Investiţii şi proiecte pentru Beclean

Odată cu prezentarea spre aprobare în faţa Consiliului Local a Bugetului oraşului pentru anul 2013 primarul Nicolae Moldovan a făcut şi o prezentare succintă a Programului de investiţii pentru acest an. Lista obiectivelor aflate pe agenda de priorităţi a administraţiei publice locale beclenare cuprinde o serie de investiţii foarte importante pentru continuarea programului de dezvoltare şi modernizare a oraşului, cum ar fi: finalizarea lucrărilor de asfaltare în cartierul Coldău; continuarea lucrărilor de asfaltare în oraş, amenajare de trotuare în oraşul Beclenuţ, extinderea reţelei de trotuare în Beclean, amenajarea de noi parcări în oraş. Prin toate aceste lucrări primăria urmăreşte continuarea planului multianual de modernizare şi îmbunătăţire a infrastructurii urbane beclenare.
De asemenea, între investiţiile prevăzute pentru acest an se regăsesc contribuţia financiară A.D.I. extinderea şi modernizarea iluminatului public cu lampadare, reabilitarea aleilor din Parcul Central al oraşului, reabilitarea fântânii arteziene, amenajarea de borduri în zona centrală, amplasarea de mobilier stradal şi elemente noi de spaţii de joacă pentru copii, modernizarea iluminatului public în zona centrală, amenajarea unei filigorii în zona centrală, extinderea spaţiilor verzi şi a aranjamentelor florale din întregul oraş şi în Parcul Balnear Băile Figa.
Tot în programul de investiţii pentru anul 2013 sunt cuprinse lucrări de pietruire pe străzi şi căi de acces din cartierele aparţinătoare, lucrări de modernizare şi extindere a canalizării, amenajări şi reabilitări de şanţuri şi podeţe, continuarea lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă din cartierul Figa, continuarea lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă în cartierul Podirei, continuarea lucrărilor la sistemul de canalizare din cartierul Podirei, continuarea lucrărilor de electrificare în cartierul Podirei, reţea de canalizare pentru cabanele din vecinătatea parcului balnear Figa, reţea de alimentare cu apă pentru aceste cabane, electrificare cabane, lucrări de împrejmuire la şcolile din Coldău şi Figa, continuarea lucrărilor de modernizare la căminul cultural din cartierul Figa, finalizarea şi avizarea P.U.G. oraş Beclean, amplasare post trafo Figa de la 350 KVA la 630 KVA în anvelopă de beton.
Alte lucrări care vor fi realizate de-a lungul acestui an sunt împrejmuirea şi punerea în valoare turistică a sitului arheologic din zona Băile Figa, lucrări infrastructură în satul de vacanţă din zona Băilor Figa, alte lucrări la pichetul de pompieri, lucrări de amenajare la capela din oraş, reparaţii clădiri jandarmerie, începerea programului de reabilitare termică a blocurilor din oraşul Beclean, acţiunea de demolarea a clădirii fostei popicării, demararea procedurilor de construcţie pentru viitorul sediu administrativ al oraşului, realizări de studii şi proiecte, proiect pentru amenajarea unei grădiniţe, continuarea lucrărilor la blocul A.N.L. cu 64 de apartamente de pe Aleea Ghiocelului, sprijin pentru biserici, demararea lucrărilor de amenajare a unui Crazy River în staţiunea Băile Figa, modernizarea dotărilor din Piaţa mică, organizarea manifestărilor dedicate zilelor oraşului Beclean, lucrări de reparaţii la Casa Orăşenească de Cultură, plantarea de arbuşti şi amenajări peisagistice în oraş şi în parcul balnear, instalarea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă , focuri de artificii cu ocazia Anului Nou, contribuţie locală pentru fonduri europene, reluarea lucrărilor la infrastructura bazinului şcolar de înot, lucrări de reparaţii la serele oraşului, contribuţie la proiectul GAL ,, Ţinutul Haiducilor”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5