ING. SEVER GĂINĂ, PRIMUL GENERAL AL ARMATEI ROMÂNE DE PE VALEA ILVELOR

Pentru Col.ing. (r) Sever GĂINĂ sfârşitul acestui an a fost încununat de succese recunoscute, el aşezând un nou rând al frunzelor de stejar la cozorocul caschetei de ofiţer superior, al vipuştilor roşii şi gradului pe epoleţii aurii, ce-l aşează în istoria Armatei Române în rândul generalilor.

Recunoscându-i-se meritele dobândite în îndeplinirea unor înalte responsabilităţi în activitatea de peste 43 de ani depusă în cadrul oştirii române, la propunerea Ministrului Apărării Naţionale, Preşedintele României, prin Înaltul Decret nr. 1016 din 21 octombrie 2010, l-a onorat public, conferindu-i gradul de general.

Ca personalitate, Sever Găină este un om ca toţi ceilalţi oameni, provine dintr-o modestă familie de ţărani gospodari din Ţinutul grăniceresc al Năsăudului. Născut în 20 februarie 1927, în comuna Poiana Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate mirifică, aşezată la poalele falnicilor Munţi ai Rodnei, ce este străjuită de alţi munţi semeţi ce-şi despletesc izvoarele de ape în salbe de argint puternic oxigenate şi duc la vale cu ele misterele pământului din care provin printr-o eternă poezie a codrilor de brad.

Părinţii săi au fost Grigore şi Margareta Găină, băştinaşi cu rădăcini adânci în istoria satului, care au adus pe lume în familia lor opt copii, în gândul că în perenitatea vieţii ei vor pleca şi au plecat pe rând, încredinţându-i lui povara de a stinge lumina numeroasei şi frumoasei lor familii.

Copilăria şi adolescenţa Sever Găină şi-a petrecut-o în pridvorul casei părinteşti, în satul dintre munţi, cu îndeletniciri legate de gospodăria ţărănească. Acolo s-a format ca om şi cu merindea de învăţătură primită în cei şapte ani ai şcolii primare pusă în trăistuţa de şcolar de dascălii din sat, a plecat pe drumul vieţii.

După eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia militară maghiaro-horthystă, în toamna anului 1945 a pornit pe drumul şcolilor mai înalte. Dotat de divinitate cu o inteligenţă nativă şi spirit curajos, şi-a încercat norocul printr-un riguros concurs de admitere la Liceul Industrial de Construcţii (Şcoala Tehnică de Construcţii Civile şi Industriale) din Câmpulung Moldovenesc, unde s-a clasat printre primii şi, astfel, în întreaga perioadă liceală a putut fi întâlnit ca un elev eminent ce a absolvit liceul prin bacalaureatul susţinut în vara anului 1951.

În toamna aceluiaşi an, a fost chemat să-şi îndeplinească îndatorirea faţă de ţară şi astfel şi atunci a fost încorporat şi încadrat elev al Şcolii Divizionare (de ofiţeri de rezervă) a Diviziei 14 Vânători de Munte Braşov. Acolo şi-a însuşit ştiinţa doctrinei militare în arma Vânători de Munte, şcoală pe care o termină în 30 decembrie 1952, cu gradul de locotenent, dată la care a fost încadrat în rândul ofiţerilor activi şi numit comandant de Companie în Regimentul 274 Vânători de Munte Braşov.

Minte oţelită, spirit novator şi curajos, mereu tăcut, neliniştit şi gânditor, omul din el nu s-a mulţumit cu nivelul muncii pe care o desfăşura, el dorea mai mult. Nefiind de nimic împiedicat în dezvoltarea facultăţilor sale fireşti şi-a luat curajul şi în toamna anului 1953 a candidat şi a reuşit să devină elev-student al Facultăţii de Construcţii al Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, instituţie de învăţământ superior tehnic pe care o absolvă, cu succes, în anul 1959, în urma cărui eveniment a dobândit şi titlul de inginer constructor.

După absolvire este repartizat ca ofiţer inginer în Comandamentul Armatei a 3-a din Garnizoana Cluj, unde i s-au încredinţat mai multe responsabilităţi. Mai întâi a fost numit şef al Şantierului de construcţii militare din Garnizoana Cluj, apoi în 1970, al Şantierului de construcţii militare din Garnizoana Baia mare, mai târziu al celei din Timişoara, precum şi obiectivelor Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc şi a Cazărmii Batalionului Vânători de Munte din Vatra Dornei.

