„Hanuca 5775” s-a aprins pe scena Sinagogii!

În organizarea CJ BN şi a Comunităţii Evreilor Bistriţa a avut loc un semnificativ concert Klezmer susţinut de cunoscuta şi apreciata formaţie „Mazel Tov” din Cluj-Napoca, prilejuit de sărbătorirea unei tradiţii evreieşti importante „Hanuca 5775”, la care au participat un public doritor şi susţinător al tradiţiilor statului Israel, inclusiv evrei din Bistriţa.
În deschiderea evenimentului, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa – Fredi Deac, a vorbit despre importanţa şi însemnătatea sărbătoririi la evrei – Hanuca 5775 şi a invitat-o pe Natalia Ţigăuan, membră a comunităţii evreieşti, să aprindă cea de-a treia lumânare din Hanuca, o sărbătoare a luminii, a dragostei şi a toleranţei la poporul evreu.
A urmat un spectacol deosebit, dinamic, antrenând sala în aplauze pe ritm muzical, unde Mazel Tov, condusă cu profesionalism de Vasile Socea la vioară, având în componenţă pe Sulamita Socea – voce şi tamburină, Tudor Baba – clarinet, Dacian Ceşa Goje – acordeon, Cristian Goia – contrabas, Antonella Filip – percuţie şi Radu Mureşan – saxofon, au intrepretat cunoscute piese instrumentale şi vocale, printre care Oy,tate şi Shir (Ce facem de Hanuca), în limba idiş, iar conţinutul cântecului este: Căutând în templu ulei pur pentru a aprinde lumina, s-a găsit doar un pic, dar acesta, ca prin minune, a ars fără întrerupere opt nopţi.
Hanuca este sărbătoarea minunii, noi mâncăm plăcintele, să cântăm şi să nu uităm minunea.
La sfârşitul evenimentului, spectatorii prezenţi au fost invitaţi la plăcinte, ceai, un pahar de vin fiert de către comunitatea evreilor din Bistriţa.
A fost o mare bucurie a luminii din Hanuca, Shalom!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5