Taina plantelor

HyperCardio Tonic

Caracteristici generale ale produsului:

Produsele sau suplimentele nutritive concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Materiile prime folosite sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin. Acesta asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice. Extractul natural are forma unei mase de particule sferice. Acestea au o curgere mai bună, forma lor sferică reducând posibilitatea înglobării de aer printre ele. În acest fel, dozarea în capsule devine mult mai ușoară și exactă.

Suplimentul alimentar HyperCardio Tonic este un produs atent formulat pentru a ajuta metabolismul uman în vederea menținerii sănătății sistemului cardiovascular. Datorită conținutului în Arginat de Acetil L-Carnitină, produsul crește activitatea metabolică și gradul de oxigenare celulară, acest lucru având un efect pozitiv atât asupra troficității mușchilor, cât și asupra energiei disponibile inimii și creierului. De asemenea, produsul are un rol adjuvant și în procesul de reglare a greutății corporale pe cale naturală. Optimizarea proceselor metabolice și asigurarea nivelelor energetice necesare pentru buna funcționare a inimii și creierului sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism.

Vedem, astfel, că inflamația cronică este declanșatorul principal pentru multe probleme de natură metabolică, renală, cardiovasculară, hepatică, autoimună, neuronală, osteoarticulară și chiar și pentru unele alergii. Astfel, prezența unui status inflamator în organism pentru un timp îndelungat are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. Cel mai adesea, aflarea prelungită într-o stare de inflamație sub-clinică crește, printre altele, riscul de afectare al vaselor de sânge (de ex., depunere de grăsimi, îngroșare, rigidizare, formare de trombi/cheaguri), acest lucru îngreunând oxigenarea corectă a organelor (inclusiv a creierului) și favorizând creșterea tensiunii arteriale. Spre exemplu, în prezența stresului oxidativ, lipidele din sânge pot fi oxidate generând, astfel, lipoproteine oxidate de tipul „LDLox”. Acestea sunt, de regulă, recunoscute greșit de către corpul uman, generând un răspuns inflamator și fiind implicate în procesul de aterogeneză. În plus, expunerea prelungită la episoade stresante (atât de natură psiho-emoțională, cât și fizică) poate duce la afectarea sănătății cardiovasculare prin perturbarea ritmului și pulsului cardiac, inducerea vasoconstricției, sau a altor dezechilibre mai complexe.

De asemenea, la fel de important precum impactul asupra sistemului cardiovascular este și impactul inflamației asupra metabolismului și a greutății corporale. Odată cu destabilizarea microbiotei intestinale și acumularea unui surplus de grăsimi în organism (în special în regiunea omentală), se poate crea un cerc vicios ce conduce la mai multă inflamație, care la rândul său favorizează luarea în greutate prin creșterea nivelelor de insulină și perturbarea nivelelor altor hormoni. Similar, acumularea grăsimii la nivelul ficatului (steatoză hepatică) duce la îngreunarea funcției hepatice, afectarea digestiei și impactarea proceselor de detoxifiere ale organismului. Pentru o slăbire sănătoasă și de durată, este recomandată eliminarea treptată a depozitelor de grăsime aflate în exces (provenite fie pe cale exogenă, din alimentație, fie endogenă din cauza unor predispoziții genetice sau afecțiuni metabolice). Indiferent de cauza apariției kilogramelor în plus, pentru a ne proteja sănătatea, este indicat un management atent al greutății corporale, adoptarea unei diete variate și echilibrate și a unui stil de viață activ.

Pentru a ne ajuta organismul în procesul de oxigenare și generare de energie (de ex: pentru mușchi, inimă sau creier), precum și în managementul corect al greutății, putem face apel la suplimentele ce au la bază compuși ce optimizează metabolismul energetic celular, au proprietăți vasodilatatoare, sunt neurotrofice și antiinflamatoare, precum Arginatul de Acetil L-Carnitină. Acest compus de ultimă generație stă la baza formulei produsului HyperCardio Tonic și împreună cu Malatul de Magneziu acesta este o soluție eficientă și la îndemână pentru susținerea organismului și combaterea acestor factori cu impact negativ asupra sănătății noastre fizice și psihice.

