Inginerii sufletelor omeneşti

Se împlinesc trei ani de când un grup de cărturari, iubitori ai frumosului, din Năsăud, Valea Someșului, Valea Rodnei, Valea Ilvelor, Bistrița, Valea Bîrgăului, Chiuza şi Cristeştii Ciceului şi-au unit gândurile şi puterile creative într-o Societate Scriitoricească cu sediul la Cluj, sub egida LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI, preşedinte Al. Fl. Ţene.
Cei 22 de membrii ce alcătuiesc Filiala Năsăud dovedesc un act de comunicare cu o deschidere către cititor, cu tensiunea trecerii de la simpla vorbire la supralimbaj.
Filiala Năsăud, funcționează mai puțin ca structură și mai mult ca un câmp energetic în care se concentrează un uriaș potențial de energie imaginativă. Cartea ne face pe toți să ne simțim oameni într-un univers creat de noi pentru noi.
La început de an, aduc cuvinte de apreciere și admirație tuturor scriitorilor năsăudeni, care și în cursul anului 2016, s-au dovedit a fi făclieri ai cărții, prieteni ai bibliotecilor, în continuă activitate ca stupinele din pajiștile înflorite. Cititorii din multele localități, unde am desfășurat o vastă muncă cu cartea, nu numai în luna februarie, care în vechiul sistem, era luna cărții la sate, o idee minunată și ar fi bine să se reia, sau să se pună altceva în loc în folosul cărții. Noi ne simțim datori ca în tot cursul anului să fim între cititori, unde aşezăm sufletul omului între forţele şi corpurile din univers, unde gândul e comparat cu lumina, străbătând printre Galaxii.
Nu e ușor să compui cu adevărat, să pătrunzi în universul respectului pentru omul care scrie, să îți așterni gândurile pe hârtie, să construiești un nou univers pornind de la elementele simple de limbaj și să ajungi să generezi în timp creații impresionante –poezie, eseuri, proză, descrieri, reportaje, proză scurtă, portrete, interviuri, vorbe înțelepte, umor, toate stilizate prin șlefuiri repetate, printr-un conținut tot mai durabil, cu putere de influențare și pătrundere într-o altă lume, o lume a fantasticului.
Indiferent de gen, fiecare creație înnobilează pe cititori, îi încurajează și le transmite o trăire sufletească împreună cu o experiență de viață. Cititorii sunt cei care au avut șansa să aprecieze efortul și talentul celor care cu dăruire și pasiune își exprimă creativitatea prin iubire față de semeni și univers, față de tot ce ne înconjoară și mai ales, față de noi înşine.
Filiala Scriitorilor Năsăudeni, a făcut un partenereat cultural cu ASTRA Năsăud, președinte scriitorul Ioan Seni, deoarece avem idei comune de răspândire a cărții în mase. Avem și o revistă comună - „Astra năsăudeană”, cu sprijinul finaciar a Bibliotecii Județene, director omul de aleasă cultură, preotul-scriitor Ioan Pintea. Mulțumim presei locale pentru găzduirea recenziilor cărților noastre ca și altor publicații și reviste cum sunt - Virtus Romana Rediviva (Cluj), Cetatea Rodnei, Agora literară (Cluj), Revista română (Iași), Claviaturi (Brașov).
Întâlnirile noastre cu cititorii sunt schimburi de idei, un mijloc de ajutor reciproc, o tribună de lansare spre oceanul nesfârșit al potențialului creator. Localitățile unde domiciliază scriitorii au devenit flăcări vii a cuvântului artistic. La Rodna, spre exemplu, Dan Popescu și Liviu Păiuș, la Ilva Mare, Ana Berengea, la Leșu, Elisabeta Lușcan, la Poiana Ilvei, Grigore Guzu, la Nepos, Mircea Daroși, la Rebrișoara, Leon Catarig, care s-au bucurat de succes în rândul cititorilor, exprimând cele mai alese sentimente spre renașterea spiritualității românești, un ideal către care tinde fiecare scriitor, cu un mare potențial creativ.
