Împreună

Pintiuţă-Caian Denisa, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu se laudă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată, ne spune Biblia.
Dragostea nu poate fi delimitată între graniţe. Cu acest gând în suflet, între copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Bistriţa şi elevii Colegiului National „Liviu Rebreanu” din Bistrita s-a legat o strânsă prietenie.
La iniţiativa doamnei profesoare Ilea Carmen şi cu sprijinul doamnei directoare Paula Molnar, rebreniştii au avut posibilitatea şi bucuria să participe împreună cu elevii acestei şcoli la activităţile desfăşurate la ei acasă în cadrul Săptămânii Educaţiei Globale. In această săptămână s-au derulat proiectele educative „Toleranţă şi acceptare”, „Creativitate si prietenie”, „Împreună intr-o lume virtuala”
Suntem cu toţii la fel? Nu! Suntem deosebiţi, au răspuns elevii mari şi mici, în cor, în sala festivă a şcolii, unde activitatea desfăşurată de doamna profesoară Viorica Greab avea ca temă „Toleranţa şi acceptarea”.
„Hora petalelor” Mie îmi plac trandafirii şi garoafele. Cui îi mai plac aceste flori să vină lângă mine. Aşa ne-am jucat alaturi de prietenii noştri mai mici, în debutul activităţilor. Într-o ordine nedictată de nesiguranţa deosebirilor, aşezată doar pe afinitatea fiecăruia dintre noi pentru (ne)vinovăţele flori în cauză … într-un final ne-am trezit într-o horă a petalelor în care strângeam mâna celui de alături fără a mai cântări deosebiri clădite pe reguli, principii sau prejudecăţi inventate de om.
„Cvartetul (in)toleranţei”: [etnia + anturajul (prietenii)] = {elemente, motive, sentimente} infinit. Un rezultat care influenţează felul fiecăruia dintre noi de a face propriul pas în acelaşi fel (sau nu) azi, mâine ... ... vom fi tot „noi”? La interogaţia aceasta, singurul în măsură să răspundă rămâne timpul.
„Fantezie la Polul Nord - Foarfeca nu taie timpul”: În cadrul proiectului educaţional „Creativitate si prietenie” elevii rebrenişti au fost alaturi de elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.2 Bistriţa, confectionând felicitări sub îndrumarea doamnelor profesoare Larisa Dologa si Delia Strugariu. Prin tehnica quilling (de rulare a hârtiei) a fost realizată o suită de figurine „antrenate” pentru „defilarea” Crăciunului din iarna aceasta. O partitură de pian a fost „vrăjită” prin „ferfeniţare” în fâşii care în final s-au metamorfozat în brăduţi cu cetină de portative. Copii mari şi mici s-au jucat împreună, suflet lângă suflet într-o încununare a prieteniei, a înţelegerii, a creativităţii şi frumuseţii.
„Slalom printre biţi”: proiectul „Impreună într-o lume virtuală” a introdus elevii într-un univers în care strategia, logica, jocurile sportive au fost elementele comune cu care „deosebiţii” s-au întrecut în lumea virtuală. Iniţiaţi (sau mai putin), atat rebreniştii cât şi copii au „complotat” cu voioşie pe parcursul aventurii. Învigători sau nu, au fost recompensaţi deopotrivă: unii cu punctaje, ceilalţi (nici chiar doamna profesoară Emanuela Boldorea nu s-a putut eschiva) cu aporturi la sănătate (genoflexiuni). Mens sana in virtualis mundi!
Diferiţi sau nu ... toate acestea le-am petrecut Împreună.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5