„Focul de dimineaţă”, un eseu de Olimpiu Nuşfelean semnat în revista „Apostrof”

Numărul pe iulie al revistei clujene „Apostrof”(redactor-şef Marta Petreu) îşi deschide paginile cu un interviu acordat publicaţiei de Ileana Mălăncioiu, care, printre altele, spune: „Poeţii tineri sunt de mai multe fe¬luri, ca şi noi, cei care, din păcate, nu mai suntem tineri. Ei au, fără îndoială, avantajul vîrstei, dar au şi un foarte mare dezavantaj. Acela că, în contextul crizei actuale, care e în primul rînd una de ordin moral, rişti să fii genial şi să nu-şi dea nimeni seama de asta. Poate aşa se explică faptul că atît scrii¬torii, cît şi cititorii din ţările occidentale sunt mai interesaţi decît tinerii din Româ¬nia de ceea ce s-a întîmplat în lagărul din care am ieşit. (...) În încercarea de a se desprinde de tot ce a fost înainte, cei mai mulţi poeţi apăruţi după desfiinţarea cenzurii s-au axat pe pro¬blematica sexului, care pînă în 1989 era ta¬bu. Poate că e un semn al bătrîneţii, dar eu nu mizez pe această poezie, care în ţările libere a fost consumată deja, ci mai curînd pe faptul că tinerii talentaţi afirmaţi prin ea se vor maturiza şi vor ajunge la altceva.”
Sub titlul „Palimpsest aniversar”, Ovidiu Peciacn îi face un portret literar poetului Mircea Petean, care este prezent şi cu o pagină de haiku-uri.
Revista găzduieşte ancheta „Elementele”, pornind de la un termen, reverie, definit de filosofiul Gaston Bachelard, şi invită pe câţiva scriitori colaboratori să mărturisească dacă şi ce înseamnă pentru ei elementele primordiale – pământ, apă, aer, foc. Răspund la ancheta revistei Leo Butnaru, Irina Petraş, Gheorghe Schwartz, Ruxandra Cesereanu, Iulian Boldea, Elisabeta Pop, Olimpiu Nuşfelean, Despina Drăgulinescu şi, cu poeme, Vasile Dan, Minerva Chira, Sonia Elvireanu, Maria Pal, Cristina Onofre. În eseul său despre fericirea transfigurării prin literatură, „Focul de dimineaţă”, titlu inspirat de un pasaj din „Psihanaliza focului” de Gaston Bachelard, Olimpiu Nuşfelean mărturiseşte la un moment dat: „E nevoie de atât de puţin pentru a menţine treaz focul viu al literaturii. Aceasta dă seama despre maturitatea mea, îmi validează sin¬gurătatea, adică identitatea. Dar e vorba de încercarea mea de a fi stăpânul „sobei mele", al propriului foc, al focului (meu) interior. Ce fac cu el? Ce folos îi dau?/ Sunt un biet boţ de pământ. Mă bucură prospeţimea aerului, învăluirea limpede a apei, lumina nocturnă a stelei. Mi-e atât de bine în condiţia mea simplă, terestră, mă bucură aceste plăceri cotidiene, cupa de ar¬gint din care îmi beau miedul zilnic. E bine, e frumos, e plăcut. Dar peste toate vine deodată suflarea Lui!... Le dă un Suflet! Le înzestrează cu o însufleţire neaşteptată. De care, cu sfială, se apropie literatura./ Când, cum şi de ce ratăm focul literatu¬rii? Focul lecturii literaturii, al lecturii lumii prin literatură? Menţinerea focului literatu¬rii aprins înseamnă păstrarea maturităţii lumii, această lume care atât de repede poate cădea într-o vârstă barbară.”