Gânduri pentru Dionisie Ilaş

Scriitorul Dionisie Ilaş este publicat de Editura George Coşbuc cu un volum de povestiri, nuvele, schiţe şi poezii, care adună câteva dintre scrierile plăzmuite începând cu anii ’60. Sub genericul „Nuntă la Cotu Pisicii” ne întâlnim cu gânduri care reliefează un suflet nobil care a trăit într-o armonie. Proza „Calul” descoperă legăturile dintre om şi acest animal-prieten, cuvintele fiind cele care ne introduc într-o atmosferă aparte. Citind această nuvelă, ne dăm seama că Dionisie Ilaş a avut puterea de a străbate, prin cuvânt, în sufletul fiecărui cititor. Fabula „Acta est fabula” ne invită să călătorim printr-un oraş deosebit, în care vom descoperi, prin însemnarea de la final, Orşova anului 1978. Deşi imaginea preponderentă în „Prietenul meu Iftimie” este cea a frumuseţilor spirituale ale sufletului care dăruieşte, deşi se află în plin război, la Socol, în iulie 1954, avem de-a face cu o profundă analiză psihologică. La fel se întâmplă şi în „Un om de treabă”, unde descoperim iscusinţa dialogului, Dionisie Ilaş având şi aici puterea de a ne face interesaţi de întâmplările petrecute, de această dată, într-un tren.

Piesa de rezistenţă a cărţii este „Nuntă la Cotu Pisicii”, în care ne întâlnim cu o reală şi frumoasă poveste de dragoste înfăptuită între Petre şi Ada. Petre, care a suferit din dragoste la moartea Mariei, şi Ada, aflată şi ea după un divorţ de Spătaru. Evenimentele petrecute între cei doi, iubirile care culminează cu certuri şi împăcări, iar mai apoi un accident care îl face pe eroul principal să dispară o perioadă de pe ecranul societăţii, sunt ingredientele necesare pentru ca proza să aibă succes. Deşi Ada se izolează într-un sat, crezându-l mort pe iubitul ei, acesta, printr-o întâmplare revine în peisaj în momentul în care aceasta este mireasă. Iubirea adevărată triumfă, Petre ştiind-o fericită, renunţând la Ada care, în cele din urmă nu va mai afla că iubitul ei trăieşte.

Partea a doua cuprinde poezii scrise de-a lungul vremii. Regăsim acelaşi suflet care se adapă la fântâna bucuriilor: „Lângă izvorul din grădină/ Născu o gingaşă tulpină/ De trandafir/ Era frumoasă mica floare/ Şi un bobocel prindea amploare/ Pe-un singur fir”. O poezie pastelată precum o geană de albastru: „Prin norii diafani, brodaţi în aur/ Se cerne timpul spulberat în mare/ Iar soarele adormit, ca un balaur/ Visează feţi frumoşi puşi la frigare”. Când sărutul se preface în cântec: „Mâinile olarului/ Lut şi lacrimi/ frunte de dac/ Din vremea lui/ La mine-n grădină”, descoperă esenţa vieţii.

Un poem al gândirilor în care regăsim cântecele din urmă: „Din înălţimi adânci/ Tăcută şi uşoară/ Zăpada albă zboară/ Ca fluturii prin lunci”. O poezie care face bine sufletului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5