INVITAȚIE la CONCERTUL DE COLINDE “După datini, colindăm”

ediția a VII-a

Începând cu Postul Crăciunului al anului 2010, Biserica Greco-Catolică “Buna Vestire” din Bistrița organizează Festivalul colindelor “După datini, colindăm” la care sunt invitate coruri religioase de prestigiu din țară.
În acest an va avea loc ediția a şaptea a Festivalului la care vor participa:

1. Corul APASSIONATTA din Bistrița
2. Corul „Sfânta Familie” al Bisericii Greco-Catolice din Zalău
3. Corul „Spiritus Sanctus” al Bisericii „BunaVestire” din Bistrița

Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea Preasfinţitului FLORENTIN CRIHĂLMEANU episcop eparhial de Cluj-Gherla, duminică 18 decembrie 2016 ora 16:00, la Biserica Protopopială Greco-Catolică “BunaVestire” din Bistrița, strada Gării nr. 13.
Sunt așteptați la acest adevărat regal al colindelor tradiționale românești toți bistrițenii care vor să se pregătească sufletește de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Isus Hristos!

Cu dragoste frățească,
Preot Ioan-Vasile FRIȘAN
Protopop al Protopopiatului Greco-Catolic Bistrița

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5