Gavril Istrate, ardeleanul moldovenizat

Mircea Daroşi

Firul descinderii sale în capitala Moldovei a început încă din ultimii ani petrecuţi la Liceul ,,George Coşbuc’’ din Năsăud, unde profesorii îi vorbeau despre Iaşi, ca despre unul dintre cele mai frumoase centre de cultură din ţară.Minunatele conferinţe însoţite de proiecţii prezentate de către profesorul Iuliu Moisil, recomandările lui Sandu Manoliu, moldovean de origine, de-a urma universitatea ieşiană, i se păreau cele mai potrivite alegeri pentru împlinirea sa intelectuală. Impresionat desârguinţa elevului său din Nepos, Aurel Şorobetea nu ezita să spună în clasă şi celorlalţi colegi : ,,Se va duce dl. Istrate la Iaşi, la Universitate şi când se va întoarce de acolo, va avea Liceul ,,George Coşbuc’’ un profesor adevărat, la limba română’’.
Calde şi sincere îndemnuri le-a primit şi din partea cumnatului său Aurel Dumitru, care se îndrăgostise de Iaşi cu ocazia armatei pe care o făcuse aici : ,,Gavrilă, du-te la Iaşi, că nu găseşti nicăieri un oraş mai frumos, pe gustul tău, în care să nu auzi nicio vorbă străină, unde toată lumea vorbeşte româneşte !’’ Tot aşa îi spunea şi mama lui, dar sufletul ei era neîmpăcat că n-o să-l poată ajuta.În 1926, rămăsese văduvă cu cinci copii, iar Gavril era cel mai mare dintre ei şi se gândea că are nevoie de el în gospodărie. Plecarea lui la universitate a obţinut-o cu mare greu, pentru că cei care aveau să-l întreţină erau mătuşaSabina şiunchiul său Ion Istrate de la Rodna, comercianţi în staţiunea Sângeorz-Băi, unde îşi petrecea vacanţele şcolare ca băiat de prăvălie. Ei voiau să-l facă comerciant, dar visul lui era să ajungă la şcolile cele înalte, căci şi tatăl său îşi puse toată nădejdea în el că va deveni un om învăţat.
Ziua când a sosit la Iaşi i se părea cea mai frumoasă sărbătoare din viaţa lui, aşa cum va consemna mai târziu în amintirile sale : ,,Nu mă mai săturam străbătând străzile bătrânului oraş. Mi se părea că sub paşii mei se trezeau ecouri de demult, de la primul descălecat al Moldovei la Alecsandri şi Kogălniceanu, făuritorii Unirii din ianuarie 1859, şi de la Grigore Ureche şi Miron Costin până la Eminescu şi Creangă. Parcă toţi mă întâmpinau, cu faţa luminată de zâmbet şi de bunăvoinţă’’.
Cel mai greu i s-a părut drumul pe care trebuia să-l facă, mai ales în vacanţe, de la Nepos la Iaşi şi înapoi, pentru că pe vremea aceea nu exista tren pe Valea Someşului. Mergea cu căruţa până la Susenii Bârgăului şi de acolo, a doua zi dimineaţa lua trenul mic (roibanul) până la Dornişoara. Un tren local prelua călătorii de aici şi îi ducea până la Vatra Dornei, de unde trebuiau să mai schimbe de vreo trei ori până să ajungă la Iaşi. Este impresionantă descrierea unei asemenea călătorii : ,,Ce eforturi făceam pentru prinderea unui loc...Au fost împrejurări când am călătorit pe scară, cu geamantanul în mâna dreaptă, ţinându-mă cu mâna stângă de bara metalică de la intrarea în vagon. Iarna ne loveam de alte inconveniente : garniturile de tren se întâmpla să nu fie încălzite şi noaptea, iar în staţia în care schimbam trenul, sălile de aşteptare erau închise şi călătorii nu aveau unde se adăposti decât pe peron, unde vântul mătura zăpada şi o vântura peste acoperişurile clădirii. Alteori, când garnitura de tren era complet îngheţată, şi ca să mai prindem suflet, fugeam de la un capăt la altul al vagonului’’. Pe Gavril Istrate nu l-au împiedicat asemenea obstacole, ci dimpotrivă i-au întăritşi mai mult dorinţa de a-şi împlini visul.
La Iaşi l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihail Sadoveanu, i-a fost profesor Garabet Ibrăileanu, cel care l-a cucerit încă de pe băncile liceului din Năsăud, a rămas impresionat de personalitatea remarcabilă alui Iorgu Iordan, modelul căruia îl va urmări toată viaţa şi l-a admirat pentru cursurile sale inconfundabile pe George Călinescu. După studenţie a devenit moldovean şi nu mai putea concepe viaţa în afară de Iaşi.S-a căsătorit cu Maria Mereuţă, colega lui de facultate, moldoveancă get-beget, alături de care va trece prin atâtea furtuni ale vieţii, dar reuşind să rămână mereu optimist.
Nu s-a întors în Năsăudul lui drag, aşa cum îi prezise profesorul Aurel Şorobetea, ci s-a stabilit pentru totdeauna la Iaşi. Pregătirea sa profesională de excepţie i-a îngăduit să urce toate treptele ierahiei universitare, devenind un profesor remarcabil, un cercetător iscusit în domeniul lingvisticii, un mare filolog şi decanul Facultăţii de Litere, timp de 19 ani. Un fost student al său spunea printre altele : ,,ardelean sau moldovean, rămâne al nostru. Şi-a păstrat structura de ardelean înţelept, ponderat în toate acţiunile sale, răbdător în toate, dar şi moldovean prin blândeţe, bunătate şi iertare şi un deosebit tact sau chibzuinţă când era obligat să-şi pună amprenta pe deciziile luate’’.
La Năsăud se întorcea atunci când îl prindea dorul de sat şi de cei dragi .Nu şi-a pierdut graiulde-acasă, deşi mai scăpa câte o vorbă cu un uşor accent moldovenesc, dar l-a pus în tiparul lingvisticii româneşti, elaborând o lucrare de excepţie, intitulată ,, Graiul satului Nepos’’.

