Ioan Chita – un Om de omenie

Din această duminică locul pe care Ioan Chita îl ocupa la Catedrala Ortodoxă de pe strada Odobescu va rămâne gol. Ioan Chita nu va mai veni să se roage în Sfântul locaş. A fost chemat la ceruri, printre îngeri, în Împărăţia lui Dumnezeu. Venea în fiecare duminică şi în sărbători la biserică. Era un credincios înnăscut. Cu mersul său domol, cu o faţă şi o privire ce-i radia mereu bunătate, omenie şi prietenie. „Orice om pe care-l întâlnesc în cale este un candidat la prietenia mea”, îmi spunea adeseori. Intra în biserică, săruta Sfânta icoană şi Cruce, dădea mâna în semn de Doamne ajută cu toţi cei din preajmă, se aşeza pe un scaun şi trăia alături de ceilalţi enoriaşi Sfânta liturghie. Aşa l-am văzut pentru ultima oară. Iar în faţa bisericii ne-am urat, ca de atâtea ori, o duminică plăcută şi multă sănătate. Şi l-am privit cum, alături de soţie, cu aceiaşi paşi domoli, plecă spre locuinţă. Şi pentru mine şi pentru cei dragi a plecat pentru totdeauna. A rămas însă în inima tuturor, în inima celor pe care i-a ajutat şi i-a cunoscut, un om cu totul deosebit.
Se născuse în satul Mogoşeni, din părinţi cu frica de Dumnezeu, oameni de-ai pământului, de mare omenie. Ne ştiam de câteva decenii, de la Beclean şi, mai apoi, de la Bistriţa. Era mereu în slujba celor mulţi, şi când era comerciant cu funcţii de răspundere şi, mai apoi, ca administrator al Complexului Decebal, ori consilier judeţean sau parohial.
Ioan Chita a rămas acelaşi om pentru oameni, mereu doritor în a-i ajuta. Avea o inimă mare şi deschisă către colectivitate, dar tocmai inima aceasta, luni dimineaţa, a încetat să mai bată. Suferise, înainte cu ceva vreme, dar era mereu optimist, privea cu încredere înainte. Îl întâlneam mereu plimbându-se cu un bun prieten prin Parcul municipal, având cuvinte de laudă la adresa administraţiei locale. Se bucura de fiecare dată, dar se mai şi întrista când treburile nu mergeau bine. Era un pensionar activ. L-am cunoscut bine şi pot să spun că Ioan Chita a fost unul din acei oameni rari care n-a încetat niciodată să fie bun. Avea înnăscute simplitatea, bunătatea şi omenia. Nespusa omenie faţă de oameni. Poate că Dumnezeu l-a chemat tocmai pentru aceasta, să trăiască veşnic în lumea cea fără de sfârşit, în Edenul dumnezeiesc.
Rămas bun omule de omenie, noi, toţi, cei care te-am cunoscut şi preţuit îţi vom purta veşnică amintirea. Fiindcă cei care rămân în sufletul oamenilor sunt nemuritori. Şi Ioan Chita este unul dintre aceştia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5