Ioan Moldovan, debut în anul 100 al vieţii

O personalitate polivalentă şi remarcabilă a urbei noastre, vrednicul veteran de război şi erudit al administraţiei publice locale, concitadinul nostru, Ioan Moldovan a aniversat împlinirea frumoasei şi destul de rare vârste, cea de 99 ani şi îşi va face debutul în anul 100 al vieţii! Vreme de aproape un deceniu şi-a slujit ţara sub drapel, iar 27 de ani a fost eminenţa cenuşie a unităţii noastre administrativ-teritoriale în perioada cea mai prolifică şi mai plină de realizări din întreaga sa existenţă, cea în care s-au pus bazele industriei, care în anii dinainte de 1989 devenise o mândrie a întregii ţări şi în care s-au construit şi dat în folosinţă câte 1500-2000 apartamente/an, numeroase şcoli, grădiniţe, cămine culturale, spitale şi alte obiective social-culturale. Parcursul devenirii sale profesionale a fost unul destul de sinuos, marcat de numeroase obstacole ca urmare a situaţiei specifice vremurilor, dar atuurile sale principale, în primul rând zestrea sa intelectuală nativă, l-au ajutat ca acesta să cunoască şi urmeze mereu un trend ascendent. Aşa se face că tânărul fiu de ţărani din satul Săuşa, judeţul Mureş, care n-a avut nici măcar bucuria de a-şi cunoaşte tatăl, căzut pe front în prima bătaie mondială, cu multă muncă şi sacrificii a reuşit să devină absolvent cu diplomă de bacalaureat al Liceului Teoretic ” Alexandru Papiu Ilarian “ din Târgu Mureş, al Şcolii de notari de la Lugoj şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. A debutat ca impegat adică slujbaş modest de primărie în judeţul natal, apoi a ajuns notar la Plasa Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, iar după război a fost numit pretor la Plasa Râciu, judeţul Mureş, secretar al Comitetului Provizoriu Teaca, şef de secţie şi secretar al Sfatului popular raional Bistriţa, iar între 17.02.1968 – 30.06.1977 a ocupat funcţia de secretar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, demonstrând că în orice domeniu dacă lucrezi cu pasiune şi competenţă poţi să realizezi lucruri care oricând pot fi încadrate în marea performanţă. Pe parcursul activităţii sale s-a confruntat cu necazuri şi suferinţe extreme, cu grozăviile celei de-a doua mari conflagraţii mondiale la care a luat parte încă din 22 iunie 1941, adică din prima zi a intrării României în război. În Certificatul Nr. M.574 din 16.11.2005 eliberat de U.M. 02405 Piteşti a Ministerului Apărării Naţionale se atestă că: ” Sublocotenentul Ioan Moldovan, din cadrul Regimentului 1 Artilerie Moto a fost decorat prin Ordinul de zi nr.14/14.09.1941 cu Ordinul ”Coroana României“ cu Spade clasa a V-a şi Panglică de ” Virtute Militară “. În Bătălia sângeroasă de la Stalingrad în care şi-au pierdut viaţa peste un milion de oameni a căzut prizonier, iar vreme de aproape patru ani, respectiv între 02.02.1943 şi...30.11.1946 a trebuit să suporte condiţiile grele şi umilitoare ale captivităţii. În primul an de prizonierat, luni în şir, respectiv de primăvara şi până toamna târziu, li s-a dat să mănânce doar o fiertură denumită ”supă de urzici“, preparată din plante care între timp ajunsese la maturitate, făcuse şi seminţe, ce erau aruncate întregi în cazan. Din cauza subnutriţiei, devitaminizării, starea sa de sănătate şi a camarazilor lui s-a alterat continuu, iar pentru a putea supravieţui şi a-şi face rost de o pâine într-o împrejurare a fost nevoit să se despartă de un articol absolut indispensabil în condiţiile gerului rusesc - mantaua. După război şi revenirea din prizonierat, în toate funcţiile deţinute s-a impus prin competenţă, prin marea sa bunătate, cumpătare, tact şi omenie, iar inteligenţa, profesionalismul, experienţa de viaţă vastă şi mai ales contactul