Ioan Ţintean: Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor pe râul Tisa protejează frontiera României pentru următorii 50 de ani

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a organizat miercuri, 18 noiembrie, dezbaterea publică privind impactul lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor de pe râul Tisa asupra comunităţilor locale din zona proiectelor „Îndiguire şi consolidare de mal pe râul Tisa în zona BF 254÷319, judeţul Maramureş” şi „Regularizare râu Tisa la Remeţi, judeţul Maramureş” – proiecte cofinanţate din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”.

Evenimentul a avut loc în cadrul şedinţei Comitetului de Bazin Someş-Tisa, în sala de conferinţe a Primăriei comunei Sarasău din judeţul Maramureş.

La acest eveniment au participat prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud Ioan Ţintean - în calitate de preşedinte al Comitetului de Bazin Someş-Tisa, Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş şi, nu în ultimul rând, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa – Dănuţ Canta, director, precum şi directorii tehnici Ioan Roşu şi Petrică Stroi, ne comunică Biroul de presă al Instituţiei Prefectului BN.

La dezbatere au mai fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai operatorilor de apă, ai organizaţiilor non-guvernamentale, cât şi factori decizionali din domeniul mediului, din bazinul hidrografic Someş-Tisa (judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj), jurnalişti şi reprezentanţi ai firmelor constructoare.

Lucrările cuprinse în cadrul proiectelor se localizează în bazinul hidrografic Someş-Tisa, pe sectorul comun (de râu) de frontieră cu Ucraina, pe malul stâng al cursului râului Tisa, în localităţile Sighetu Marmaţiei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânţa, Remeţi şi Teceu din judeţul Maramureş.

Inundaţiile repetate au provocat pagube materiale însemnate şi eroziuni semnificative ale malului pe sectorul românesc, mai ales în zona localităţilor Remeti şi Teceu. Prin implementarea proiectelor, se reduce semnificativ gradul de risc la asemenea fenomene. Totodată, realizarea acestora va avea consecinţe favorabile asupra vieţii socio-economice, contribuind la facilitarea dezvoltării durabile a zonei.

„Mă bucură enorm faptul că ţintele pe care ni le-am propus în urmă cu aproximativ 2-3 ani, în cadrul Comitetului de Bazin Someş-Tisa, sunt astăzi aproape de finalizare. Aceste ţinte au însemnat practic prioritizarea intervenţiilor, în zonele vulnerabile. Proiectele de îndiguire şi consolidare a malurilor pe râul Tisa fac parte din proiectul strategic de apărare a frontierei României cu Ucraina şi a populaţiei din zonă, împotriva inundaţiilor. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt aproximativ 25.000 de locuitori, iar riscul la inundaţii este redus pentru următorii 50 de ani” a precizat prefectul Ioan Ţintean în cadrul întâlnirii.

Termenul de finalizare a proiectelor, conform contractelor, este decembrie 2015.

Biroul de presă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5