Ioan I. Bureacă – iarăși despre Centenarul întregirii neamului

Prof. Emil Bălăi

Când, în numărul 25, decembrie 2015, al revistei „Cetatea Rodnei”, recenzam remarcabila lucrare „Unitatea – întregirea neamului românesc – doriri cardinale ale românilor”, Bistrița, 1915, a distinsului profesor de istorie bistrițean Ioan I. Bureacă (n. la Rodna, la 16 iulie 1933; profesor, între 1968-1998, până după pensionare, la Liceul Andrei Mureșanu din Bistrița), remarcam neobosita sa strădanie de a urma exemplul străluciților săi profesori de la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1952-1956) – acad. David Prodan, acad. Ștefan Pascu, prof. univ. Alexandru Husar, cercetător Teodor Ghițan ș.a. – prin antrenarea într-o susținută activitate de cercetare istorică, de documentare atentă în arhive, pentru a aduce la lumină aspecte semnificative din lupta de emancipare de-a lungul veacurilor a românilor ardeleni, cu deosebire a celor din ținuturile năsăudean și bistrițean. La numeroasele sale studii și lucrări (26 dintre acestea fiind menționate pe coperta a treia a tomului mai sus menționat), istoricul în cauză, având, pentru partea ultimă a cărții, și colaborarea fiicei sale Lacrima, adaugă, în chiar anul marii sărbători a românilor, un nou și prestigios volum: Ioan. I. Bureacă, Lacrima A. Bureacă, „1918 – 2018 Centenarul Întregirii Neamului și a României Mari”, Bistrița, 1918.
Cum însuși spune în „Note introductive” (p. 3-4), autorul își propune să pună „la îndemâna tuturor celor care vor să cunoască evenimentele, faptele, temeiurile unității și întregirii naționale din ținutul năsăudean-bistrițean un scurt ghid care să înlesnească integrarea în istoria Ardealului și a țării.” (p. 3). Cu citate din istorici de primă mână ai neamului – acad. Dan Berindei, acad. Ioan Aurel Pop, acad. David Prodan – , dar și din mari scriitori ai noștri – Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu – el ajunge la îndreptățita concluzie că „istoria națională cu strălucitele ei personalități ne-a dat profilul, fizionomia spirituală și durată, ea fiind cel mai vechi testament în care trebuie să credem”, rolul de a o aduce la lumină revenind istoricilor de meserie, profesioniștilor.
Lucrarea propriu-zisă consacră faptul că la 1 Decembrie 2018 intrăm în anul ce a dus la înfăptuirea celui mai sfânt act al istoriei noastre: înfăptuirea întregirii neamului, încoronarea luptei seculare a tuturor românilor. Mihai Eminescu afirmase cu tărie că „Unirea românimii a fost visul de fier al tuturor românilor din toate părțile Daciei lui Traian” (apud. op.cit., p.5), iar Nicolae Iorga caracteriza actul de la 1 Decembrie 1918 ca „zbaterea sufletească necontenită a unui întreg popor; cea mai mare faptă din istoria românilor” (ibid.) Sunt amintite cele trei mari evenimente prin care se realizează Unirea ținuturilor românești din spațiul dintre Nistru și Tisa, dintre Carpați, Dunăre și mare: Basarabia, prin votul Sfatului Țării de la Chișinău, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, Bucovina, prin votul Congresului General de la Cernăuți, din 15/ 28 noiembrie 1918 și Transilvania, la 18 noiembrie/ 1 Decembrie 1918, prin „voința celor 1228 delegați aleși în Conciliile și gărzile naționale și peste 100000 de oameni veniți din toate colțurile Transilvaniei la Adunarea Națională de la Alba Iulia” (p.6).
Capitolul „Temeiuri și mărturii din 1918” (p. 6-7) afirmă că românii s-au format ca popor unitar, deși au trăit în evul mediu în state diferite, între ele existând multiple legături economice, culturale, spirituale și politice, întemeiate pe aceleași interese, pe originea comună, pe aceleași obiceiuri și tradiții și pe aceeași limbă. În capitolul „Proclamarea dreptului la autodeterminare a românilor” (p. 7-16), se afirmă că ținutul Văilor Rodnei, Năsăudului, Bistriței ardelene și Șieului a avut menirea ca „în cele trei luni, octombrie, noiembrie, decembrie, să înlăture mai repede decât în comitatele interioare ale Ardealului granițele nedrepte impuse de imperiul austro-ungar” (p.7), declanșând acțiunile de autodeterminare ale românilor. În capitolul „Delegați la Iași – Capitala Renașterii Naționale (dec. 1916 – nov. 1918)” (p. 17–22) sunt date numeroase exemple despre felul cum prin ținutul nostru veneau și plecau delegați sau împuterniciți din partea Consiliului Național Român Central de la Arad, fie din partea guvernului din Iași, fie din altă parte, concretizând prin nume de locuitori ai plaiurilor noastre antrenați în aceste acțiuni. Paginile 23 – 24 cuprind capitolul „Declarația de la Darnița, «prima Alba Iulia»” ( din 16/29 aprilie 1917), prin care 1350 de delegați, reprezentați ai cca 130000 de prizonieri ardeleni, bănățeni și bucovineni răzlețiți pe toată întinderea Rusiei, și-au exprimat hotărârea de a lupta din toate puterile pentru dezrobirea țării și înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România. Următoarele capitole, „Pe frontul italian” (p.25) și „Acțiuni premergătoare Marii Uniri” (p. 25-26) notează alte acțiuni din țară și din străinătate de dinainte de 1918.
