Gânduri din ’’acasa sufletului’’ – adică din Ocnița!

Florentin Archiudean

În ultima vreme Ocnița, localitatea aceasta fără egal în bucuriile pe care le oferă și în deziluziile pe care nu le poate ocoli, s-a pus singură pe hartă! O hartă, imaginară, a bunului simț, a inițiativelor și a lucrurilor duse la bun sfârșit cu drag și cu speranță! Cu dragul omului care săvârșește lucruri bineplăcute și cu speranța pe care doar Bunul Dumnezeu o poate semăna, roditor, în suflete...
După o vizită istorică – prin unicitatea ei - la Alba Iulia, a urmat zilele trecute un pelerinaj, cu sătenii din Ocnița, la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, acolo unde ne-a așteptat părintele Speranței și al Încrederii – Sfântul Arsenie Boca. M-am înscris în acest pelerinaj cu o oarecare reținere – era să scriu...spaimă- deoarece nu am citit încă nimic despre acest om sfânt și nici nu m-am aplecat suficient asupra minunilor pe care le-a făcut în viață și după trecerea sa la cele veșnice! Mă gândeam, sincer, că mă va certa odată ajuns acolo pentru necredința mea și pentru superficialitatea cu care am privit acastă întâlnire cu Miracolul Dumnezeiesc!
Trebuie să scriu că cei 50 de pelerini, săteni din Ocnița, conduși de preacucernicul părinte Silviu Costin, au fost foarte diferiți ca pregătire, ca vârstă și ca...experiență de participare la asemenea activități! De aceea speranțele și așteptările lor de la acest pelerinaj au fost foarte diferite! Pe drum mi-am exprimat părerea că drumul în sine ar trebui să fie pentru noi toți un motiv de bucurie cel puțin egal cu bucuria pe care o vom trăi odată ajunși la destinație! Părintele Silviu ne-a povestit, cu un har pe care-l simțim și de care ne îndrăgostim și ne atașăm pe zi ce trece, toate cele trebuitoare în încercarea de a ne pregăti sufletele și întreaga noastră ființă pentru întâlnirea cu inefabilul, cu revelația, cu trăirea mistuitoare și izbăvitoare, la întâlnirea cu Miracolul!
Tot drumul am avut în suflet o oarecare rezervă, o oarecare neliniște la gândul că acolo aglomerația, prost-gustul ofertei comerciale, insolența jandarmilor păzitori și alte tiribombe pe care le-am auzit la posturile de televiziune (anti ?)naționale își vor face neapărat apariția spre a ne strica speranta noastră de a întâlni liniștea și împăcarea sufletească! A fost, din fericire, doar un foc de paie! Am avut astfel, încă odată, o dovadă că ar trebui să devenim – poate - robii televiziunilor doar atunci când chiar nu avem altceva de făcut! Lume multă la mănăstire. Cel puțin zece autocare mari erau în parcare. Zeci de autoturisme. Dar aglomerație, înghesuială, agitație...ioc! Credincioșii, sau, mă rog, turiștii își vedeau de treburile lor, fiecare încercând să se bucure de o zi cu soare dar mai ales să trăiască din plin mirajul oferit de locul acesta sfânt. Mănăstirea Prislop este un colț de Rai! La biserica din piatră, la isvorul cu apă rece, la mormântul Sfântului Arsenie Boca sau în chilia sfântului Ioan, aflătoare în stânca muntelui oamenii se bucurau, pios, doar cu sufletele pline de trăiri ne mai...trăite! Înghesuială? Nu! Jandarmi? Nu! Dezastre televizate? Nu! Doar o mulțime de oameni într-o așteptare creștinească plină de gânduri curate, trăite într-o abandonare de sine care te făcea să plutești peste tot și peste toate! Iar în aer, în aerul rece și răcoros al pădurii se înmiresma, venind la întâlnirea cu sufletele noastre adierea de speranță și încredere trimisă de Părintele Arsenie... Peste tot și peste toate trona modestia, simplitatea și o chemare tainică venită fie din foșnetul neliniștit al pădurii fie, domolită direct din Ceruri peste ființele noastre copleșite de așteptare și speranță! Am coborât pe o potecă abruptă spre chilia unde pustnicul Ioan și-a trăit Golgota sa în drumul spre mântuire! Nu se poate descrie ce trăiești în asemnea clipe! Nu-mi venea să mă rog și nici să cer Bunului Dumneeu nimic! Un gând tainic mi-a cuprins însă întreaga trăire șoptindu-mi:’’Taci și ascultă-ți sufletul! Smerește-te și desfă chingile speranței! Și rostește neauzit: Doamne, nu-ți cer nimic! Știu că tu ești aievea, cu mine și îmi vei da doar ceea ce-mi este necesar...’’ Am revenit în lume, adică am urcat înapoi poteca ușor ca o pană spre a asculta aceleași impresii și trăiri de la tovarășii de călătorie! Nu ne venea să mai plecăm din acele locuri! Am văzut chipuri fericite. Am văzut speranțe implinite. Am văzut oameni simpli și fețele lor luminate de mulțumire!
Nu am mai ajuns și la Râmeți pentru că așa a fost să fie! Vom ajunge sigur altădată! Ar fi fost – poate - prea mult într-o zi! A fost ca și cum Părintele Arsenie ne-ar fi spus cu ochi blânzi și cu vocea fermă: Non multa, sed multum! Adică, în toate lucrurile există o măsură! În viața creștinească, și în viață în general nu mărimea sau mulțimea unor lucruri contează ci esența lor, acuratețea și frumusețea lor! Pentru că, nu-i așa, calitatea rugăciunii smerite trebuie să fie oglinda sufletului nostru!
Preoți cu crucea-n frunte/ Căci oastea e creștină... Avem la Ocnița un preot tânăr, cu har, cu dăruire totală isvorâtă din suflet și isvodită în codrii Bucovinei printre fagii milenari ai locului binecuvântat numit Poiana Stampei! Un Preot care, ca orice Apostol al Neamului, sădește și răsădește pe ogorul milenar mereu și mereu, semințele credinței străbune! În urmă cu ani, după ce am luat examenul de bacalaureat la liceul militar ’’Stefan cel Mare’’ din Câmpulung Moldovensc, părintele de atunci al Ocniței, Augustin Pop mi-a dăruit o carte – Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor- pe care mi-a scris următoarele cuvinte: ’’...la marile sărbători ale Spartei antice se cânta în Agora de către cei care demonstrau : Bătrânii în frunte – ’’Noi am fost’’! Bărbații:’’Noi suntem’’ iar tineretul’’Noi vom fi’’! Așa m-am folosit de timp toată viața mea. Gândește-te și tu la acest lucru’’. M-am gândit mereu la aceste lucruri. Și ceea ce am înțeles eu din ele încerc să sădesc în sufletele celor care cred în deviza tinerilor spartani: Noi vom fi! Noi, adică Măria sa Poporul Român!
Așadar, din Ocnița numai de bine!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5