German Engineering: Noua Jetta este una dintre limuzinele cu cel mai mic consum din lume.

Design avangardist: Jetta urmează noul ADN al design-ului Volkswagen.

Volkswagen a prezenat noua Jetta, în Time Square – New York, maşina fiind complet înnoită. Modelul precedent merge pe străzile întregului glob, având în vedere că au fost vândute 9,6 milioane exemplare şi este în SUA, în mod deosebit, un bestseller. Succesorul celei mai populare limuzine germane din America face un salt imens înainte, din punct de vedere al conceptului şi al stilului. Design-ul se prezintă mai dinamic decât niciodată. O primă idee asupra noii Jetta a fost oferită la începutul lunii iunie, în cadrul North American International Auto Show din Detroit, prin intermediul prototipului Coupe-Studie NCC - designerii coupe-ului inspirându-se de la limuzină. Acest fapt subliniază potenţialul sportiv pe care îl deţine noua Jetta. Iar aceasta înseamnă şi că noua Jetta nu îşi mai împarte elemente de caroserie cu Golf, ci că este un model la fel de independent precum, de exemplu, CC sau Tiguan.

Comparativ cu prototipul şi cu modelul anterior Jetta, dimensiunile au fost reechilibrate: ampatamentul (+ 2,76 Inches /+ 7 centimetri) şi lungimea exterioară (+ 3,54 Inches /+ 9 centimetri) au crescut semnificativ. Rezultatul este perceptibil: maşina este mai suverană, mai spaţioasă şi mai confortabilă.

De asemenea şi interiorul a fost reconceput de către designeri şi ingineri, până în cel mai mic detaliu; calitatea şi perfecţiunea detaliilor modelului cu cinci locuri depăşesc acum definitiv toate graniţele clasei. Pentru prima dată, clienţii vor putea înlocui pur şi simplu, la distribuitorii Volkswagen, aplicaţii din interior, în măsura în care apare dorinţa de a individualiza şi mai mult design-ul.

German Engineering este expresia cheie care atrage atenţia multor clienţi din SUA. Arta ingineriei germane nu semnifică doar cea mai bună calitate şi tehnică eficientă. Noua Jetta reprezintă acolo şi o dovadă a statutului; o privire asupra tehnologiei de propulsare explică mai bine acest aspect: modelul stabileşte noi repere mulţumită motorului turbodiesel cu cea mai modernă injecţie directă common-rail. Versiunea americană echipată cu TDI Clean Diesel de 103 kW/140 CP (corespunzător normei de poluare BIN 5), înregistrează pentru consum valoarea de top de 42 mpg* în ciclul highway (ciclu mixt 34 mpg*) – astfel Jetta este unul dintre vehiculele cu cel mai mic consum de pe piaţă. În Europa, Volkswagen va folosi de la începutul anului 2011 motorul de 77 kW/105 CP ca motorizare de intrare în gama TDI. În acest caz, consumul în versiunea Blue Motion Technology va avea valoarea senzaţională de 4,1 l/100 km* - o valoarea extraordinară pentru o limuzină din această clasă, cu o lungime de 4,6 metri.

În plus, Volkswagen a adaptat variantele de dotare pentru SUA (S, SE, SEL şi TDI) la cerinţele şoferilor americani, dezvoltând astfel una dintre cele mai luxoase şi economice limuzine din clasa sa. Versiunea de intrare este deja foarte generos echipată, iar preţurile încep de la 15.995 USD (stabilirea preţurilor din Europa pentru Jetta Trendline, Comfortline şi Highline va avea loc în momentul iniţierii comenzilor fiecărei ţări).

Volkswagen of America – până în 2018, anual 800.000 de maşini

Până în 2018, Volkswagen of America plănuieşte să tripleze volumul de vânzări între coasta de est şi cea de vest, până la cifra de 800.000 de unităţi. Noua Jetta preia în acest sens un rol central. În prezent, în SUA sunt vândute anual până la 110.000 exemplare ale acestui model. Planurile prevăd creşterea acestei valori. Una dintre reţetele de succes: focusarea clară asupra clienţilor şi nu doar asupra concurenţilor. Asta este ceea ce face Volkswagen, deja de pe vremea broscuţei construite de Ferdinand Porsche, şi anume într-un mod unic între producătorii de volum. Jetta continuă această filozofie şi în viitor: prin consumul de combustibil redus, prin caracteristici dinamice excepţionale şi printr-un concept complex de siguranţă. ESP şi funcţia de verificare a presiunii în pneuri sunt dotări standard; chiar şi predecesorul a fost premiat cu “Top Safety Pick”, în urma crashtestelor organizaţiei americane IIHS. La siguranţa maximă în cazul unui impact, se adaugă modernizarea protecţiei pietonilor. Calitatea finisajelor stabileşte noi repere. Prin spaţiul interior evident confortabil şi prin design-ul puternic şi stilat, noua Jetta reflectă, mai bine decât majoritatea concurenţilor, provocările auto ale vremurilor noastre.