Cap. „1918 – anul Marii Uniri a românilor” (p. 28-108) are trei subcapitole, cu titluri edificatoare pentru cuprinsul lor: a) „România Mare. Unirea Basarabiei cu Patria Mamă România”, b) „Unirea Bucovinei cu Patria-mamă România” și c) „Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului cu România – încoronarea luptei seculare a tuturor românilor”. Pe baza unei documentări convingătoare, autorul prezintă amănunțit desfășurarea evenimentelor, împărțind subcapitolul al treilea în secvențele: „Constituirea consiliilor și gărzilor naționale în ținutul Năsăudului și Bistriței”, „Activitatea consiliilor și gărzilor naționale române. Adunările de alegere a delegațiilor și împuterniciților care să exprime voința de unire la Alba Iulia”, „Plecarea spre Cetatea întregirii a năsăudenilor și bistrițenilor”, „Desfășurarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia – 1 Decembrie 1918. Hotărârile istorice”. Capitolul acesta, partea fundamentală a lucrării, se încheie cu o serie de considerații pertinente privind „Însemnătatea istorică a măreței Adunări Constituante de la Alba Iulia”.
Sugestiv ilustrată pe parcursul acestor capitole, lucrarea istoricului rodnean se încheie cu o serie de anexe (p. 111-1520 cuprinzând tabele cu: Participanții la mișcarea memorandistă din cercul electoral Rodna; Delegații aleși și de drept din județul Bistrița-Năsăud; Împuterniciți cu credenționale din localități ale județului, menționați în documente; Reprezentanții oficiali ai județului Alba Iulia (cu mențiunea că, între cei 212 membri ai Marelui Sfat Național Român, se aflau și 8 reprezentanți ai ținutului năsăudean-bistrițean, printre care și preotul Titus Mălai, din Rodna); Garda națională română din Rodna alcătuită la 30 octombrie 1918; Garda Națională română din comuna Șanț; Membrii gărzii naționale române din 1918 com. Maieru; Membrii gărzilor naționale române din 1918 din comunele Ilva Mare, Leșu, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Ilva Mică, Feldru; Garda națională română din Năsăud; Gărzile naționale române din alte localități ale județului Bistrița-Năsăud.
„În loc de încheiere” (p. 153-162), capitolul aparținând Luminiței A. Bureacă, apreciază rolul profund educativ al celor peste 30 de cărți scrise de tatăl său, introducând și „câteva sublinieri, completări din istoricii străini din cărțile publicate de tata de-a lungul timpului pentru ca cititorul să fie mai lămurit” (p. 153). Aduce argumente pentru ideea că civilizația din spațiile dintre Carpați, Dunăre și mare are o vechime de șapte-opt mii de ani, combate o serie de teze false, denigratoare, subliniind „nevoia de a cunoaște trecutul Ardealului”, se referă la confruntările tragice ungaro-române din anii 1848-1849, evocă celebrarea Centenarului României Mari, referindu-se la vechimea statalității la români , cu raportare și la ramurile sud-dunărene – aromâni, macedoromâni, meglenoromâni și istroromâni, notând și „aberațiile” semnalate la radio ”Europa liberă” de la o întrunire a istoricilor din statele socialiste „prietene” la care istoricii români nu au luat parte și la care, în urma intervenției istoricului clujean acad. Ștefan Pascu, nu s-a mai semnat un act final.
Este demn de remarcat și citatul de sub ilustrația cu imaginea, de pe coperta a IV-a, a episcopului- cardinal gr.cat. Iuliu Hossu (1885-1970) citind Proclamația de la Alba Iulia : „Dacă nu era unirea religioasă la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 – 5/17 1848…și fără aceasta nu era nici unirea din 1918”.
Și cu această ultimă carte, scrisă la venerabila vârstă de peste 85 de ani, distinsul nostru consătean Ioan I. Bureacă face dovada faptului că a-ți sluji țara și neamul este și o datorie, dar și o cinste cu totul aparte în oricare dintre etapele trecerii noastre prin încercările vieții noastre pământene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5