No comment

Ioan Oltean: Vreau să vă spun că doamna Adina Arjoca va vota cu PDL

Ioan Oltean: Eu vreau să vă spun că doamna Adina Arjoca va vota cu PDL. Vă asigur că doamna Adina Arjoca este o femeie responsabilă, o femeie deosebită, pe care noi o preţuim foarte mult şi că nu se va îndepărta de prietenii ei, care înseamnă membrii PDL. V-am spus că doamna Adina Arjoca va rămâne în continuare, în apropierea PDL şi a prietenilor săi.


Liviu Rusu: Nu vă faceţi probleme, e treaba noastră să gestionăm problemele Consiliului Judeţean şi vom organiza şedinţe, respectând legea.


Consilierul judeţean Adina Arjoca (ales pe listele PDL) a declarat că va susţine în Consiliul Judeţean grupul consilierilor Opoziţiei.  Anunţul a fost făcut, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL, partid din care a plecat, în toamna lui 2007, cu „aripa lui Sabin Ilieşi” şi a mentorului Theodor Stolojan.


          „Am hotărât să mă dezic de grupul care susţine Partidul Democrat Liberal, am hotărât să nu mai susţin acest partid, am hotărât să mă alătur echipei Partidului Naţional Liberal, cu atât mai mult cu cât poziţia noului coleg consilier Dan Costin a fost una constructivă. Cred că la un moment dat vom reuşi să punem împreună în aplicare ceea ce el a formulat în ultima şedinţă a CJ”, a precizat Adina Arjoca.  


Consilierul judeţean a menţionat că nu se consideră „una dintre persoanele grele ale Partidului Democrat Liberal”, explicând parte dintre motivele care au determinat-o să ia o astfel de decizie. În primul rând, şi-ar fi dorit să pună în aplicare un proiect la care a lucrat şapte ani de zile, însă preşedintele Liviu Rusu nu şi-a găsit nici măcar 15 minute pentru a o asculta. Acum o săptămână, a stat pe la uşile preşedintelui câteva ore, şi tot nu a fost primită. Repartizarea discreţionară a bugetului, alocarea unei sume imense pentru reabilitarea Castelului Posmuş şi promovarea altor proiecte sunt alte argumente care au făcut-o pe Adina Arjoca să se delimiteze (n.n. – printre verbele preferate ale lui Ioan Oltean) de acest model administraţie aplicat de Liviu Rusu. Scandalul de corupţie cu vinovaţii şi nevinovaţii lui a fost, în opina ei, „doar cireaşa de pe tort”.    Adina Arjoca este convinsă va fi exclusă din PDL, dar „va rămâne în continuare consilier judeţean” pentru că doar aşa poate fi în slujba cetăţeanului din Bistriţa-Năsăud. „Este foarte normal să merg până la final, în această formulă, şi după aceea îmi vor reconsidera poziţia”, a mai spus consilierul judeţean. (n.n. – mai ales că există precedentul Luca Peter, care, deşi exclus de PNL, prin atacarea în instanţă, va termina liniştit mandatul).


„Nimănui nu îi este uşor să-şi schimbe vizibil opţiunile. De cele mai multe pori avem păreri personale, dar ne este teamă să ni le exprimăm, ţinând cont de multe împrejurări, persoane, situaţii care ne-ar putea îngrădi la un moment dat existenţa. Decizia pe care am luat-o este una pe care aş fi dorit să o iau cu mult timp în urmă, trecând prin foarte multe momente grele, ca şi cetăţean, ca om normal, nu neapărat ca om care participă în politică”, şi-a explicat demersul Adina Arjoca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5