Franturi de zbor si o lacrima de fericire

Stiam de mult, de aproape un an, ca trebuie sa apara o noua carte de poezie si o asteptam cu nerabdare. Este ceva neobisnuit pentru unii sa vada o profesoara de matematica scriind poezie, dar nu si pentru mine. O cunosc bine pe autoare si stiam ca ea, fosta mea diriginta - Elvira "Alunita" Maxim, este capabila de trairi sufletesti inaltatoare.

Am asteptat cartea, am asteptat aceasta reintalnire cu copilaria mea, cu profesorii si educatorii mei si dupa aproape 30 de ani a venit, lasandu-ma paralizat de emotie.

Suna telefonul, scurt. Raspund,…,,alo, Marius?! sunt Elvira Maxim, fosta ta diriginata ,…. te invit la lansarea volumului meu de poezie...va fi in data de 11 februarie la Scoala genrala nr. 5 Lucian Blaga din Bistrita…..te astept cu drag"

Acesta a fost semnalul care a declansat mii de scenarii de reintalnire cu fosta mea diriginta din scoala generala. Ce o sa ii spun, ce o sa fac, cum sa ii arat sentimentele mele si recunostinta pe care i-o port?

Odata ajuns la sala de festivitati a scolii "Lucian Blaga" toate au trecut din gandul meu, mai ales cand am vazut cateva sute de oameni ce asteptau sa inceapa prezentarea cartii "Franturi de zbor" a profesoarei, acum tanara pensionara, Maxim Elvira. Am ascultat, ca un jurnalist avizat, cum toti vorbitorii de pe scena sau din fata ei elogiau activitatea unui mare OM, o diriginta foarte iubita, o profesoara de matematica experimentata, exigenta, dar corecta, un om care a lasat mii de elevi fericiti acolo pe unde a lucrat, la Gen. 1, Gen. 2 si, in ultimii ani, la Gen. 5.

Prezentatorul manifestarii, directorul de la "Lucian Blaga" i-a invitat pe cei avizati sa isi spuna parerea despre carte sau despre omul Elvira Maxim si astfel au cuvantat Melania Cuc, Menut Maximinian si multi altii, dar pe care aproape nu i-am auzit pentru ca, din nou, gandurile mele au ramas blocate spre o singura fraza "Ce fericit si norocos pot fi ca in toata viata mea am avut parte de femei si oameni buni care mi-au marcat existeanta..." Si o parte erau in acea sala, la Generala 5. Mi-am amintit de prima mea educatoare din gradinita "Nita" Sultana Salvan, de invatatoarea mea Anuta Solomon, de doamna Barbos- profesoara mea de geografie din Gen. 1, de dirigintele mele din liceu, doamna Stan si doamna Ciontescu, de sotia "Boby" Susana , de colegele din sistemul sanitar, Radio T sau din mass-media, dar gandul s-a fixat din noi pe diriginta mea din Generala 1 - "Alunita" Elvira Maxim. A doua mea mama.

Am deschis cartea si am citit o pozie dedicata mie, "La scoala", si imi venea sa ma ridic si sa spun multimii ca "da, Elvira Maxim a fost si diriginta mea" dar ar fi fost prea putin de spus pentru ca Elvira Maxim a fost mai mult decat atat, a fost fiinta care mi-a marcat 4 ani din viata, sfarsitul copilariei si inceputul adolescentei, a fost OMUL care mi-a marcat existenta si toata viata ulterioara. La sfarsitul anilor 70 eram mai singur, cu un tata profesor la Tarlisua ce venea acasa doar la sfarsit de saptamana si cu o mama bolnava, dar si cu un frate foarte mic, ce trebuia ingrijit. Si atunci am descoperit omul Maxim Elvira, diriginta noastra draga, deosebit de frumoasa fizic si moral, care stia sa iti dea un sfat fara sa para ca te invata sau mustra, dar care insista pe adevar, dreptate, corectitudine, credinta, bun simt, rabdare, iertare, munca, devotament, cinste si multe altele. In timp, multi oameni din viata mea au tins sa uite aceste percepte, dar eu inca nu am reusit, nici macar dupa 1990 cand societatea capitalista ii face pe unii oameni sa spuna "prostule, pe ce lume traiesti, de ce nu furi, de ce nu te descurci, ca uite, nu ai si tu o masina sau o vila si toata viata ta o sa te deplasezi cu bicicleta". Poate unii au dreptate, dar nu pot sa uit ce m-a invatat Elvira Maxim si toti dascalii mei buni din cei aproape 20 de ani de scoala pe care i-am urmat. Imi vine sa plang, dar nu plang pentru ca sunt barbat si barbatii, cica, nu au voie sa planga chiar daca sunt motive, de fericire. Dar pot sa spun acum, public, ca inca o mai iubesc pe Elvira Maxim, nu ca si toti elevii din Gen. 1 atunci cand o vedeau pe cea mai draguta, stilata si eleganta profesoara, ci ca pe a doua mea mama, cea inca in viata, sper, pentru inca multi, foarte multi ani. Iar daca inca cativa oameni mai gandesc ca si mine, cu siguranta majoritatea sunt fostii elevi, colegi de catedra si prieteni, si evident toata familia doamnei Maxim din Bistrita si de pe frumoasele meleaguri ale Budestiului si Zorenilor. "Franturi de zbor" poate parea doar o carte. Dar e mult mai mult, e o viata de om bun intr-o carte, e o marturisire a unor crezuri, a unei vieti traite frumos, in cinste si demnitate, cu pasiune si suflet pentru tot cea ce a facut si face, e un prim volum care poate arata cum poate fi o viata fericita si implinita, in stil pur romanesc, crestineste, cu frica de Dumnezeu si dragoste fata de Fecioara Maria, dragoste pe care reuseste sa o impartaseasca la toti care ii intra in viata, chiar si pasager.

Va multumesc ca existati DOAMNA Elvira "Alunita"

Chiuzan V. Marius - fost elev la Generala 1 din Bistrita

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5