Comentarii

17/08/17 22:40
Pleș Gheorghe

Domnul scriitor și istoric literar Mircea Darosi readuce în atenția noastră personalitatea marelui lingvist centenar Gavril Istrate, subliniind legătura puternică a profesorului universitar ieșean cu comunitatea din Vărarea sa natală. Aceeași statornica consecvență l-a făcut cunoscut și apreciat pe Gavril Istrate multor generații de elevi coșbucieni de la Năsăud, mai ales cu prilejuri aniversare și comemorative:
- prin discursul susținut la dezvelirea celui de al doilea bust al lui Coșbuc în 1956, după ce, ca elev al primei clase de liceu, trăise emoțiile inaugurării primului bust, în 1926;
-la Centenarul din 1963 și la aniversarea de 125 de ani ai Liceului în 1988, când a prezentat comunicări la simpozioanele organizate în Aulă;
-cu ocazia vizitelor repetate în liceu, de multe ori însoțit de prietenul și colegul său de catedră al Universității din Iași, Alexandru Husar (absolvent al Liceului din 1939), amândoi recomandând în 1986 organizarea unui muzeu al liceului lor - finalizat în 1988.

17/08/17 22:44
Pleș Gheorghe

Domnul scriitor și istoric literar Mircea Darosi readuce în atenția noastră personalitatea marelui lingvist centenar Gavril Istrate, subliniind legătura puternică a profesorului universitar ieșean cu comunitatea din Vărarea sa natală. Aceeași statornica consecvență l-a făcut cunoscut și apreciat pe Gavril Istrate multor generații de elevi coșbucieni de la Năsăud, mai ales cu prilejuri aniversare și comemorative:
- prin discursul susținut la dezvelirea celui de al doilea bust al lui Coșbuc în 1956, după ce, ca elev al primei clase de liceu, trăise emoțiile inaugurării primului bust, în 1926;
-la Centenarul din 1963 și la aniversarea de 125 de ani ai Liceului în 1988, când a prezentat comunicări la simpozioanele organizate în Aulă;
-cu ocazia vizitelor repetate în liceu, de multe ori însoțit de prietenul și colegul său de catedră al Universității din Iași, Alexandru Husar (absolvent al Liceului din 1939), amândoi recomandând în 1986 organizarea unui muzeu al liceului lor - finalizat în 1988.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5