( Interviu) Protopop Alexandru Vidican: Lumina Învierii va veni şi în acest an la Bistriţa de la Sfântul Mormânt. Până atunci, punem gura la post, punem inima la post, postul însemnând a deveni din buni mai buni

Rep.: - Suntem într-o perioadă mai specială, în perioada Postului Mare, şi drumul nostru, mai ales în această perioadă, deşi ar trebui să fie zi de zi, ar trebui să fie spre Biserică, ar trebui să fie spre curăţenia sufletului şi să parcurgem pas cu pas un drum curat, un drum prin care să aşteptăm Lumina.

          An de an, ne întrebăm în această perioadă ce este Postul? Ce ar trebui să fie Postul pentru noi?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Postul este definit ca o abstinenţă. Este postul de păcate, care este cel mai important şi, este postul de bucate. Postul este la fel de vechi ca omul, este deodată cu omul, pentru că, Dumnezeu, aşezându-l pe om în edenul terestru, le-a dat acea poruncă de ascultare în cunoştinţă de cauză – Dacă veţi călca porunca, veţi muri. Iată că, în deplină libertate, omul a ales şi a călcat porunca şi, prin urmare, a intrat păcatul în lume. Deci, postul este deodată cu omul. Atâta timp cât Adam şi Eva au postit, adică au ascultat de porunca lui Dumnezeu, au fost fericiţi. Când n-au mai ascultat şi n-au mai postit, au pierdut raiul. De atunci, în cursul Vechiului Testament, în apropierea marilor evenimente, drepţii Vechiului Testament posteau, se pregăteau. Avem pe Moise care, primind Tablele Legii, a postit pentru că avea să se întâlnească pe Muntele Sinai cu Dumnezeu. Avem apoi Postul pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni l-a lăsat, timp de 40 de zile, care este postul în care suntem şi noi acum când, înainte de a-şi începe activitatea, a postit, adică s-a pregătit pentru a face faţă misiunii pe care o avea de îndeplinit de la Dumnezeu. Prin urmare, Postul, iată, este vechi, ca şi omul, şi este benefic. Este postul de bucate care este bun pentru trupul nostru, dar postul de păcate este cu prioritate cel mai însemnat. Dacă nu putem posti de bucate, pentru că sunt patru categorii pe care Biserica le exceptează de la post, nu le obligă să nu ţină dar le exceptează, sunt copiii, femeile însărcinate, cei care prestează munci grele sau călătorii şi bătrânii. Cine nu poate să postească din diferite motive, chiar de sănătate, atunci are la îndemână legea compensaţiei. Putem posti cu inima, cu gura. Punem gura la post, punem mintea la post, punem inima la post şi atunci, iată că, avem această ocazie de a posti, postul însemnând a deveni din buni mai buni.

          Rep.: - Ştiu că avem în calendarul nostru patru posturi şi, cel puţin vineri, tot anul. Când ar trebui să postim peste an?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Biserica ne învaţă că sunt patru posturi în cinstea a celor mai mari evenimente – Postul Naşterii Mântuitorului, începutul mântuirii noastre, Postul Sfintei Mării, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, iată, Postul cel Mare, pentru că este şi mai lung ca durată, dar este şi postul care ne deschide nouă raiul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica ne învaţă şi ne îndeamnă să postim şi să ne spovedim în cele patru posturi. Regula generală este că, dacă nu, măcar în Postul Mare sau oricând este nevoie, când conştiinţa bate la poarta sufletului şi te simţi împovărat cu greşeli şi cu păcate. Toţi suntem cu greşeli şi cu păcate şi atunci ne plecăm genunchii în spovedanie şi facem ceea ce a făcut fiul risipitor când şi-a venit în fire: „Mă voi scula, mă voi duce la Tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit”. Aceasta este spovedania, aceasta este pocăinţa şi nu părăsirea credinţei pe care am primit-o de la moşi-strămoşi ca o zestre atât de valoroasă. Pocăinţa este întoarcerea de la păcat la virtute, de la rău la bine şi la Dumnezeu.

