Folclorul bistrițean pe podium, la ediția a XVII –a Festivalului ,,La izvorul dorului’’

   Duminică, 26 mai s-a defășurat în orașul Tălmaciu, județul Sibiu, cea de-a XVII a ediție a Festivalului ,,La izvorul dorului,, organizat de Liceul Tehnologic ,,Johannes Lebel’’ din localitate. O competiție a frumuseții folclorului românesc, la care au participat peste 25 de formații de dansuri, grupuri vocale sau soiști din județele Teleorman, Prahova, Satu Mare, Bihor, Vâlcea, Bistrița –Năsăud și județul gazdă Sibiu.

Județul nostru a avut drept reprezentanți pe elevele Burzo Marinela și Hognogiu Maria la secțiunea soliști vocali. Prestația lor scenică în festival a fost recompensată cu premiul I la secțiunile participante. Cele două concurente originare de pe Valea Țibleșului, din satele Uriu și Spermezeu,  sunt  eleve ale cercului de muzeologie și folclor al Clubului Copiilor Beclean.  

Avem din nou confirmarea valorii inestimabile a folclorului de pe Valea Someșului Mare dar și a profesionalismului dascălilor dedicați, care își desfășoară activitatea în instituțiile de profil din județul nostru. Felicitări și mult succes mai departe .

     Prof. Rațiu Daniel

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5