cu realităţile, cu viaţa oamenilor, i-au permis orientarea activităţii proprii şi a subalternilor spre problemele majore de larg interes ale momentului. Desigur e important să rezolvi o cerere, o reclamaţie, să participi la o acţiune, activitate, manifestare ce se desfăşoară într-o localitate sau comunitate, dar asta nu înseamnă că răspunzi dezideratelor, că faci ceea ce se aşteaptă de la tine. A fost şi este apreciat deopotrivă de tineri şi vârstnici de ambele sexe, de la colegi la simpli cetăţeni şi până la înalţi demnitari. Trecerea anilor, activitatea profesională pilduitoare şi conduita sa exemplară i-au înnobilat continuu imaginea şi chipul, ce au devenit ale unui înţelept, aproape a unui sfânt. Nu întâmplător unii dintre subalterni erau dispuşi pentru mici abateri să suporte conscinţe pecuniare ori de altă natură, dar nu doreau sub niciun chip să afle şi să-l supere cumva pe secretarul Moldovan !.I-a plăcut şi îi place şi astăzi să fie foarte bine informat şi documentat. De aceea şi acum îşi începe activitatea zilnică prin parcurgerea ştirilor din presa locală, din ziarele ”Adevărul“, ”Jurnalul Naţional“, ”Evenimentul Zilei “ şi altele la care este abonat, de obicei în compania amicilor săi Octavian Baciu, Prof. Dr. Ioan Măierean, cărora în week-end li se alătură şi Prof. Pompei Ştefănescu, iar apoi o oră sau două pe zi dedică hobbyului său dezlegarea cuvintelor încrucişate.Această pasiune a sa pentru dezlegarea Rebus-ului, a cuvintelor încrucişate l-au ajutat şi îl ajută se pare să-şi păstreze şi conserve prospeţimea mintală. De altfel, omul îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor culţi. Chiar dacă din punct de vedere fizic nu mai e decât o imagine stilizată a ceea ce a fost cândva, dumnealui reconfirmă faptul că pentru oamenii cu minte şi femeile frumoase bătrâneţea nu există, continuă să fie un om admirabil cu care e o plăcere să te întâlneşti. Îl supără şi intrigă modul în care după 1989 a fost administrată şi gestionată averea ţării, jaful din economie şi din celelalte domenii şi sectoare de activitate, proliferarea actelor de corupţie, non-şalanţa cu care unii dintre cei ce s-au căpătat la funcţii de demnitate publică s-au înfruptat din banii contribuabilului român, lipsa de sensibilitate şi indiferenţa cu care au fost tratate şi soluţionate probleme importante pentru categorii largi de cetăţeni, alterarea climatului de ordine şi securitate civică, stângăciile şi lipsa de profesionalism manifestată în instrumentarea unor cauze penale cu prejudicii deosebite, ce afectează finalitatea actului de justiţie. De asemenea, pe autorul acestor rânduri şi probabil şi pe dumneata stimate cititorule ne supără faptul că un om cu asemenea merite a fost şi este mereu uitat: a plecat pe front cu gradul de sublocotenent pe care l-a obţinut în anul 1940 în urma absolvirii Şcolii de ofiţeri de rezervă artilerie de la Craiova, a revenit de pe front şi din prizonierat cu acelaşi grad, în perioada iulie – octombrie 1949, a mai făcut şi o concentrare în cadrul Diviziei de tunuri moto ”ca să nu uite tainele breslei !“, dar nimeni nu s-a gândit că ar fi meritat şi merită să-i fie acordată măcar o mică recompensă morală, prin avansarea sa la un grad superior, de care au beneficiat nemeritat o seamă de huidumaci, care n-au avut şi n-au nimic comun cu slujirea ţării şi a naţiei române. Desigur importante sunt faptele sale de muncă şi viaţă pilduitoare pentru care merită întreaga noastră gratitudine şi cuvenitele felicitări şi urări de multă sănătate, care să-i confere puterea de care are nevoie pentru a înfrunta şi face faţă suferinţelor cauzate de boală, degenerescenţă, de atâtea şi atâtea necazuri de care a avut parte. La mulţi şi fericiţi ani !