          Rep.: - Aş vrea să ne întoarcem puţin pe cărarea amintirilor, la Căianu Mic, la copilărie şi se pregătea familia de post, de Postul Mare. Cum vă pregăteaţi? Cum intraţi în Post?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Este foarte adevărat că, în urmă cu o generaţie, două sau mai mult,  postul de bucate era mult mai strict. Îmi amintesc că nici televizorul nu-l porneam, nu se asculta muzică, chiar şi vasele aveau un alt regim faţă de ceea ce este acum. Dar vremurile oarecum s-au schimbat şi a rămas la îndemâna noastră, a tuturor, dacă nu postul strict de bucate, aşa cum spuneam, să punem la post şi să devenim oarecum postitori prin fapta cea bună. Aşa era pe vremuri. Şi ştim, pentru că toţi suntem de la ţară, cum spune şi cântecul: „La ţară înfloresc toţi pomii, de la ţară vin şi domnii”. Ne-am mulţumi dacă generaţia tinerilor de astăzi ar fi măcar buni şi cuminţi. Şi tot un fel de post este cuminţenia şi ascultarea.

          Rep.: - Nu întâmplător am întrebat, pentru că vreau să ajung la următoarea întrebare. Cât de important este ca tinerii, copiii, să vadă în familiei, să-şi vadă părinţii, bunicii că se străduiesc măcar să postească, adică puterea exemplului din familie?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Este cel mai bun exemplu. E adevărat, ceea ce vezi ca o poză spune cât o mie de cuvinte. Ceea ce văd copiii la părinţi vor face şi ei. Mulţi părinţi vin şi ne spun, chiar în scaunul spovedaniei, că i-au învăţat să se roage, dar că acum nu-i prea văd să se roage. Este oarecum dureros pentru că rugăciunea ţine legătura omului cu Dumnezeu. Rugăciunea este acea punte de legătură între sufletul omului şi Dumnezeu-Creatorul. Astăzi, într-o lume în care, iată, tehnica modernă parcă a pus stăpânire peste noi, când părinţii nu mai au timp să vorbească cu copiii, e foarte greu. Zilele trecute auzeam de la cineva că un copil şi-ar fi dorit să fie smartphone şi fiind întrebat de ce, a răspuns că părinţii vorbesc doar cu smarphone-ul, cu telefonul şi cu el nu, astfel că îşi doreşte să fie un smartphone să vorbească şi cu el.

          Rep.: - Pe cărarea sufletului, alături de bunul Dumnezeu care ne-a dat picătura şi viaţa, este important ca şi părinţii, şi familia, să îngrijească copilul până când conştientizează el, să fie un bun exemplu. Să vorbim puţin despre grija pentru suflet şi să amintim de faptul că, zilele trecute, a fost în Biserica Protopopiatului o conferinţă despre aceste patimi ale zilelor noastre – droguri, alcoolul. Am observat acolo faptul că, Biserica se implică şi ajută cu ce poate.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Bine se spunea că Biserica este mama poporului creştin român, să spunem. Săptămâna trecută am avut un invitat, părintele Radu Roşu, care are un proiect  - Sfântul Dimitrie Basarabov, în cadrul Mitropoliei noastre, a Clujului, şi vine cu acest proiect de adiţie ajutându-i oarecum pe cei pe care păcatul a pus oarecum stăpânire. Dumnezeu îl iubeşte pe păcătos, dar urăşte păcatul. Poate că este un proiect îndrăzneţ, şi noi spunem că aşa este. Dacă cu mult timp înainte era aproape interzis să vorbeşti din faţa altarului despre droguri, prostituţie şi multe alte patimi care pun stăpânire pe unii dintre tinerii noştri, jocurile de noroc şi toate celelalte, iată că Biserica poartă grijă şi de trup, şi de suflet, bineştiind că omul este o structură dihotomică, având trup şi suflet deopotrivă. Nu putem avea grijă numai de trup, care este templul Duhului Sfânt, trebuie să avem grijă şi de suflet. Or sufletul sălăşluieşte în acest trup al nostru, de care trebuie să avem grijă păstrându-i sănătatea care este dar de la Dumnezeu. Şi în conferinţa pe care am avut-o la Bistriţa săptămâna trecută, părintele care ne-a prezentat acest proiect a venit cu exemple de tineri care se droghează. Spunea că înainte parcă-ţi era greu să vorbeşti, dar acum parcă ai vrea să iei în braţe pe tinerii aceştia care sunt conştienţi că dependenţa de droguri, de alcool, de multe altele, merg aproape sigur spre moarte. Sunt nefericiţi ei dacă nu se opresc, dar nefericiţi sunt şi părinţii care văd cum sub ochii lor se topesc, de la etnobotanice, de la tot feluri de droguri, sub toate formele, care dau un elixir al fericirii aparente, dar pe urmă se înstrăinează de tot, chiar dacă sunt în familie. Ne spun şi părinţii că se retrag în camera lor, nu vorbesc cu nimeni, parcă sunt duşi, parcă ochii şi gândurile lor sunt în altă parte. Pe părinţi îi doare sufletul pentru că, iată, şi drogurile au pus stăpânire pe copii. Sigur că, a purta de grijă, de sănătatea mentală a tinerilor, aşa cum spuneau latinii „Men sana in corpore sano” trebuie să fie familia. Familia, în cea mai mare parte, poartă de grijă, îi doare pe părinţi să-şi vadă copiii pe căi rătăcite. Acum şi Biserica şi de bună seamă şcoala şi toate instituţiile abilitate trebuie să vină în întâmpinarea tinerilor, pentru că ei sunt stâlpii societăţii de mâine. Biserica are nevoie de creştini integri fizic şi spiritual, sufletesc.