În continuare, vom prezenta câteva informații despre compușii activi din compoziția capsulelor HyperCardio Tonic:

Arginatul de Acetil-L-Carnitină este o formă chelată a aminoacizilor L-Arginină și Acetil-L-Carnitină. Prin legarea acestor doi aminoacizi, se obține o creșterea a biodisponibilității și acțiunii acestora. Astfel, sub această formă, Arginina poate traversa ușor bariera hematoencefalică, ajungând direct la creier unde ajută la o mai bună oxigenare a acestuia. Similar, L-Carnitina din formula de față are o acțiune trofică și energizantă la nivelul creierului, susținând creșterea și repararea neuronală. Împreună, cei doi aminoacizi au o eficiență mai bună în optimizarea proceselor cerebrale, dar și în creșterea și menținerea masei musculare. Prin acțiunea vasodilatatoare a Argininei și cea trofică și energizantă a Carnitinei, mușchii primesc un flux sporit de sânge și un plus de energie rezultat dintr-o activitate metabolică îmbunătățită. În continuare, vom prezenta mai pe larg proprietățile celor doi aminoacizi ai formulei:

L-Arginina este un aminoacid neesențial, dar care este necesar producției de proteine și sintezei de acid nitric (NO). În mod normal, la persoanele sănătoase, cu o dietă echilibrată, sinteza endogenă și aportul alimentar de Arginină (din carne de curcan și alte produse de origine animală, nuci, cereale, leguminoase) sunt suficiente pentru a acoperi necesarul organismului față de acest nutrient. Cu toate acestea, atunci când traversăm episoade stresante, solicitante, care ne dezechilibrează obiceiurile alimentare și stilul de viață, sau atunci când suferim de anumite probleme de sănătate sau ținem diete drastice, aportul de Arginină din alimente și sinteza endogenă ar putea deveni insuficiente. De exemplu, persoanele cu probleme ale intestinului subțire sau de natură renală, pot avea nevoie de un aport suplimentar de Arginină deoarece sinteza endogenă tinde să scadă în aceste situații. În astfel de situații, studiile științifice au arătat că suplimentarea cu Arginină s-a dovedit a fi deosebit de utilă. În plus, aceasta poate preîntâmpina apariția toleranței la nitrat, sporind eficiența nitroglicerinei.

Deoarece Arginina este un precursor direct al oxidului nitric (NO) și al creatininei, aceasta are o acțiune vasodilatatoare, cu efecte benefice asupra persoanelor cu circulație periferică slabă. Mai mult, efectul vasodilatator al Argininei are ca efect și stimularea microcirculației pelviene, favorizând creșterea calității actului sexual atât la bărbați cât și la femei. Tot datorită proprietăților vasodilatatoare, Arginina poate avea un efect benefic asupra persoanelor care au un aport sanguin insuficient în zona cerebrală, mărind cantitatea de sânge care ajunge la creier și, implicit, aportul de oxigen și nutrienți. Acesta este motivul pentru care Arginina este un ingredient important în produsul de față. Nu în ultimul rând, Arginina contribuie la procesul de formare a celulelor roșii, la eliminarea amoniacului din organism, la eliberarea de insulină și la susținerea funcțiilor sistemului imunitar. Fiind un aminoacid structural al mușchilor, aceasta susține și îmbunătățirea performanțelor fizice prin favorizarea creșterii masei musculare și a procesului de regenerare a mușchilor și țesuturilor după efort sau intervenții chirurgicale. De asemenea, a fost observată și creșterea toleranței la efort pentru anumite grupe de persoane.

L-Carnitina este unul dintre elementele esențiale ale metabolismului energetic. Aceasta este un aminoacid sintetizat din lizină și metionină în rinichi și ficat și depozitat în mușchii scheletici și inimă. Rolul său este acela de a transporta acizii grași cu lanț lung pentru a fi arși (oxidați) în mitocondrii (supranumite "uzinele energetice” ale celulei). Astfel, prin acest proces este produsă energia (ATP) necesară bunei funcționări a organismului. Forma acetilată a L-Carnitinei (ALCAR) este cea mai răspândită în natură, acesta fiind un indicator al biodisponibilității sale crescute atunci când se regăsește în suplimentele alimentare. Pentru bebelușii născuți prematur și pentru persoanele cu anumite defecte genetice, producția endogenă de L-Carnitină este insuficientă, transformând acest compus într-un aminoacid condiționat esențial. Similar, datorită prezenței sale aproape exclusiv în carnea roșie și lactate, acest compus poate avea nivele mai scăzute la persoanele vegane sau vegetariene. Expuși aceluiași risc sunt și cei care urmează anumite tratamente medicale (de ex., anticonvulsive, hemodializă). În astfel de cazuri, se recomandă suplimentarea cu acest aminoacid. Respectivul demers este util și în dietele ketogenice sau cele bogate în grăsimi, eficientizând metabolizarea lipidelor. Deoarece pentru producerea de energie, L-Carnitina favorizează arderea lipidelor, aceasta este deseori regăsită în suplimentele pentru managementul greutății corporale. Acest efect este intensificat atunci când este însoțit de o activitate fizică susținută. De asemenea, L-Carnitina are și un efect benefic asupra ratei de utilizare a oxigenului la nivelul mușchilor, diminuând acumularea acidului lactic și îmbunătățind performanțele fizice (rezistența la efort, tonusul muscular). Nu în ultimul rând, beneficiile unui metabolism energetic mai eficient sunt resimțite și la nivel cerebral, creierul primind un plus de energie care poate permite o claritate mentală mai crescută, un timp de reacție mai rapid, o memorie mai bună, sau chiar un control emoțional mai eficient.