Design exterior şi dimensiuni

Nicio Jetta nu a mai fost vreodată atât de mare. Modelul are o lungime de 182,7 Inches (4,64 metri), înălţimea de 57,1 Inches (1,45 metri) şi lăţimea de 70,1 Inches (1,78 metri). Astfel, modelul Volkswagen prezentat acum la New York, este cu 3,54 Inches (9 centimetri) mai lung decât predecesorul. Din echilibrarea acestor dimensiuni exterioare, reiese un raport puternic al proporţiilor. În paralel, noul ADN al design-ului Volkswagen îi “ascute” stilul. Drept urmare, liniile clare şi precise marchează stilul suprafeţelor atletice şi musculoase, un stil elegant şi dinamic ce nu se demodează niciodată.

Partea frontală: Aici linia accentuat orizontală determină design-ul. Grila neagră, strălucitoare, formează din punct de vedere stilistic, o unitate cu farurile trapezoide. Sub această unitate formată din grilă şi faruri, se conturează ca suprafaţă distinctă, bara complet vopsită. Pe următorul nivel, o altă priză de aer şi spoilerul frontal (desenat în stilul “splitter”-elor folosite în motorsport) încheie în mod sportiv perspectiva frontală. În partea superioară, impresia de putere este conferită de trecerea între capota motorului în formă de V, şi aripile laterale; “umerii” astfel realizaţi, au fost derivaţi 1:1 de la prototipul NCC şi generează astfel un design dinamic şi musculos.

Profilul: caracteristici de design care au marcat toate modelele Volkswagen noi din ultimul an, se contopesc în profilul acestei limuzine, rezultând într-o nouă formă de interpretare a ADN-ului de design Volkswagen conceput de şeful italian al departamentului de design al Grupului Volkswagen (Walter de Silva) şi de şeful german al departamentului de design al mărcii Volkswagen (Klaus Bischoff). Cel mai bun exemplu în acest sens: linia tornado caracteristică şi arcurile puternic accentuate ale pasajelor roţilor. Acestea întretaie formal suprafeţele mari, omogene şi conferă astfel un caracter dinamic puternic. Datorită ecartamentului lat, pasajele roţilor formează o trecere precisă, parcă tăiată cu cuţitul, spre roţile cu dimensiuni de până la 18 ţoli. Design-ul oglinzilor exterioare cu lămpile de semnalizare integrate, urmează stilul mai marelui CC. În comparaţie cu predecesorul, noua Jetta s-a dezvoltat şi mai mult în ceea ce priveşte claritatea şi suveranitatea profilului.

Partea posterioară: Suprafeţele omogene şi umărul sportiv domină şi această perspectivă a noii Jetta. Blocurile optice sunt puternice atât ca luminozitate, cât şi ca design. Sunt divizate în două secţiuni şi se întind de la fiecare aripă până la uşa portbagajului.

Interior şi dimensiuni

Cu precădere interiorul, cu calitatea sa superioară, se apropie mult de următoarea clasă. Jetta avansează astfel clar în faţa concurenţei. Mulţumită ampatamentului mărit, confortul a putut fi sporit în mod evident, mai ales pentru pasagerii din spate ai modelului cu cinci locuri. În comparaţie cu predecesorul, spaţiul pentru picioare, de 38,1 Inches (96,7 centimetri), a crescut cu 2,6 Inches (6,7 centimetri).

Noua Jetta mai oferă în interior şi o perfecţiune a detaliilor neegalată şi –ca principiu de bază în dezvoltarea modelului- instrumente cu utilizare intuitivă. Instrumentele sunt structurate în mod ideal. Variantele de volan nou concepute (opţional cu taste multifuncţionale) sunt convingătoare, atât ca aspect, cât şi la atingere. Mâna dreaptă acţionează intuitiv padelele de schimbare a vitezelor, iar pe consola centrală, în partea superioară, sunt poziţionate noile panouri de comandă pentru instalaţia de climatizare şi sistemele radio şi de radio-navigaţie; această secţiune este uşor orientată spre şofer, pentru a oferi acestuia cele mai bune condiţii. La fel, perfect vizibile, sunt şi instrumentele de bord rotunde; între acestea este poziţionat display-ul multifuncţional (computerul de bord). Chiar şi în versiunea de intrare, spătarul banchetei este rabatabil fracţionat 40/60; astfel este sporită variabilitatea. Portbagajul poate fi deschis din interior, prin sistemul telecomandat. Până la şase airbag-uri (două airbag-uri frontale, două airbag-uri laterale faţă, două airbag-uri pentru cap/torace în zona geamurilor frontale laterale) sunt parte a dotărilor.