          Rep.: - Tot ceea ce contează este să regăsim relaţia cu Dumnezeu prin Biserică şi atunci, odată vindecat sufletul, se vindecă şi trupul. Pentru că, dacă eşti aproape de Dumnezeu dispar toate celelalte ispite. Am fost şi eu la acea conferinţă şi am rămas impresionat de ceea ce am văzut, de atenţia părinţilor din Biserică şi de întrebările pe care le-au adresat părintelui.

          Părinte protopop, aţi fost prezent şi la graniţa cu Ucraina cu ajutoare, Mitropolia noastră, protopopiatele noastre au adunat ajutoare prin credincioşii noştri pentru fraţii nostri ortodocşi, fraţii din Ucraina. Ce impresie v-au făcut oamenii de la graniţă, cei care veneau spre ţara noastră?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Toate nenorocirile sunt grele, plânsul şi durerea nu are graniţă, indiferent de religie, indiferent de distanţe. Îndemnul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei a mobilizat toate cele nouă protopopiate şi un convoi de 16 maşini şi câteva tiruri au plecat înspre Siret. Credeam că o maşină de 3,5 tone va fi suficient pentru a aduna şi medicamentele, şi alimentele neperisabile, dar noi, cei puţin de la Bistriţa, am avut trei maşini şi un tir de 22 tone. Am fost impresionaţi de ospitalitatea şi de iubirea creştinească de care au dat dovadă românii, credincioşii noştri la care noi am apelat prin preoţii de la parohiile noastre. Ne-am dus până la graniţa cu Siret, unde alte maşini mari erau pregătite să transfere marfa din maşinile noastre în celelalte ca să treacă dincolo de graniţă. Am văzut mame cu copii tremurând de frig. Ziua, la amiaz,  erau -15 grade, zăpada era pe şosea, nu doar pe margini, şi oamenii tremurau de frig. Dar le-am văzut şi lacrimile când au văzut cum se descarcă dintr-o maşină şi se pun în alte maşini şi au simţit că, într-adevăr, Dumnezeu lucrează prin oameni. Şi, repet, indiferent ce religie au fi avut ucrainenii, în cazul de faţă, dar ortodocşi fiind, cu atât mai mult, noi, ca români, creştini, trebuie să venim în întâmpinarea celor care au nevoie. Şi Mântuitorul ne-a dat acel exemplu din prima Evanghelie de la Taina Sfântului Maslu, când samarineanul milostiv  s-a apropiat, nu a întrebat cine l-a prădat pe cel din şanţ, dacă este băut, dacă nu este băut, dacă este evreu, dacă nu este evreu, ci a considerat că cel din şanţ are nevoie de ajutorul lui şi s-a făcut într-adevăr samarinean milostiv. Cred că poporul român dintotdeauna, dar cred că acum cu atât mai mult, ca şi altădată – să ne aducem aminte de nenorocirile din urmă cu ani de zile din Sir Lanka, din Moldova de altădată, din  Banatul inundat - creştinii noştri şi-au regăsit de fiecare dată când a fost nevoie vocaţia ospitalităţii, poate că şi prin gena noastră, că poporul român s-a născut creştin şi român deopotrivă. Şi ne mândrim cu astfel de gesturi şi credem că ceea ce au făcut românii noştri în aceste vremuri cu ucrainenii, cu vecinii noştri, a făcut înconjurul pământului. De data asta, chiar trebuie să ştie stânga ce face dreapta.

