Încuviinţare, cu adevărat

Zilele acestea, de după Paşti, conform obiceiului, salutul folosit de fiecare dintre noi, cu fior ( şi filon ) creştin, este „Hristos a înviat”, iar răspunsul - „Adevărat a înviat!” vine de la sine, în tandem, în recunoaştere, într-un acord perfect. Ce bine ar fi dacă încuviinţarea, cu „adevărat”, ar funcţiona şi în alte circumstanţe, precum „ploaia a venit” – „adevărat a venit”, „televizorul s-a stricat” – „adevărat s-a stricat”, „poetul a adormit” – „adevărat a adormit”, „copacul a înflorit” – „adevărat a înflorit”, chiar şi la negativ, „ magazinul nu s-a deschis” – „adevărat că nu s-a deschis”, „apă nu mai e” – „adevărat că nu mai e” sau alte moduri de a reacţiona paşnic, fără a sări cu imposibilul „de ce?”, cu revoltătorul „cum e posibil”?, când scandalul între partenerii de dialog este gata să înceapă. Imaginaţia este la liber şi se foloseşte în funcţie de prezenţa de spirit, în cazul exemplelor ce pot continua, fiind personalizate.
Unii cred că, neîncuviinţând, din opoziţie, ar rezolva mai multe şi mai repede orice situaţie, atrăgându-şi laudele de salvatori de situaţie. Nu mereu este adevărul la celălalt. Cum nu mereu este adevărul doar la tine. El poate fi la jumătatea distanţei, cu condiţia ca fiecare să meargă în întâmpinare. Dar, cum se spune, „unde-i foc la inimă, e şi drum în picioare!” Sunt puţine persoanele alese, pe care noi ni le alegem. Dar dacă o facem, atunci să avem mereu drumul în picioare, sub forma dialogului, a întâmpinării, a îmbrăţişării. Şi să vrem să facem paşi, să întindem mâini.
Încuviinţarea nu trebuie să fie una mecanică, ci să fie pornită din suflet, întru adevăr şi credinţă. Sufletul care ocroteşte, adevărul care linişteşte, credinţa care creşte, zideşte. Până când acest duel de opinii?!... Să-l transformăm într-un duet, după modelul „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”, fără a minimaliza contribuţia niciunuia dintre cei ce afirmă/ confirmă/ infirmă.

Comentarii

22/04/15 20:49
alina

Aceasta e o opinie. Adevărat opinie! Caţavencu?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5