Gabriela Moga Lazăr

Scriu pentru a doua oară în decurs de doi ani despre venerabila doamnă profesor-artist Gabriela Moga Lazăr, stabilită la Paris. Fac acest lucru cu mare emoţie şi adânc respect pentru cei 83 de ani de viaţă ai domniei sale şi cei peste 50 de ani de creaţie artistică, cunoscută şi apreciată atât în ţară cât şi peste hotare pentru „excelenţa tapiseriilor” sale şi recunoscută ca „o mesageră a sufletului românesc”.

Născută în 1926 pe plaiuri ardeleneşti, absolventă a Facultăţii de Electrotehnică Iaşi, căsătorită cu prof. Ştefan Mihai Lazăr – istoric, filolog şi lingvist din Apuseni, Gabriela Moga Lazăr s-a specializat în arta tapiseriei la Cluj-Napoca, „apoi profesor la Liceul Pedagogic şi la Şcoala Populară de Artă din Iaşi, dedicându-şi activitatea valorilor autentice ale artei populare româneşti. Deţinătoare a numeroase premii, artista a organizat expoziţii personale în România şi în Franţa” (Paris, Montrouge, Chatillon, Aubusson etc.).

Am aflat despre distinsa artistă şi extraordinarele tapiserii, adevărate lucrări de artă, de la medicul Traian Gheorghe Dascăl, la care am văzut albumul cu lucrările expuse în România sau Franţa (o parte din ele, bineînţeles), tapiserii care m-au fermecat pur şi simplu prin rafinamentul coloristic, ornamentica, simetria, cromatica, detalii sugestive neatinse, poate, nici de penelul pictorului.

Lucrările doamnei Gabriela Moga Lazăr reprezintă un model de redescoperire, de re-creare artistică a tradiţiilor artei populare româneşti, o punte de legătură între arta populară şi arta modernă. Operele dumneaei tratează problemele fundamentale ale omenirii: viaţa şi moartea, problema păcii şi războiului, sensul istoriei cu personalităţile ei, menirea fiinţelor umane pe Terra. Toate acestea sunt exprimate prin simboluri străvechi: soarele, pasărea, brăduţul, spicul de grâu, ghinda, bujorul, trandafirul, pasărea, toate stilizate, încadrate de motive geometrice, accentuând şi scoţând în evidenţă talentul artistei, sufletul de adevărată româncă, ce a reuşit să facă o artă modernă evident românească.

„Cu multă dăruire şi cu mult simţ artistic sunt realizate tapiserii cu portretele profesorului Ştefan Mihai Lazăr – soţul artistei, ale lui Paul şi Daliana – nepoţii artistei – copiii fiicei dumneaei – ing. Estrelita (Iaşi) şi ale nepoţilor Lucian şi Filippe – ambii studenţi – fiii doamne ing. Ines – stabilită la Lion (Franţa), aproape de mama dumneaei”, spune dr. Traian Gheorghe Dascăl, bun prieten al artistei. Mai trebuie să adaug neapărat faptul că, după ce parcurgi albumele cu lucrările doamnei Gabriela Moga Lazăr ai sentimentul de mândrie că eşti contemporan cu o aşa personalitate care, după mine, reprezintă în arta tapiseriei ceea ce reprezintă Eminescu în poezia românească, amândoi fiind nişte genii.

Redau mai jos scrisoarea pe care mi-a trimis-o şi care mă onorează: Paris, 25.05.2009.

„Stimată d-na Olga Lucuţa,

Prin bunăvoinţa d-lui dr. Traian Dascăl, a ajuns la mine articolul d-voastră din ziarul „Răsunetul”.

Deşi nu ne cunoaştem fizic, aţi reuşit să cuprindeţi în rândurile d-voastre activitatea pe care o desfăşor din toate punctele de vedere.

Sunteţi fenomenală!

Ar fi meritat să vedeţi în desfăşurare întreaga expoziţie în sala de expoziţie a primăriei din Paris. Dar din articolul d-voastră parcă le-aţi văzut real lucrările şi să sunt familiale.

Aş avea marea dorinţă să discut cu d-voastră chiar în faţa lucrărilor.

Poate ne oferă viitorul această posibilitate.

Eu vă mulţumesc pentru atenţia pe care aţi acordat-o albumului meu, vi-l ofer, adăugând şi o mică broşură cu lucrări executate după apariţia albumului, între anii 2006-2009.

De asemenea, vă ofer şi un mic disc realizat la Bucureşti de Sorin Ilieşiu şi fiica sa, Ana.

Având din partea mea o apreciere nelimitată în modul extrem de complet, concis şi clar al articolului d-voastre.

Vă mulţumesc, cu multă stimă.

Semnătura

Îi doresc multă sănătate, mulţumindu-i pentru lucrările de artă realizate spre a ne încânta ochiul şi a ne mângâia sufletul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5