          Rep.: - Am fost şi eu mândru, în sensul bun al cuvântului, nu în sensul păcătos, când am văzut judeţul nostru, Bistriţa-Năsăud, şi pe toţi românii, că au sărit fiecare cu ce au putut în ajutorul celor care ne-au trecut graniţa, dar şi celor de dincolo de graniţă. Am fost împreună în zona Cernăuţului, în trecut, la românii noştri, ne-au primit acolo cu mare drag şi acum trec prin aceste necazuri.

          În această perioadă specială a Postului Mare, în biserică, sunt anumite slujbe speciale, eu chiar am participat la câteva. Este şi maslu, care se poate face şi în alte perioade, dar cred că sunt şi alte slujbe speciale.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Una din cele trei liturghii pe care le avem noi în cursul anului este Liturghia Sfântului Grigore Dialogul, numită şi Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, când noi scoatem Agneţ, aşa se numeşte acea bucăţică din prescură, pentru fiecare din zilele săptămânii, în afară de sâmbătă. În multe biserici se face această liturghie după-masă. În cazul de faţă, la Biserica Protopopiatului, facem în fiecare vineri, după Taina Sfântului Maslu, facem Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, începând de la ora 16.30.

          Rep.: - După care aţi avut o serie de conferinţe...

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - În fiecare vineri din acest Post am avut conferinţe, invitaţi fiind profesori de teologie, ca de exemplu,  părintele Tia, decanul Facultăţii de Teolgie, părintele Ştefan Iloaie, dar şi duhovnici, stareţi de mănăstiri de la Parva, de la Piatra Fântânele,  de la Strâmba, dar şi alţi invitaţi. Sunt tare binevenite aceste seri duhovniceşti pentru că, iată, pe creştinii noştri i-am învăţat să-şi deschidă sufletul, să-şi umple potirul sufletului cu cuvinte de înţelepciune, de duhovnicie, mai ales în această perioadă  a Postului Mare.

          Rep.: - Tot acum, Biserica Protopopiatului este deschisă zi de zi şi, sediul ziarului „Răsunetul” fiind foarte aproape, am observat că mulţime de oameni vin să se spovedească. De ce trebuie să ne spovedim?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Trebuie să ne spovedim pentru a ne despovăra de multele greşeli. Nu este o obligaţie a te spovedi. Este o necesitate pedagogică, psihologică. Trebuie să ne despovărăm şi, în anumite intimităţi duhovniceşti, sunt fapte pe care nu le putem mărturisi oricui. Creştinii noştri ştiu că puterea de a lega şi de a dezlega a fost dată de Mântuitorul Iisus Hristos apostolilor, spunând: „Câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri, câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri”. Să  ne plecăm genunchii sub patrafir este un prim semn de smerenie. Dacă ar fi să facem o mică paranteză, inversul sau reversul ar fi de ce să-mi plec genunchii în faţa preotului, pentru că şi el este om, ca şi noi. Aşa este. Numai că această putere de a lega şi dezlega a lăsat-o Mântuitorul apostolilor şi nu tuturor, şi prin ei preoţilor. De aceea, la sfârşitul spovedaniei - după ce penitentul vine şi mărturiseşte păcatele şi părerea de rău că le-a făcut, cu promisiunea, pe cât posibil, să nu le mai facă sau măcar să nu le facă cu multă uşurinţă – preotul rosteşte acel cuvânt de dezlegare: „Domnul şi Dumnezeul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu harul pe care l-am primit de la Mântuitorul Iisus Hristos, te iert şi te dezleg”. Şi atunci omul se ridică mai uşurat, se împărtăşeşte apoi cu Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului şi, după o spovedanie sinceră, după Împărtăşanie aşa cum îşi doreşte sufletul, parcă îţi vine să spui, atunci când ieşi din Biserică, numai aripi îmi mai trebuie să zbor.

