Gabriela Szabo (ministrul Tineretului şi Sportului): Omul care sunt astăzi li se datorează în cea mai mare măsură profesorilor mei

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, s-a reîntâlnit cu profesorii pe care i-a avut la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa şi le-a mulţumit acestora pentru modul în care au educat-o şi au ajutat-o să devină campioană, dar mai mult să-şi formeze caracterul.
“Vin cu foarte mare drag la Bistriţa. Ce poate fi mai frumos decât să te duci acolo unde ai învăţat. Nu voi uita vreodată locurile natale, de unde am plecat, acolo unde am studiat. A fost o mare bucurie pentru mine să-mi revăd profesorii şi chiar le-am mulţumit pentru ceea ce au făcut pentru mine, pentru că omul care sunt astăzi li se datorează în cea mai mare măsură”, a declarat Gabriela Szabo, în cadrul unei conferinţe de presă.
Oficialul guvernamental a menţionat că este o mare onoare ca numele şcolii în care a învăţat să îi poarte numele, considerând că atât performanţele sale cât şi ale altor mari sportivi bistriţeni ar trebui luate drept model.
“Am primit cu mare bucurie ca Liceul cu Program Sportiv să-mi poarte numele, indiferent că suntem în viaţă. Este o mare onoare pentru mine ca acest liceu să-mi poarte numele şi, aşa cum le spuneam şi profesorilor, îmi doresc foarte tare ca elevii care studiază la Liceul cu Program Sportiv să ne ia ca modele, nu numai pe mine, pentru că Bistriţa a dar nume importante pentru sportul românesc, şi să performeze şi ei”, a adăugat ministrul Gabriela Szabo.
De altfel, după ce Consiliul Local Bistriţa şi-a dat avizul consultativ în vederea transformării Liceului cu Program Sportiv Bistriţa în Colegiu Sportiv „Gabriela Szabo” Bistriţa, demersurile vor fi continuate, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, la Ministerul Educaţiei Naţionale.
***
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan şi primarul Ovidiu Creţu au avut discuţii atât la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, cât şi la Clubul Sportiv Municipal Bistriţa şi la Direcţia pentru Tineret şi Sport Bistriţa-Năsăud, pentru a discuta problemele cu care se confruntă sportul bistriţean, fie că vorbim de finanţare, fie de infrastructură sportivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5