Fotbal, copii: 11 echipe din judeţ participă la Cupa Iomy, la Vatra Dornei

Municipiul Vatra Dornei va găzdui în perioada 1-3 iulie prima ediţie a Cupei Iomy Vatra Dornei la fotbal pentru copii. Competiţia este organizată de clubul cu acelaşi nume, în parteneriat cu Primăria municipiului Vatra Dornei şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Turneul este dedicat categoriilor de vârstă 2005, 2007, 2008 şi 2009, urmând să se desfăşoare în două locaţii: terenul sintetic Yanis Stadium şi Stadionul Municipal.

Iniţiativa organizatorilor s-a bucurat de un real succes, la întrecerea de la Vatra Dornei anunţându-şi participarea 36 de echipe şi 500 de copii.

Nu mai puţin de 11 echipe din Bistriţa-Năsăud participă la această competiţie. Astfel, la categoria 2005, vor participa Inter Viișoara (cu două echipe), Someșul Ilva Mică, Academia Gloria Bistrița şi FC Bistrița. La categoria 2007, sunt înscrise echipele AS Viitorul Năsăud, LPS Bistrița, FC Bistrița, Someșul Ilva Mică, Academia Gloria Bistrița. La categoria 2008, din judeţ participă  AS Viitorul Năsăud.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5