Malatul de magneziu este un compus al magneziului cu acidul malic. Acest acid se regăsește în mod natural în multe dintre legumele și fructele pe care ar trebui să le consumăm zilnic, cum ar fi – de exemplu – merele. În combinație cu magneziul, acidul malic formează malatul de magneziu care este o sare. Deoarece magneziul ionic nu este ușor absorbit și utilizat de către organismul uman, el fiind obținut pe cale alimentară în formă exclusiv „legată”, asocierea sa cu acizi precum cel malic îi asigură o biodisponibilitate și o activitate biologică mult crescută, corespunzătoare corpului uman. În produsul de față, am ales Malatul de magneziu deoarece studiile recente efectuate pe animale au prezentat o biodisponibilitate mai crescută a acestei sări față de alte forme de magneziu (de ex: carbonat, oxalat sau sulfat de magneziu). În plus, observațiile medicale raportate cu privire la proprietățile acestui compus îl recomandă pentru adresarea problemelor de supraexcitare a sistemului neuromuscular, a oboselii cronice și a aritmiilor cardiace. În continuare, vom prezenta importanța magneziului în organism.

Magneziul este un metal alcalin pământos cu o importanță deosebită pentru organismul uman. Acesta este esențial pentru buna funcționare a tuturor celulelor și participă la peste 300 de reacții enzimatice. Ionii acestui mineral pot interacționa cu polifosfații și derivații acestora precum ADN-ul, ARN-ul și ATP-ul (principala sursă de energie a organismului). Această interacțiune de datorează relației dintre ionii de Magneziu și cei de Fosfor. Mai mult, Magneziul are capacitatea de a se lega pe suprafața moleculei de adenozin trifosfat (ATP), astfel încât, în acest mod, acest mineral contribuie la energizarea corectă a organismului, susținând metabolismul energetic și combătând stările de oboseală și epuizare atât la nivel fizic, cât și mental. De asemenea, Magneziul susține metabolismul energetic și prin participarea în procesul de oxidare a nutrienților pentru eliberarea de energie (fosforilarea oxidativă) sau prin rolul său de cofactor în metabolizarea glucidelor (glicoliză). În ceea ce privește relația Magneziului cu moleculele de ARN și ADN, acesta nu doar că poate interacționa cu ele, ci este esențial în sinteza lor. Similar acest mineral este esențial în biosinteza proteinelor și în procesul de diviziune celulară. Magneziul are un rol fundamental și în funcționarea sistemului imunitar, el având chiar și un efect antihistaminic ce poate îmbunătății rezistența organismului la diverși factori alergeni. Nu în ultimul rând, Magneziul este esențial și în sinteza antioxidantului glutation.

Deși majoritatea lumii cunoaște importanța Calciului pentru structura oaselor și a dinților, Magneziul și Potasiul sunt deseori trecute cu vederea atunci când alegem un supliment pentru menținerea sănătății sistemului osos. Totuși, aceștia sunt unii dintre partenerii cei mai importanți ai Calciului în procesele de formare a oaselor și a smalțului dentar. Mai exact, Magneziul participă la transportul activ al ionilor de Calciu, Potasiu și Sodiu, la nivelul membranei celulare (transport transmembranar). De asemenea, toate aceste elemente „colaborează” și în transmiterea impulsurilor nervoase, reglarea contracțiilor musculare și normalizarea ritmului cardiac. De fapt, relația dintre aceste elemente este una complexă, Magneziul fiind necesar pentru absorbția și fixarea Calciului în oase, însă cele două intră în competiție în legarea de anumite situri din organism, influențându-se reciproc în procesul de absorbție. Astfel, dozele prea mari de Calciu pot bloca absorbția Magneziului, reversul fiind și el adevărat. În mod interesant, Magneziul se află într-o relație similară și cu Zincul sau Fosforul, consumul unor alimente prea bogate în fosfați ducând la blocarea absorbției Magneziului. În ceea ce privește relația Magneziului cu Potasiul, cele două sunt intercorelate la nivel intracelular. Putem observa, astfel, cât de importantă este asigurarea aportului echilibrat al tuturor mineralelor în organism, acest lucru putând fi realizat prin adoptarea unei diete cât mai diversificate și, la nevoie, prin suplimentarea cu suplimente naturale de calitate.