          Rep.: - Aşa este, dar trebuie să şi crezi. Când ieşi din Biserică te simţi mai uşurat, mai împăcat cu tine şi cu Dumnezeu, mai mulţumit de ceea ce faci. Să rămânem puţin la Împărtăşanie, la povestea împărtăşaniei, la Sfântul Potir. Chiar în perioadele pe care le-am parcurs în ultimii doi ani – sperăm că bunul Dumnezeu va rândui să treacă acest virus din viaţa noastră – unii întrebau de ce să se împărtăşească. Dumneavoastră mi-aţi spus că nu ştiţi preot, nici chiar din acea perioadă a virusului, care să se fi îmbolnăvit după împărtăşanie, sau credincios, mai ales că preotul era pus în cel mai mare pericol, fiind ultimul care gustă din paharul cu Sfântul Potir. Despre puterea împărtăşaniei.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Împărtăşania, după cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi. Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor, spre viaţă veşnică. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică”. Or noi, creştinii, şi vorbim de perspectiva creştină, credem că pâinea adusă la altar, prescura, şi vinul, după invocarea Duhului Sfânt, pe care noi o rostim în anumite epicleze, când se transformă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului, nu ne mai împărtăşim cu pâinea şi vinul de dinaintea transformării ci cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Trupul şi Sângele Mântuitorului se dă spre iertarea păcatelor şi spre viaţă veşnică. Dacă aşa credem atunci n-are cum să ne îmbolnăvească  ci, dimpotrivă, ne dă sănătate, se însănătoşeşte toată partea bolnavă a sufletului omului. Au mai fost şi în timpul pandemiei unii care au avut oarecare rezerve, dar le-am spus că, până când nu au convingerea că în Potir este Trupul şi Sângele Mântuitorului, să nu se grăbească, să mai rămână, iar când vor avea această convingere că acolo este Trupul şi Sângele Mântuitorului atunci să vină, ca să fie primită şi spovedania, şi împărtăşania. Dacă un om ar spune că stă la rând şi în faţa lui s-au împărtăşit, cu aceeaşi linguriţă şi din acelaşi potir, 10-20-30 de oameni şi pun acest lucru la îndoială, la sfârşit, ce rămâne în potir, după 50-100, sau mai mulţi oameni, preotul consumă tot ce a rămas în potir, după zeci şi sute de oameni cu gândul că acolo nu este vin şi pâine ci este Trupul şi Sângele Mântuitorului. Încă nu am întâlnit preoţi care să spună că acolo nu este Trupul şi Sângele Mântuitorului. Or, de Taine nu ne îmbolnăvim, de Taine ne facem sănătoşi. Aşa gândind, aşa primindu-le nu avem cum să ne îmbolnăvim pentru că acolo este puterea şi prezenţa lui Dumnezeu. Mântuitorul vrea să fie mereu actual cu noi, şi în Sfânta Împărtăşanie.

          Rep.: - Spuneam că Biserica Protopopiatului este mereu deschisă şi am văzut că vin mulţi oameni aici. Vorbeam despre tineri. Am văzut că vin şi foarte mulţi tineri. Cred că în această perioadă vin şi copii mici şi învaţă, împreună cu părinţii, ce înseamnă să te spovedeşti, să te împărtăşeşti. De fapt, duminică de duminică, copiii pot merge la Potir.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Da, şi este un lucru bun pentru că cei mici care vin să se împărtăşească în fiecare duminică, maturizându-se, o să-şi aducă aminte cum veneau cu bunica, cu părinţii, şi se împărtăşeau. Noi acum împărtăşim copiii fără spovedanie, pentru că Mântuitorul spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi pentru că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”, referindu-se la nevinovăţia copilului.  Dar apoi îi obişnuim că, de la o anumită vârstă, trebuie să se spovedească tocmai pentru a se învăţa că trebuie să ne eliberăm de tot ceea ce este rău în noi înşine. Şi ar fi bine să vină în timpul Postului mai din timp pentru că este greu în Săptămâna Mare să spovedeşti sute de oameni, nici oamenii nu au răbdare şi nici preotul nu are timpul efectiv la dispoziţie să poată să stea de vorbă cu omul încât să-şi poată scutura traista sufletului, s-o întoarcă pe dos şi să nu mai rămână nimic acolo. De aceea este nevoie şi la unii, şi la alţii, şi la credincioşi, şi la preoţi, să avem timpul necesar pentru a ne asculta unul pe celălalt.

