Gabi Balint, la Năsăud: Să nu uităm de unde am plecat. Când am fost mic, nu am avut norocul să am un costum popular

Gabi Balint, fotbalist, antrenor şi invitat al emisiunilor sportive, a reprezentat cu cinste oraşul Sângeor-Băi la Ziua Costumului Popular de la Năsăud.

„Mă simt minunat pentru că văd atât de multă lume îmbrăcată în straie populare şi mă bucur că încă lumea ţine la acest  port. Am mai participat la nişte întruniri, ţărăneşti, să le zic aşa, cu dans, cu muzică. E foarte bine. Nu trebuie să ne uităm obiceiurile, asta e cel mai important. Să nu uităm de unde am plecat şi cât se poate să păstrăm acest port popular, pentru că e minunat, e ceva superb”, a declarat marele om de fotbal, Gabi Balint.

Acesta a fost îmbrăcat cu un costum de la creatoarea Virginia Linul, căreie i-a mulţumit. „Când am fost mic, nu am avut norocul să am costum popular. Chiar îmi doream să am şi o pereche de opinci, să joc fotbal cu ele, dar nu am reuşit să am, iar acum mă bucur că am ocazia să port costumul popular şi o să-l mai pun şi cu alte ocazii de acum încolo”, a menţionat Gabi Balint.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5