Fost lider politic şi şef al Fiscului bistriţean, încarcerat pentru trafic de influenţă

             „La data de 19 iunie a.c., a fost pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud împotriva numitului I.S., în vârstă de 59 de ani, din municipiul Bistriţa, condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.             Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, prin intermediul unui comunicat de presă.

                       În fapt, este vorba despre Sabin Ilieşi, fostul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, care a fost condamnat de Tribunalul Bistrita-Nasaud la pedeapsă cu închisoarea şi interzicerea unor drepturi, în urma acuzaţiilor de trafic de influenţă şi complicitate la fals în înscrisuri oficiale aduse de DNA, după un proces care câţiva ani buni. Sabin Ilieşi a mai fost, de asemenea, prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud şi lider judetean al PLD şi PNL, precum şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldis” Arad, filiala Bistrita.

                       Ilieşi a fost trimis în judecată în luna decembrie a anului 2009. În 2013, judecatorii bistriteni au dat o solutie în acest dosar. Sabin Ilieşi  şi ceilalţi şase incuilpaţi au luptat pentru a-şi arăta nevinovăţia şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat în 18 iunie.  

          “Admite recursurile declarate de inculpaţii Iliesi Sabin, Moga Corina si Moga Alina împotriva deciziei penale nr.230/A din 19 noiembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, Sectia Penala si de Minori. Casează în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penala nr.71/F/2013 din 09 aprilie 2013,  pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, numai în ceea ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite: I.1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. "a" teza a II-a "b" si "c" Cod penal anterior, pe durata a 2 ani aplicată inculpatului Ilieşi Sabin, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. (…)

          Schimbă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ilieşi Sabin.

          În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b, art.35 alin.3 Cod penal anterior si art.5 Cod penal, contopeste pedepsele astfel stabilite cu pedepsele de 1 an si 3 luni, 1 an si 6 luni, respectiv 2 ani si 10 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b si lit.c Cod penal anterior, urmând ca inculpatul Ilieşi Sabin să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adauga sporul de 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b si lit.c Cod penal anterior, în final inculpatul Ilieşi Sabin urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b si c Cod penal anterior”, se arată în decizia judecătorilor de la ICCJ. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5