          Rep.: - Vorbim despre păcat, despre ispită, cred că nu este om fără păcat, cum o spun şi cărţile. Există o reţetă să ne ferim de ispită? Cum am putea?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: -  Mulţi vin şi spun că se străduiesc să nu facă rău. În primul rând, trebuie să avem conştiinţa să nu facem vreun rău conştient, premeditat, nici cu fapta, care este destul de grea, dar nici cu vorba, pentru că şi vorbele sunt ca nişte bolovani, uneori colţuroase, care dor. Mulţi spun că, parcă, nici gândurile nu le dau pace, când sunt la rugăciune, când sunt în altă parte, numai nu le stă mintea acolo. Gândurile în sine, care trec şi care parcă uneori ne dăm seama că nici n-ar fi gândurile noastre, că niciodată nu ne-am gândit să facem ceea ce ne trece prin minte, şi atunci ne spunem că gândurile în sine nu sunt păcat. Este ca şi cum nu poţi opri stolul de păsări să treacă deasupra casei. Dar, să nu le facem cuib. Scriptura spune că, cel ce spune că păcat nu are mincinos este şi adevărul nu este în el. Nu căutăm neapărat păcatul cu lumânarea. Încă nu avem voinţa îngerilor, încă suntem purtaţi de valurile vieţii, cu ispitele, tentaţiile ei. Agârbiceanu are o nuvelă foarte frumoasă – „Legea minţii şi legea trupului”, arătând că omul se zbate între cele două maluri. Cel rău vrea să-l câştige, Dumnezeu vrea să-l câştige. Şi atunci mintea spune ceva, trupul spune altceva şi omul este, iată, între două valuri care vin să-l încerce. Bine ar fi de omul care ar da ascultare legii minţii, a sufletului şi mai puţin celorlalte ispite.

          Rep.: - Rugăciunea şi puterea rugăciunii. Cum ar trebui să ne rugăm în lumea asta în care parcă nu ne mai ajunge timpul şi în care, măcar aşa un pic, ar trebui să ne rugăm Celui de Sus.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - „Învăţătorule, cum trebuie să ne rugăm?” Şi pe loc, Mântuitorul îi învaţă, ca un învăţător. Voi când vă rugaţi să spuneţi aşa: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, pe care dacă-l spunem cu toată conştiinţa este cât un Acatist. Sfinţii Părinţi ne învaţă că atunci când găsim noi motive – dimineaţa suntem prea grăbiţi, seara prea obosiţi – ne învaţă rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi o putem spune şi mergând, şi lucrând şi făcând şi orice altceva. Pe lângă această rugăciune a inimii, de bună seamă că cel ce îşi face timp, avem acum la îndemână Acatistele. În perioada Postului Mare, prioritar ar fi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos ca unul care ne iartă, dacă ne rugăm, al doilea este Paraclisul Maicii Domnului care mijloceşte cel mai mult către Fiul Său. Ne aducem aminte că la nunta din Cana Galileii, când a fost invitat la nuntă şi Iisus, şi ucenicii, şi Maica Domnului, Maica Domnului care, ca orice femeie cuminte, cu ochii-n patru, vede că s-a terminat vinul, şi nu pentru că au băut mai mult, probabil că era puţin. Şi atunci, merge la Fiul Său şi-i cere să-i salveze de la acea ruşine, să nu-i povestească oamenii că au fost chemaţi la nuntă şi că s-au terminat şi bucatele, şi băutura. Maica Domnului a ştiut că prin sufletul ei a trecut sabia durerii şi ştia pe cine a născut, că „Fiul cel născut din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Ştia că are puterea să facă minuni. Ce-i spune Mântuitorul: „Mamă, încă n-a venit ceasul meu. În planul lui Dumnezeu nu acum este momentul să fac prima minune ca să-mi adeveresc dumnezeirea. Nu acuma în planul lui Dumnezeu”. Şi credem, folosind cuvintele noastre de acum, Maica Domnului s-ar apropiat ca orice mamă de Fiul Său şi ar fi spus dulce „Te roagă Mama”. Şi iată că a făcut prima minune când nu venise timpul. Prin urmare, Acatistul Mântuitorului, Paraclisul Maicii Domnului şi apoi toţi sfinţii care au Acatist mijlocesc către Dumnezeu, către Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi. Avem şi rugăciuni la îndemână, avem şi Acatiste, chiar şi cel din vârf de munte, dacă mai este cineva, care nu ştie citi are la îndemână: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

