Încep lucrările de extindere, modernizare şi dotare a Secţiei ATI. Preşedintele Radu Moldovan: Sper ca în 3 ani să avem cel mai dotat şi performant Spital de Urgenţă din România

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a intrat în linie dreaptă cu un nou proiect de investiţii care va veni în sprijinul întregii populaţii a judeţului prin creşterea performanţei actului medical. Este vorba despre proiectul de extindere, modernizare şi dotare a Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă şi a Unităţii de Transfuzii Sanguine, în valoare de 13,6 milioane lei, adică aproximativ 3 milioane de euro, finanţat de Guvernul României din Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în pondere de 10%. Din valoarea totală, 6,5 milioane lei reprezintă achiziţia de echipamente.

„E o nouă veste foarte bună pe care vreau s-o împărtăşesc cu cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud. Astăzi (n.n. – joi) are loc semnarea contractului de execuţie pentru extinderea secţiei de ATI şi a Unităţii de Transfuzii Sanguine. E o zonă vitală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, e proiectul de suflet al managerului Gabriel Lazany pe care l-a prezentat atunci când a dat concursul pentru acest post. Mă bucur că am reuşit să facem rost de finanţare pentru început. Începem să lucrăm şi cu ajutorul bunului Dumnezeu, al Guvernului şi al Consiliului Judeţean vom găsi soluţii să finalizăm lucrările", a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean.

Preşedintele Moldovan a adăugat că la spital se continuă într-un ritm alert mai multe proiecte, fapt care i se datorează şi managerului Lazany, dar şi unei conjuncturi favorabile cu privire la finanţările guvernamentale sau din fondurile europene. La rectificarea de buget, Consiliul Judeţean a primit, într-o primă etapă, un milion de lei de la Ministerul Sănătăţii. „Consiliul Judeţean va pune partea de cofinanţare de 10%. În urma unei discuţii pe care am avut-o cu managerul Gabriel Lazany şi cu ministrul Sănătăţii, după semnarea contractului de execuţie, avem promisiunea că se vor mai găsi soluţii de suplimentare a fondurilor până la finalul anului. Eu mi-am luat angajamentul că noi, Consiliul Judeţean, vom ţine pasul cu ministerul şi vom asigura partea noastră de cofinanţare", a mai menţionat şeful administraţiei judeţene.

În context, preşedintele Consiliului Judeţean a ţinut să precizeze că modul în care sunt trataţi pacienţii din Bistriţa-Năsăud reprezintă o prioritate şi a mulţumit atât aparatului de specialitate din CJ, dar şi corpului medical de la Spitalul Judeţean care a înţeles eforturile investiţionale şi care şi-au schimbat fundamental în bine mentalităţile, serviciile şi comportamentul.

„De fiecare dată este loc de mai bine, din păcate mai sunt şi excepţii. Am văzut şi un sondaj al Casei Judeţene de Sănătate care arată că gradul de mulţumire al pacienţilor se apropie de 90%. E un lucru important care-mi dă convingerea că toate lucrările pe care noi le-am făcut au meritat şi că merită să facem eforturi în continuare. E sper ca în 2, maximum 3 ani cam toate investiţiile pe care le avem – la secţii, de extindere a spitalului, extindere UPU, heliport - să avem cel mai dotat şi performant Spital de Urgenţă din România. El e şi acum catalogat într-o zonă foarte sus de specialişti", a menţionat preşedintele Moldovan.

Nu în ultimul rând, acesta a spus că la Bistriţa au venit foarte mulţi medici tineri, interesul pentru spitalul nostru fiind pe un trend ascendent, astfel că au apărut şi intervenţii medicale în premieră, de o foarte mare complexitate. „Noi toţi, comunitatea de bună credinţă, trebuie să-i apreciem pe aceşti oameni care fac minuni, fără a folosi cuv inte mari, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Mă bucur că intervenţii complicate se fac la Bistriţa şi lucrurile în 2-3 ani vor arăta cu mult mai bine", a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5