Ghiţă Mureşan va înfiinţa „o şcoală de baschet” la Bistriţa

Singurul jucător provenit din baschetul românesc care a evoluat vreodata în NBA, Ghiţă Mureşan, prin şcoala şi asociaţia pe care le conduce, va lansa, cel mai probabil în luna octombrie, un program de pregătire și iniţiere în jocul de baschet, gratuit, la Bistriţa, program rezervat copiilor.

O primă întâlnire cu autorităţile municipale a avut deja loc, la iniţiativa consilierului Alin Seserman. Ghiţă Mureşan i-a explicat primarului Ovidiu Creţu care sunt valorile pe care acesta le promovează, ce reprezintă Liga „Ghiţă Mureşan”, astfel că, după revenirea din SUA şi pregătirea formalităţilor contractuale, va demara acest program adresat în special copiilor mici.

„Am aflat despre aceste programe pe care le derulează Ghiţă Mureşan, m-am întâlnit cu el, iniţial, la Cluj-Napoca, şi am discutat dacă este dispus să iniţieze o mişcare sportivă de acest gen la Bistriţa, în care să fie atraşi copiii. Am avut astăzi o întâlnire cu primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, şi cu un manager de la asociaţia lui Ghiţă Mureşan. Am stabilit ca în luna octombrie să fie deschiderea oficială”, ne-a declarat iniţiatorul acestui proiect, Alin Seserman.

În municipiul Bistriţa există baze sportive care se pretează practicării baschetului, la Şcoala Generală nr. 1, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Liceul cu Program Sportiv sau Sala Polivalentă. Practic, Primăria Bistriţa ar trebui să pună la dispoziţie doar locaţiile şi să susţină o parte din costuri.

De cealaltă parte, potrivit prezentării programului de pe site-ul lui Ghiţă Mureşan, asociaţia care îi poartă numele va asigura „logistica și know how-ul obiectului colaborării, dintre care amintim: “Programele de Pregătire de baschet,” “staff-ul” format din antrenori, antrenorul principal, directorul sportiv, personal auxiliar, mingile de antrenament și joc, organizarea Ligii Ghiţă Mureșan, tricourile copiilor branduite cu logo-ul Consiliului Judeţean (n.n. – pentru judeţul Cluj), logo-ul propriu al Asociaţiei Gheorghe Mureșan, al diferiţilor parteneri etc.”

În judeţul Cluj, activitatea se desfășoară în săli de sport, pe durata a două ore, două zile pe săptămână. Se formează două grupe de max. 13 copii pentru categoriile de varstă 7-8 ani – “minibaschet”, respectiv 2 grupe de max.13 jucători de 9-10 ani “juniori”, după principiul primul - primul servit, conform înscrierilor pe site-ul ghiţămureșan.ro. Ziua de sâmbătă este destinată competiţiilor intergrupe ­‐“Liga de baschet Ghiţă Mureșan”, în baza unui program de jocuri prestabilit - trei ore.
Programele de baschet se derulează în patru sezoane, de 10 săptămâni.

Ghiţă Mureşan conduce are programe similare şi în Statele Unite ale Americii, folosind aceleaşi metode şi principii de pregătire.

Cei interesaţi de programul derulat de marele sportiv, la propriu şi figurat, dar care vor să afle şi care sunt principiile de la care pleacă Ghiţă Mureşan, pot accesa site-ul acestuia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5