          Rep.: - Am auzit tot la Biserică, când a fost părintele cu conferinţa, că, până la Dumnezeu trebuie să ne întâlnim şi cu sfinţii pentru că ei sunt cei care ne mijlocesc întâlnirea şi, într-adevăr, Biserica noastră are Acatiste care acum se găsesc şi în biserici, peste tot pot fi achiziţionate şi chiar preoţii mijlocesc acest lucru. Câteva cuvinte despre Protopopiatul Bistriţa. Eu am cris câteva materiale pentru că m-aţi impresionat. Sunteţi un protopop bun, blând şi înţelept şi întotdeauna aveţi cuvinte de încurajare, cuvinte pentru preoţii tineri care vin în protopopiat. Cum  este misiunea de protopop la Protopopiatul Bistriţa, unul dintre cele mai mari din zonă?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Într-adevăr, este cel mai mare, avem 100 de parohii, avem două mănăstiri în protopopiatul nostru. Nici această funcţie nu ne-am ales-o noi. Am fost numit încă pe vremea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu, în 2001, iată, sunt 21 de ani în fruntea Protopopiatului Bistriţa, fiind cel mai longevivi protopop al Protopopiatului Bistriţa.  Cu cei mai tineri mă port ca un părinte, ca un coleg cu cei mai în vârstă şi, de multe ori, fără să le dau lecţii, fără să-i dojenesc, mă port în aşa fel încât cred că purtarea mea faţă de ei să determine să se poarte şi ei aşa cum mă port ei faţă de ei.

          Rep.: - Într-adevăr, de fiecare dată când ajungeţi într-o parohie este sărbătoare şi am văzut şi cum vă primesc oamenii de acolo. Mă bucură faptul că oamenii din protopopiatul nostru sunt apropiaţi de Biserică şi este mare lucru. La un moment dat, am avut un articol în „Răsunetul” despre familia de la Biserica Coroana. Câteva cuvinte despre credincioşii Bisericii Protopopiatului.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Este un lucru cunoscut că, Biserica de la Coroana, aşa cum este numită, este cea mai mare biserică, este mai la îndemâna credincioşilor în sensul că de pe trotuar doar se coboară o treaptă, faţă de celelalte unde se urcă. Orice Biserică este Casa lui Dumnezeu şi orice Biserică este deschisă pentru rugăciune. Dar această Biserică, fiind cea mai veche din oraş, până când s-a construit Biserica de pe Odobescu, numită Catedrală, pentru că este prima Biserică Ortodoxă românească din Bistriţa după 1918. Până în 1989, erau două biserici în Bistriţa. E şi normal că s-au făcut oarecum un vad duhovnicesc de-o parte şi de alta încât foarte mulţi vin şi spun că ar vrea să se cunune într-o biserică sau alta, pentru că acolo au fost botezaţi. Sigur că fiecare biserică îşi are arondate străzile şi  ne respectăm fiecare cu partea administrativă, dar peste an, oamenii se duc unde cred. Unul din motivele pentru care credincioşii vin aici este că aici au venit şi părinţii lor, că aici au fost botezaţi, deşi acum stau în altă parte şi aparţin de alte biserici, îi primesc pe preoţi cu Sfânta Cruce dar, peste an, omul se duce unde se simte mai bine. În orice Biserică te simţi bine, dar există şi partea sentimentală.