Prin activități literare sub genericul “Cu cartea pe roţi“ am reușit să adunăm în jurul nostru cât mai mulți iubitori de carte, cu dorința de a împărtăși idei prin lansări de cărți cu cuvinte mari și oameni atât de frumoși cum am întâlnit la – Rodna, Ilva Mare, Poiana Ilvei, Leșu, Feldru, Nepos, Parva, Rebrișoara, Năsăud, Telciu, Cristeștii Ciceului, Bistrița, Josenii Bîrgăului, Blăjenii de Sus, Dej, Cluj, Oradea, Alba Iulia, Iași, Gherla, Chiuza etc., unde cărțile membrilor Filialei noastre au fost adevărate trăiri ce au înfrumusețat, nu au spulberat, acțiuni de suflet care atenuează deșertăciunile lumii, constituind totodată încântare și aleasă lecție de literatură.
Prin donațiile noastre, bibliotecile au devenit mai bogate. Scriitorii năsăudeni Ioan și Lucreția Mititean, Ioan Seni, Floarea Pleș și Romulus Berceni au adunat în cărțile lor cele mai frumoase gânduri ca alții să le poată folosi în voie, ca și creații ritmice a frumuseții în cuvinte.
O comoară pentru bistrițeni reprezintă membrii Filialei noastre - Dumitru Popițan cu peste 45 de volume, Rodica Fercana, premiată la diferite concursuri internaționale cu poezii ce exprimă frumosul, cu imagini sensibile și cuvinte cu o doză mare de sensibilitate, Ioan Cordovan și Vasile Măgerușan, scriitori militari, ce reflectă ca o oglindă lungul șir de secole al vieții omenirii, istoria luptei sale pentru existență, pentru un viitor mai luminos suferințele, bucuriile, înfrângerile și biruințele sale toate.
În cărțile scriitorilor Ioan Bindea, Valeriu Mureșan din Chiuza, Nadia Urian din Cristeștii Ciceului, cu diferite premii în țară și străinătate și Mihai Bîltag din Josenii Bârgăului, Ioana Precup din Leșu, găsim povestiri adevărate din satul ardelean cu graiul și obiceiurile locului, ce ne alintă și ne fac să uităm de viața cotidiană.
Cărțile năsăudenilor sunt adevărate îndemnuri, autorii sunt oameni care au ajuns acolo unde trebuie. Unii dintre ei sunt premiați în țară și în străinătate ca de exemplu: Mircea Daroși, Rodica Fercana, Nadia Urian și Ioan Mititean cu cartea „Pagini de ziar, pagini de carte”, carte cu caracter jurnalistic premiată de Euroinvent 2016, Iași, cu Medalia de aur. Pe toți îi vom putea admira în cursul acestei luni când vom ridica de la Editura Ecou Transilvan Antologia „Destine literare”, un volum A4, cu aproape 600 de pagini, unde găsim selecțiuni din operele condeierilor năsăudeni, cu legitimație de scriitor, cu o prefață semnată de președintele Ligii, Al. Fl. Ţene, iar pe coperta 4, sunt portretele realizate în creion de poetul Valeriu Mureșan din Chiuza. Antologia este o colecție de gânduri, de amintiri, de frământări, de speranțe și sentimente, în paginile căreia fiecare ne regăsim prin scurte cugetări a existenței umane, un laser lingvistic care pătrunde aura lucrurilor cum spunea Nichita Stănescu. Mesajele din Antologia scriitorilor năsăudeni izvorăsc din originalitatea concepției cât și din originalitatea artei literare.
La mulți ani și mult succes celor care fac ca marea să intre într-un pahar și cartea o expediție pe urmele adevărului.

Comentarii

09/01/17 16:14
Errata mâncător...

Dragi cititori de scriitori,
Din grabă pentru dv. eu am făcut aici și câteva minore greșeli ortografe pe care, iată, mai jos le îndreptez din simplă stimă pentru sfânta limbă română:
1. 22 de membri ce alcătuiesc Filiala Năsăud
2. Cartea ne face pe toți să ne simțim oameni într-un univers creat de noi, pentru noi.
3. Filiala Scriitorilor Năsăudeni, a făcut un parteneriat cultural cu ASTRA Năsăud.
La mulți ani, dragi cititori de nescriitori, pentru ca să nu mă exprim încă odată, cvasipleonastic!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5