Ioan Câmpean: S-a modernizat şi ciobănia, dar când este vorba de prepararea caşului, a urdei, rămânem aşa cum am învăţat de la strămoşi

         Rep.: E iarnă grea, zăpadă multă, oile sunt acasă. Acum, când efectivele de ovine sunt în saivane şi adăposturi, vă întreb, domnule preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Câmpean, ce se întâmplă în sectorul ovin?

         Ioan Câmpean: - Să nu se creadă că suntem în vacanţă. Dimpotrivă. Acum este o perioadă intensă, campania de fătări la ovine ne ocupă tot timpul, cum ar spune cineva, când grija şi atenţia crescătorilor sporesc. Îi ianuarie-februarie, oile fată, asta în funcţie de când s-au introdus berbecii reproducători în turmă. Avem în atenţie acum adăpostirea lor, a oilor, în spaţii corespunzătoare, compartimentarea acestora în funcţie de starea fiziologică, asigurarea microclimatului necesar, administrarea hranei echilibrată nutritiv.

         Rep.: - Există în folclor o zicere care glăsuieşte cam aşa: înaintea oilor trebuie să meargă un cioban, nu tot o oaie. Se mai înghesuie oamenii satelor să îngrijească de oile comunităţii, să devină ciobani?

         Ioan Câmpean: - Cu o oarecare nostalgie împletită cu părerea de rău vă spun că şi în judeţul nostru lipsa ciobanilor serioşi este acută. În urmă cu mai mulţi ani, la mine în sat, în Archiud, terminau clasele gimnaziale 20-30 de elevi, iar unii dintre ei rămâneau acasă, la lucratul pământului ori la creşterea animalelor. Acum, doar cei mai bătrâni, câţi mai există se îndeletnicesc cu această ocupaţie. Putem spune, parafrazând, că oile şi-au pierdut ciobanii.

         Rep.: - Chiar este o ocupaţie aşa de grea?

         Ioan Câmpean: - A fi cioban nu e o treabă uşoară, este greu să te aflii în fiecare zi la oi singur, în bătaia ploilor şi a vântului, pe canicula verii ori în nopţile când te hăituiesc animalele sălbatice. Dar, înainte de toate, e multă muncă şi o mare răspundere. Ai în grija ta sute şi mii de oi.

         Rep.: - Dar sunt plătiţi bine ciobanii? De ce această penurie de lucrători în sectorul ovin?

         Ioan Câmpean: - De multe ori, cei mai mulţi au un salariu foarte bun, mii de lei la care se adaugă masa, cazarea, ţigări, îşi mai pot creşte în turmă şi animale de-a lor. Cu toate astea, unii vin, stau puţin, dau de greutăţi şi fug şi te lasă cu oile în bătaia vântului, chiar atunci când ai mai mare nevoie de un îngrijitor. Apoi, oile trebuie hrănite corespunzător, adăpostite, trebuie mulse, laptele trebuie prelucrat. Câteodată suntem lăsaţi baltă chiar în perioadele cele mai critice. Sigur că este greu să fii cioban. Să te trezeşti în fiecare dimineaţă la orele 4-5, să stai 2-3 ore pe scăunel la muls nu e o treabă chiar simplă. Dar, dacă-ţi place, dacă o faci cu drag şi nu poţi trăi fără animale, atunci treaba merge bine.

         Rep.: - S-au schimbat datele probleme acum faţă de oieritul din vremea părinţilor şi a bunicilor noştri?

         Ioan Câmpean: - Cu siguranţă că s-a modernizat şi ciobănia, dar unele lucrări au rămas aceleaşi. Noi încercăm să păstrăm şi să valorificăm tradiţiile vechi. Spre exemplu, şi noi, crescătorii de ovine din asociaţie, navigăm pe internet, ne facem cunoscuţi, ne valorificăm produsele, căutăm ciobani cu experienţă, facem tranzacţii. Dar când este vorba de prepararea caşului, a urdei, rămânem aşa cum am învăţat de la înaintaşi.

         Rep.: - E vremea mieilor ce constituie sursa principală de venituri. Care au fost câştigurile în anul precedent din valorificarea acestora?

         Ioan Câmpean: - Vreau să precizez că este cam singura sursă de câştiguri mai consistentă. Cu lâna fermecată se ştie povestea. Tunsul ne costă mult, o oaie dă cam 3-5kg lângă pe care o aruncăm sau rămâne în podul saivanului pradă moliilor. Brânza la piaţă are un preţ aşa şi aşa. În schimb, la miei, anul trecut, am avut o desfacere bună, preţul a fost mulţumitor. Arabii preferă de la noi Ţurcana, iar mieii produşi ajung şi la 45 kg. Miei sănătoşi, graşi, atrăgători pentru beneficiari. La nivelul asociaţiei bistriţene am făcut o planificare, adică ştim precis când e data livrării. Numai anul trecut, din vânzarea mieilor, la nivel naţional, a intrat în ţară peste un miliard de euro.

         Rep.: - Domnule preşedinte, v-am auzit de multe ori pledând argumentat pentru oieri, pentru acordarea de facilităţi, de subvenţii etc.

         Ioan Câmpean: - Chiar în aceste zile, s-a mai discutat la nivelul ministerului de resort pentru o mai corectă atenţie faţă de crescătorii de ovine, care mai sunt încă. În asociaţia noastră avem un efectiv de peste 100.000 capete. Sunt zone, renumita vale a Şieului, altădată mândria ţării în acest domeniu, unde, din păcate, efectivele scad.

         Rep.: - Sunteţi un statornic crescător de ovine. Vă trece prin gând să vă „scăpaţi” de ele, de oi?

         Ioan Câmpean: - Circulă printre noi, crescătorii de ovine, un cântec care spune, printre altele, cam aşa: Mi-a venit aseară-n gând/ Oile să mi le vând. Dar cu siguranţă, acest cântec frumos de altfel, nu mi se potriveşte şi nici colegilor mei. Avem crescători cu efective mari. Eu am peste 1600 capete, apoi sunt oierii din Lechinţa, domnii Petrican, Andreica, Râpan şi mulţi alţii din judeţ. Noi vom continua să ne zbatem pentru drepturile noastre, să creştem în continuare oi, să nu lăsăm să dispară această ocupaţie milenară, să avem grijă de Ţurcana noastră, regina oilor, care ne facilitează calea către beneficiarii externi.