Motoare economice

Patru motoare pentru America: În SUA şi în Canada, noua Jetta este oferită cu trei motoare pe benzină şi cu un motor turbodiesel cu injecţie directă (TDI Clean Diesel). Două dintre cele patru motoare sunt noi: motorizarea de intrare (85 kW /115 CP) şi TDI-ul common-rail (103 kW/140 CP). Motorul pe benzină de 2,5 litri cu 125 kW /170 CP a fost perfecţionat tehnic, la fel ca şi motorul sportiv, de vârf, 2.0 TSI cu 147 kW /200 CP, care, începând cu 2011, va propulsa în America de Nord modelul de top Jetta GLI. Motorul de 115 CP este caracterizat prin valori mixte de consum de 28 mpg* (cutie de viteze manuală); versiunea automată înregistrează 26 mpg*. Un highlight tehnic este noul 2.0 TDI Clean Diesel; graţie implementării tehnologiei de injecţie common-rail, motorul turbo a devenit la fel de silenţios ca un motor pe benzină şi la fel de puternic ca un motor de maşină sport (cuplu maxim 320 newtonmetri). Un filtru de particule şi un catalizator NOX determină şi pentru acest motor TDI, valori ce se situează sub limitele normelor de poluare ale tuturor statelor SUA. Cu valori ale consumului de 34 mpg*, acest motor face ca noua şi foarte agila Jetta 2.0 TDI (0-60 mph în 8,7 secunde) să devină una dintre cele mai economice şi ecologice maşini ale continentului. Toate motoarele sunt oferite în versiune standard cu transmisie manuală. Ca opţiune, fiecare model poate fi dotat cu o cutie de viteze automată. Volkswagen foloseşte în acest sens, pentru noul 2.0 TDI şi pentru 2.0 TSI o cutie DSG cu 6 trepte, unul dintre cele mai moderne sisteme de transmisie automată din lume.

Şase motoare pentru Europa: În Europa va fi implementată o strategie potrivită pieţei respective. Toate motoarele sunt caracterizate prin cilindree mai mică şi supraalimentare. Iar asta înseamnă: o putere uşor mai redusă pentru motorizarea de intrare, cilindree în parte mult redusă şi, pentru toate variantele, supraalimentare. În 2011, patru din şase motoare vor fi noi în gama Jetta: 1.2 TSI (77 kW /105 CP), 1.4 TSI (118 kW /160 CP), precum şi cele două motoare turbodiesel common-rail 1.6 TDI (77 kW /105 CP) şi 2.0 TDI (103 kW /140 CP). Ca şi până acum, hightech în forma deja consacrată, este oferit de 1.4 TSI (90 kW /122 CP) şi 2.0 TSI (147 kW /200 CP). Cu excepţia 1.2 TSI, toate motoarele pot fi dotate opţional cu DSG cu 6 trepte (77-kWTDI, 103-kW-TDI, 147-kW-TSI) precum şi cu DSG cu 7 trepte (90-kW-TSI, 118-kWTSI). Desigur, fiecare motorizare Jetta corespunde normelor de emisii Euro 5. În plus, 1.2 TSI şi 1.6 TDI sunt dotate şi cu pachetul BlueMotion Technology. Astfel printre dotările tehnice se numără sistemul Start-Stop şi recuperarea energiei kinetice prin sistemul de recuperare a energiei de frânare. Noua Jetta 1.2 TSI BlueMotion Technologie consumă doar 5,3 l/100 km* (analog 123 g/km* CO2) – o valoare absolut extraordinară pentru o limuzină pe benzină cu viteze de 190 km/h. În combinaţia 1.6 TDI BlueMotion Technology, reiese un consum mediu senzaţional de mic de 4,1 l/100 km* (109 g/km* CO2); Jetta devine cu acest motor cea mai economică limuzină de 4,6 metri din lume.

Distribuitorul tau Volkswagen:

Rombat Automobile Bistrita

Str.Libertatii,Nr.50A, Bistrita

Tel./Fax.:0263 230 770, www.rbautomobile.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5