Ca urmare a rezultatelor obţinute pe acest plan, în septembrie 1972 a fost numit şef al Sectorului de cazare pentru toate locaţiile militare din subordinea Armatei a 3-a existente în 17 judeţe ce însumau 450 de cazărmi.

Se poate afirma, astfel, că de priceperea, energia şi numele său sunt legate lucrări edilitare de mare importanţă, ce au caracter militar din 21 de garnizoane, în care s-au construit 54 de cămine militare de garnizoană, funcţionale şi cu dotaţii majore şi alte multe obiective pentru instruirea şi pregătirea de luptă a trupelor pentru apărare patriei.

După o muncă de 43 de ani în serviciul oştirii române, a fost pensionat peste limită de vârstă la 63 de ani în gradul de colonel inginer.

Munca, tenacitatea şi perseverenţa au fost elementele definitorii care au stat în palmaresul său şi care l-au aşezat pe rând în toate gradele ierarhiei militare, pornind de la gradul de soldat-elev şi până la cel de colonel, dobândind chiar gradul de colonel cu doi ani mai devreme. Deşi meritele sale îl îndreptăţeau ca încă din 1990 să fie beneficiarul înaintării la gradul de general, aşezarea sa în rândul generalilor, a marilor bărbaţi ai ţării s-a împlinit abia la sfârşitul acestui an (2010).

Cu aceeaşi energie şi pasiune şi-a desfăşurat activitatea şi după pensionare, prin implicarea sa în viaţa obştească. În anul 1992 obştea clujeană l-a ales ca membru-deputat în Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în care având calitatea de consilier a fost ales în funcţia de preşedinte al Comisiei de Urbanism, funcţie din care a propus, promovat şi urmărit edificarea unor importante obiective de interes major pentru municipalitate, printre care:

– Monumentul Memorandiştilor, aşezat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca

– Construirea şi amenajarea Cimitirului Militar din cartierul Gheorgheni, cu toate dotările necesare a unei capele bisericeşti, obiectiv mult dorit de familiile cadrelor militare

– Monumentul „Gloria ostaşului român”, amplasat în Piaţa Avram Iancu, lucrare care simbolizează eroismul ostaşului de-a lungul istoriei, lucrare pentru care personal s-a deplasat la Bucureşti în vederea obţinerii unor avize din partea Ministerului Apărării Naţionale

– Refacerea şi construirea unei monumentale troiţe ce poartă numele „Crucea de pe Cetăţuie”, obiectiv ce a fost ridicat în memoria suferinţelor şi martirajului oamenilor care au luptat şi şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea poporului asuprit din Transilvania

Iată doar câteva dintre obiectivele din Municipiul Cluj-Napoca la care şi Domnia Sa şi-a adus aportul.

Se poate spune astfel acum că, prin ajutorul minţii şi cutezanţa faptei, a sufletului său curat, a entuziasmului care l-a caracterizat şi a determinat ca flacăra sufletului său desprinsă din focul sacru al vieţii să ardă neîntrerupt. Dumnezeu i-a dat sănătatea şi puterea de muncă şi tot El a fost acela care a luminat mintea actualei conduceri a oştirii române de a-l fi onorat şi aşezat pe locul care-l merită.

Noi, toţi cei ce ne-am născut pe plaiuri ilvene şi am băut apă din izvorul cu apă vie al iubirii de neam, suntem mândri că din mijlocul nostru, a familiei ţăranului român de pe această vale Sever Găină ne reprezintă cu cinste în istoria militară a ţării şi că Domnia Sa cu aceeaşi demnitate în timp de pace a continuat tradiţia „cătanelor negre” năsăudene, care l-au oprit pentru câteva zile Napoleon Bonaparte în luptele de la Arcole la 1796. Îi dorim conjudeţeanului nostru încă mulţi ani cu sănătate, să poarte această demnitate, iar drumul vieţii ce-l mai are de parcurs să-i fie călăuzit de toiagul fericirii, înţelegerii şi înţelepciunii.

Cluj-Napoca, 1 decembrie 2010

Barbu I. Bălan, Mircea Vlădică, Dinu Virgil-Ureche,

ing.prof. univ.dr., ing. economist, Cetăţean scriitor, poet, publicist,

preşedintele Federaţiei de Onoare al Comunei director al Editurii

„Pro Memoria 1940-1945” Ilva Mare, judeţul Napoca Star din

a românilor persecutaţi, refugiaţi, Bistriţa-Năsăud Cluj-Napoca

expulzaţi sau deportaţi din

motive etnice