          Rep.: - Este o Biserică vie, Biserica din inima Bistriţei şi, într-adevăr, vin foarte mulţi credincioşi spre dumneavoastră. Nu trebuie să venim la spovedanie neapărat în Săptămâna Mare. Dacă nu ne spovedim în Săptămâna Mare nu înseamnă că ne sunt iertate mai bine păcatele. Putem merge în orice zi.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: -  Este un lucru şi gospodăresc. Adică, atunci nu avem timp nici unii, nici alţii,  dar este şi imposibil să spovedeşti, să-şi scoată omul tot ce are pe suflet când vine la Biserică. Aşa, pe fugă, parcă nu te simţi bine – m-am spovedit pentru că aşa trebuie, să mă spovedesc... Este bine să vină din timp. Ar fi bine să fim şi pregătiţi. Preotul nu trebuie să să scoată din sufletul omului, să-l interogheze. Nu este un interogatoriu.

          Rep.: - Şi nu trebuie să mergem cu frică spre spovedanie.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Nu, chiar şi pentru cele mai mari păcate, dacă ne pare rău pentru că au fost făcute, pentru că în măsura părerii de rău ne iartă şi Dumnezeu. Unii amână un păcat mai mare poate mai mulţi ani şi spun că acel păcat nu l-au mărturisit. Înţelegem. Pentru că, aşa cum spuneam, Dumnezeu urăşte păcatul dar îl iubeşte pe păcătos. Diavolul, când te îndeamnă să faci păcatul, îţi ia ruşinea. Când vrei să-l mărturiseşti, ţi-l dă îndoit. Sunt oameni care vin foarte sinceri, cu o sinceritate debordantă şi spun nişte lucruri pe care, dacă i-ai întreba a doua oară s-ar simţi oarecum ruşinaţi. Nu, preotul, duhovnicul, are şi el diplomaţia lui duhovnicească încât nici nu se miră de marile păcate pe care le face omul ci, cu multă cuminţenie, încât omul să spună şi nu preotul să-l descoasă, să mai spună ceva. Preotul nu este curios ce păcate a făcut omul pentru că şi el este om, şi el este cu păcatele lui. Dar e bine să venim să ne deşertăm din traista sufletului, s-o scuturăm şi să spunem: M-am spovedit bine. Acesta este gândul de a ne spovedi bine şi să ne bucurăm bine de marele praznic al Învierii.

          Rep.: - Şi va veni Lumina Sfântă şi în acest an...

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Noi aşa credem. Spun, cu oarecare laudă în smerenie, că de ani buni, de zeci de ani, pentru că înainte credeam şi nu credeam, pentru că, poate, nu aveam acces cum avem acum la Ierusalim, dar acum oamenii se duc, fotografiază şi văd că într-adevăr Lumina Învierii intră prin acele geamuri mici din Sfântul Mormânt, şi sunt cărţi care spun acum exact cum se întâmplă, şi aduc Lumina în fiecare Biserică din Patriarhia noastră şi, spuneam de oarecare mândrie în smerenie, numai de Învierea Ortodoxă. De ce, Dumnezeu ştie.

          Rep.: - An de an ajunge şi la noi, direct de la Aeroportul din Cluj, părintele Emanuel este prezent acolo şi vin toţi preoţii de pe văile protopopiatului şi iau Lumina Sfântă. Este un lucru important. Sfintele Paşti sperăm că le vom petrece cu toţii împreună, nu mai sunt restricţii. De fapt, la Biserică, chiar şi în cele mai grele vremuri, nu ar trebui să avem restricţii pentru că, şi în timp de război, şi de pace, Biserica ne-a fost ca o mamă care ne-a primit pe toţi. Un mesaj de încheiere pentru credincioşii.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Bine ar fi să facem acest efort pe drumul Postului încât, pe măsura efortului, fiecare după puterile lui, să avem pe urmă şi bucuria Învierii. Dacă în perioada Postului, în cazul de faţă, n-am mâncat ceva, n-am făcut un rău care, de obicei, se strecoară aşa, avem o mulţumire. Tot aşa să avem şi mulţumire că, pe măsura efortului pe care l-am făcut merită să ne şi bucurăm de slăvita Înviere, marele praznic al praznicelor. Şi spunem tuturor de pe acum un Post binecuvântat, cât a mai rămas şi, dacă bucatele nu ne sunt la îndemână ca să postim, atunci să postim cu gura şi cu inima, cu alte cuvinte, să devenim din buni şi în mai buni. Doamne ajută!

          Rep.: - Doamne ajută! Mulţumim