În concluzie, formula unică a produsului HyperCardio Tonic a fost special concepută pentru a avea o acțiune: vasodilatatoare, energizantă, neurotrofică, ușor hipotensivă, protectoare la nivel cardiovascular, adjuvantă în creșterea și menținerea masei musculare, de eficientizare a ratei de utilizare a oxigenului la nivelul mușchilor, de creștere a activității metabolice, de îmbunătățire a gradului de oxigenare a creierului, de eficientizare a metabolismului lipidic, de susținere a organismului în curele de slăbire și în perioadele de convalescență, de îmbunătățire a circulației periferice, de susținere a funcției erectile și de reglare a excitabilității neuromusculare.

Mod de utilizare:

Adulți: 3-6 capsule pe zi, câte 1-2 capsule după mesele principale sau înainte de episoadele cu efort fizic, cu o cantitate suficientă de lichid, în cure de maximum 3 luni. După o pauză de 1 lună cura se poate relua.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea, pe cale internă, cu AminoRegen (monodoze) și/sau CardioBor (capsule) de la Hypericum!

Produse cu acțiune similară sau complementară: Magneziu lichid, Hyper-Cardio (capsule), Bitter Cardiovascular (hidroalcoolic, capsule), Hyper Magneziu Complex (capsule), L-carnitină (instant), L‑Carnozină (capsule), Coenzima Q10 (capsule), Hyper Anti-aging (capsule), Vita Vigor (capsule), Hyper Vita (capsule), Hyper Geriatric (capsule), Hyper Multivitamin cu Luteină/Ginseng (capsule), Droji-Mag B Complex (capsule), Petit Vigor (capsule), Hyper Antioxidant Forte (capsule), Setul pentru Slăbire, 5-HTP Slăbire (capsule), Hyper-Slăbire (capsule), Slăbire Max (capsule), Infostim (capsule), Ceaiul, Tinctura și Oțetul pentru Slăbire, 5-HTP Stres (capsule), Spirulină & Chlorella (capsule), Matcha (pulbere), Proteină naturală de Cânepă (pulbere), Clorofilă lichidă, Ceaiul și Tinctura Cardiotonică, Ceai Verde, Ceai Antiadipos, Sevă de Mesteacăn (capsule, sirop), Iod Organic (capsule) de la Hypericum, Sirop Vitaminizant cu Cătină-albă, Suc de Coacăze-negre vitaminizant sau Ice Tea Iarbă de Fier.

Pentru îngrijirea externă, vă recomandăm asocierea cu: Uleiul de Magneziu, Hyper VenoSan Gel, Gel Trombo Hyp, Gelul cu Chilli, Propolis și Vitamina E, Gelul Hypericum Plant cu Ardei-iute, Hyper Gel Anticelulitic, Crema Antiaging Taina Plantelor, Crema Întinerire cu Aur, Smirnă și Tămâie, Crema cu Acid Alfa-lipoic și CoQ10, Crema de mâini Antiaging cu Acid Hialuronic și CoQ10, Serul ten Luminos (Acid Alfa-lipoic), Uleiurile esențiale de Patchouli, Camfor, Cuișoare, Ghimbir, Eucalipt sau Mentă și Sarea de baie Calciu și Magneziu sau Hyper Anti-aging.

Formă de prezentare:

Un flacon conține 60 capsule a câte 370 mg

Greutate netă:

℮ 22,2 g

Contraindicații: Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului. Se va evita suplimentarea cu L-Arginină la persoanele care au suferit recent un atac de cord sau un episod de gută. Se va evita suplimentarea cu L-Carnitină la persoanele care au suferit episoade convulsive. Nu se recomandă în caz de insuficiență de guanidinoacetat metiltransferază sau de hiperkaliemie.

Precauții:

  • Femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele care urmează tratamente medicamentoase (de ex., hormoni tiroidieni de sinteză, inhibitori ECA, diuretice economisitoare de potasiu, anticoagulante, antiplachetare, antibiotice, fenobarbital), cele care se află sub supraveghere medicală (în special pentru tensiune scăzută, hipotiroidie, insuficiență renală, epilepsie, cancer, diabet, astm, probleme hepatice sau renale, alergii, herpes, gigantism, siclemie), sau cele care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale, sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei.
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor.
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă alimentară echilibrată și un stil de viață sănătos.

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5