( Foto-Video) Ţinute de gală şi voie bună la petrecerea anului. Revelionul cântăreţilor a adus vedete din toată ţara la Bistriţa

Restaurantul Giulia 1 a găzduit Revelionul cântăreţilor, cea mai mare petrecere de peste an, la care au fost prezenţi artişti nu doar din judeţul nostru, ci şi din alte părţi ale ţării. După un an încărcat de concerte şi evenimente , în perioada sărbătorilor de iarnă, artiştii au avut propriul revelion, în care s-au petrecut, de această dată de cealaltă parte a scenei, pentru ei cântând colegii lor din trei trupe, una de la Timişoara – Banat Expres, apoi trupa lui Neluţu din Braşov şi trupa lui Marinică Nămol din Bucureşti.
Au lăsat pentru o seară costumul popular în lada de zestre şi s-au remarcat cu ţinutele lor în tonurile modei, amintind aici pe Oana Matei şi Emilian Coruţi, Ancuţa Anghel, Anuţa Motofelea, Nicu Cioancă, Lenuţa Filipoi, Adina Băieşiu, Larisa Bosbici, Dorina Hoza, Sabina Leonte, Paula Grigore, Andrada Bârsăuan şi Arman Lazăr, Cosmin Mocean, Bogdan Berbecar, Raul Turda şi mulţi alţii.
Artiştii au petrecut până în zori încărcându-şi bateriile pentru anul 2018, anul Centenarului în care se anunţă o mulţime de evenimente atât pe scenă, cât şi la petrecerile private.
La mulţi ani!
https://www.facebook.com/darius.stoica.90/videos/1034769976662036/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5