Florile albastre eminesciene

15 iunie! Ziua trecerii spre ceruri a marelui nostru Mihai Eminescu! De dragul Poetului, ne-am propus să ne adunăm în faţă statuii lui, să-i fim aproape.
De fiecare dată când este vreun eveniment important, parcă ne vin idei. De data această, ne-am gândit să confecţionăm nişte flori albastre din hârtie, plastifiată (rezistentă la ploile acestor zile), în speranţa imprimării lor cu gânduri bune pentru Poet. O mână de elevi de la Palatul Copiilor stăteam în faţă statuii lui Eminescu şi opream câte un trecător pe care îl rugam să scrie pe florile albastre câte un vers preferat dintr-o poezie de-a marelui poet, un titlu favorit, gânduri sau chiar un mic cuvânt semnificativ. S-a şi recitat prin preajmă. Am descoperit persoane foarte sensibile. Pe bănci erau şi îndrăgostiţi.
Apoi, au mai venit două fetiţe extrem de drăguţe: Ioana-Nectaria şi Diana. Ioana a adus trei buchete de flori în cinstea scriitorului. Florile aveau nevoie de apă, aşa că Diana şi-a turnat apa pe care o avea de băut în „vază” pentru a le salva. Şi pentru că „eminesciana” era şi cea mai mică fetiţă din grup, clasa I, de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, şi aşa de dulce, i-am oferit ei coşul cu jeleuri pentru toţi trecătorii poetici. Ştiţi ce a scris Diana pe „floarea albastră”? „Înviere!”.
La început, s-au adunat în jur de 12 floricele literare. Gânduri bune ne-au fost trimise şi de câţiva apropiaţi: bibliotecara Margareta Pop, poetul Olimpiu Nuşfelean şi... profesoarele Iulia Istrate şi Diana Morar de la Palat. După vreo oră şi câteva minute, a trebuit să plecăm. S-au strâns în jur de 24 flori albastre. Doamna profesoară Ionela-Silvia Nuşfelean a mai cules după masa „flori albastre” de la clasa îngeraşilor, „Sfântul Stelian”, de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, unde suntem şi noi voluntari, apoi pe la Palat. Multe floricele inspirate. Le-a adus spre seară la statuia Poetului. În final, mi-a spus la telefon, că, Mărioara, o elevă foarte amabilă de la Liceul Agricol, care trecea prin Piaţa Eminescu, a încheiat cununa zilei, de vreo 50 de flori albastre, fiind emoţionată şi încântată de idee.
Arătau splendid! Unii oameni, puţini, ne-au refuzat, dintr-un motiv sau altul, în a scrie un gând bun Poetului, dar cei mai mulţi s-au bucurat din plin că au contribuit la ghirlandele de flori albastre eminesciene!
Iulia Rebrean, clasa a V-a
Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5