George Coșbuc, sărbătorit la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița

În data de 12.10.2023, în cadrul Festivalului Național de Poezie, „Colocviile George Coșbuc”, ediția a 39-a, elevii Liceului Teoretic Sanitar, coordonați de doamnele profesoare de Limba Română, Cristina Rebrean și Cornelia Blaga, au pregătit un scurt moment artistic pentru a onora prezența distinșilor oaspeți, scriitori și poeți prezenți, premiați la acest prestigios festival, care au recitat și au citit din creația proprie.

Gazda activității, doamna director Cristina Rebrean, i-a întâmpinat pe cei prezenți: „Bine ați venit în casa noastră! Această manifestare se vrea a fi o întâlnire de suflet, o întâlnire între generații. Dragi oaspeți, astăzi îl veți face cunoscut tinerilor, pe poetul nostru George Coșbuc.” Scriitorul Valeriu Stancu, președintele juriului, a explicat liceenilor că premiile acestui concurs literar se acordă atât pentru scriitori debutanți cât și pentru cei consacrați: „Vă adresăm invitația de a colabora cu noi pentru că de-a lungul vremii am descoperit adevărate nume, am reușit să îndrumăm niște talente care au devenit membri ai Academiei Române.”

Într-un cadru deosebit, împodobit grijuliu, din lada de zestre a strămoșilor, cu prosoape și cu verinci țărănești, țesute în stative sau cusute cu mâna, cu motive populare, elevi din clasele IX-XII, gătiți în straie tradiționale,  au cântat și au recitat cântece și poezii din creația lui George Coșbuc: Mama, La oglindă, Pe dealuri, Sacul, Scara, Nunta Zamfirei, Dușmancele, Numai una, Decebal către popor, Spinul, Imnul studenților. Jurnalistul și scriitorul Menuț Maximinian le-a spus liceenilor: „Vă mulțumesc foarte mult! A fost cea mai frumoasă primire din ultimii ani. Prin voi s-a dovedit că poezia lui Coșbuc este pe buzele și în inimile noastre. Sper că veți fi, pe viitor, ca și astăzi, cu cărțile lui Coșbuc în mână.” A evidențiat activitatea poetului ca mare erudit și traducător, parafrazându-l pe Nicolae Manolescu: „Poezia lui are muzicalitate și ritm. Este poezia cea mai cântată din țară.”

Distinsa poetă Letiția Ilea , după ce s-a adresat liceenilor cu cuvintele „Vă mulțumim pentru minunatul spectacol pe care l-ați prezentat; mi-au trecut prin fața ochilor poeziile lui Coșbuc pe care și eu le-am recitat când eram ca voi”, a recitat din creația proprie „Sâmbăta morților” și „Un singur poem”.

Laureat al marelui premiu al Festivalului „George Coșbuc”, poetul și prozatorul Valentin Talpalaru a recitat din creațiile proprii și le-a mărturisit elevilor: „Fac o baie sufletească atunci când mă aflu printre voi. Cărțile lui Coșbuc mi-au stat întotdeauna pe noptieră.” Poetul David Dorian a profețit elevilor: „Cred că sunt printre voi talente scriitoricești.” și a recitat, din creația proprie: „Întâlnire cu ochii plecați”, „Poveste”. Poetul Racz Attila a recitat din creația proprie: „...Să rămân copil. Totul e o minune. Totul este curat, este sfânt.” și a amintit celor prezenți: „Așa e viața. Dacă nu iubești, înseamnă că nu mai exiști.”

Au mai recitat din creația proprie Victor Știr, Călin Dănilă. Acesta din urmă, profesor de educație fizică din Fălticeni, premiat pentru debutul său matur, a recitat două dintre poeziile sale: „Dacă ar fi cumva...”, „Atelierul de frizerie”. Valeriu Stancu, poetul și prozatorul premiat în Franța cu Ordinul „Cavaler al Artelor”, „unul dintre rarii baladiști care se străduiește să caute poezia în registrul grav ( Valentin Talpalaru),” a recitat „Balada livezii de lumină”. Menuț Maximinian a prezentat audienței cartea sa Îngerașul, cu creații plastice aparținând pictorului Marcel Lupșe, cu o prefață de Horia Bădescu, și a recitat poezia „Și îngerașul are mama lui”.

Prezenți la această activitate în calitate de parteneri educaționali, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, s-au adresat elevilor astfel: doamna Mia Bozga,  inspector Managementul Resurselor Umane: „Ne interesează ca elevii să beneficieze de cele mai bune condiții în mediul educațional. Dragii mei, mi-ați transmis o emoție unică! Vă propun să urmați următorul îndemn care aparține lui Coșbuc, să fie pentru voi ca un slogan: „O luptă-i viața, deci te luptă!/Cu dragoste de ea, cu dor!... Oricare ar fi sfârșitul luptei,/ Să stai luptând că ești dator!”. Doamna profesor Doina Macarie, inspector Proiecte Educaționale, a ținut să precizeze: „Azi am să-ncrestez în grindă pentru că voi toți, astăzi, ați pregătit un moment deosebit. M-am bucurat nespus că l-am adus pe Coșbuc aici, în Liceul Teoretic Sanitar. Felicit catedra de Limba Română pentru pregătirea acestui moment artistic. O felicit pe doamna director Cristina Rebrean! Se cuvine ca noi să transmitem mai departe, creațiile poeților noștri. Poeții au această înțelepciune: să păstreze eternitatea clipei.”

Se cuvine să mulțumim și scriitorului Virgil Rațiu , prezent la această manifestare și domnului director Alexandru Câțcăuan pentru sprijinul acordat.

La finalul întâlnirii, doamna director Cristina Rebrean s-a adresat elevilor: „Vreau să văd că veniți spre noi, spre profesoarele de Limba Română,  tinere condeie dragi, cu creațiile voastre viitoare.”

După-amiază, însoțiți de sufletul acestor manifestări în liceul nostru de mulți ani, doamna profesor Cornelia Blaga, câțiva dintre elevii noștri au participat la colocviul „Coșbuc în căutarea actualității” susținut la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.

Felicitări tuturor persoanelor implicate pentru reușita acestei activități educative!

A consemnat Laura-Mariana Vultur,

Consilier Proiecte și Programe Educative

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5