Grădinile Oniţei Mureşan, un colţ de rai asumat pe Pământ

Când i-am văzut lucrările, în urmă cu doi ani - toate inspirate din viaţa grădinii - , mi-am spus în gând că orice am face pe Pământ, dacă nu ne bucurăm de miracolul colţului de rai de lângă noi, cel "crescut" de noi înşine (sau însene), trăim inutil. Aveam să aflu, apoi, că aproape toată colecţia personală a pictoriţei Oniţa Mureşan, care trăieşte şi creează în oraşul Bistriţa, este, în realitate, o declaraţie de fidelitate, un jurnal al devoţiunii scris în propria sa grădină. Grădina de acasă; o călătorie cu sine, "locuire" emoţională şi moment de contemplaţie relaxată. Grădina Oniţei Mureşan. Asumată estetic, trăită şi mărturisită cu multă gingăşie şi talent; un pact cu propria identitate şi singura sa raţiune de a fi. În mod sigur, o privire îndrituită să le vorbească semenilor în limbajul artei, în culorile lumii, în muzica şi în versurile cele mai alese pentru a le împărtăşi sau dărui şi celorlalţi bucuria sa, aproape nepământeană. Iar toate acestea, strânse cu minuţie, mângâiate cu tresăriri înviorate de însăşi menirea pe care şi-o cunoaşte, de chemarea pentru universul miraculos al naturii, sunt o fiinţă din infinitul fiinţei sale. Indiferent că reprezintă memoria unei zile de vară, dominată de parfumul trandafirilor, de portretele graţioase ale florilor-fiinţe, pe care le îngrijeşte cu instinctul matern al ocrotirii fireşti; pe care le cercetează, într-o amplă şi meticuloasă muncă de laborator, oficiind, apoi, ritualul transfigurării pe pânza de in. Picturile artistei, care slujeşte la şevalet de mai bine de două decenii, sunt însăşi recunoaşterea naturii divine a omului. Poate şi de aceea atunci când le priveşti, îţi doreşti să le iei cu tine, pentru a te însoţi pretutindeni. De altfel, între ramele compoziţiilor sale este salvat parcă chiar refugiul în imaginea Raiului biblic. Câteva titluri sunt foarte sugestive în acest sens: "Simfonie în roz", "Sub povara soarelui", "Solitudine", "Popas", "Ora", "În linişte", "Simfonie în roşu", "Serenadă"... fiecare în parte exprimând dreptul la Edenul pierdut. Fără gesturi disperate, fără strigăte inutile, ci cu satisfacţia, dezvăluită, în ritmuri şi tonuri diafane, a recâştigării lui totale. Există în arta Oniţei Mureşan atâta simplitate, blândeţe, înţelepeciune şi dăruire, cum rar mai poţi vedea astăzi! Iar acolo, în trupul grădinii miraculoase şi în fiinţa vrăjită a florilor, din pânzele sale, o poartă simbolică, mereu deschisă întru împăcare eternă cu lumea, te invită să intri... Într-o cronică la expoziţia sa personală "Simfonia grădinii III", găzduită în 2011, de Palatul Culturii din Târgu Mureş, profesorul Valentin Marica remarca: "Dacă arta este ceea ce artistul îi face pe alţii să vadă, după o reflecţie a lui Edgar Degas, atunci în expoziţia Oniţei Mureşan privitorul este făcut să vadă o vecernie a grădinii, prin culorile ei mereu sfinte şi neînvinse, în care orice contur e emoţia mărturisirii artistei: "Aici sunt eu!" (...). Picturile Oniţei Mureşan descriu mirabilul grădinii, sentimentul de înălţare, al azurului suitor, ritualul creşterii luminii dinspre devremele zilei spre amiaza ei, dinspre anotimpul verdelui crud spre cel al florii roditoare. Verbul plastic are vervă şi impetuozitate, poate chiar voluptatea portretistului florii, cu picături de graţie paradisiacă, fiindcă, în nevăzutul ei, grădina artistei e şi una cu îngeri".

"Pictura mea? Pur şi simplu, modul meu de a trăi într-adevăr viaţa"
Interesată fiind de modul cum îşi gestionează, astăzi, această neasemuită bogăţie, dar şi de parcursul comercial al lucrărilor sale - care nu duc lipsă de cumpărători, cu toate că vremurile nu sunt deloc prielnice unui artist - i-am adresat Oniţei Mureşan câteva întrebări.
-În arta dvs. natura joacă cel mai important rol: sursă de inspiraţie, trăire estetică şi emoţională a motivelor pe care vi le oferă, dar şi prilej de interogaţie asupra vieţii. Vă imaginaţi cum ar fi fost viaţa dvs., fără apelul la natură, în acest mileniu de multe ori nedrept cu destinul artelor şi al artistului?
- Viaţa mea ar fi fost goală, lipsită de sens, având în vedere că sensul a început în natură. Totul a pornit de la o grădină în care a fost aşezat omul. Eu aici mă regăsesc şi îmi este greu să-mi imaginez altfel viaţa.
- Se ştie că lucrările dvs. se bucură atât de aprecierea publicului cumpărător, cât şi de preţuirea criticilor, fapt ce explică invitaţiile de a expune în ţară şi peste hotare, dar şi premiile care v-au fost decernate. Ce importanţă şi ce consecinţe are acest lucru asupra creaţiei şi destinului dvs. artistic?
- Fără aprecierea care pentru mine înseamnă o ploaie binecuvântată, nu ar mai putea creşte frumosul pe care îl dezvălui prin artă. Destinul meu artistic se defineşte prin acest Frumos, cu majusculă.
- Credeţi că poate trăi un artist din zilele noastre numai din munca sa de creaţie, din vânzarea lucrărilor sale? Dvs. reuşiţi?
- Astăzi este mai dificil... Noroc, însă, cu cei dragi.
- Aţi schimbat sau aţi schimba ceva în demersul dvs. artistic, pentru a fi pe placul unui anumit public?
- Niciodată! Fiecare din compoziţiile mele exprimă un sentiment sau desfăşoară o poveste. Pe urmă, fiecare poveste îşi ocupă locul în Marea Poveste. Se întâmplă ceea ce are să se întâmple, fără a avea vreo legătură cu preferinţele publicului...
- În etapa de creaţie în care vă aflaţi, sunteţi mulţumită de dvs.? Mai este loc pentru alt tip de abordări, pentru altă viziune?
- Mereu sunt nemulţumită şi mereu este o căutare care mă duce mai departe. Totul merge de la sine, fără a urmări o anumită abordare.
- Spuneţi-mi cel puţin un motiv care vă menţine treaz interesul faţă de profesia dvs…
- Nu pot să spun că există un anumit motiv; de fapt, nici nu percep munca mea de creaţie ca pe o profesie. Să spunem că este doar modul meu de a trăi într-adevăr viaţa.
- Ce reprezintă grădina pentru dvs.?
- Grădina înseamnă, pentru mine, originea,visele şi culorile raiului...
Veronica Marinescu