“Flori de Mai astristre năsăudene” cu Cercul ASTRA Năsăud

Muzeul grăniceresc năsăudean a fost gazda celei de-a V-a ediții a manifestării cultural-artistice “Flori de Mai astristre năsăudene”.
Manifestarea s-a bucurat de sprijinul Ligii Scriitorilor Români - Filiala Năsăud, Clubul Copiilor Năsăud, Școala Gimnazială Rebra. Organizatorii reușitului eveniment au fost Cercul ASTRA Năsăud, președinte cerc Floarea Pleș, sprijinit de Despărțământul ASTRA Năsăud, președinte Seni Ioan.
Manifestarea a început cu vernisajul expoziției de pictură pe sticlă realizat de elevii Școlii Gimnaziale Rebra, coordonați de doamna înv. Călini Dorina Liliana și cu expoziția de artizanat a talentaților creatori populari Tocală Petrică și soția Floarea.
Pe holul Muzeului grăniceresc invitații au putut admira expoziția permanentă a "pictorului verde" Nichita Bumbu din Nepos, de asemenea membru Astra.
Scurte discursuri și alocuțiuni în cadrul manifestării au susținut: Floarea Pleș, Ioan Seni, Mititean Ioan, Lucian Vaida.
Momentele artistice au fost susținute de talentatele echipe de dans din cadrul Clubul Copiilor Năsăud coordonate de d-na Zinveli Simona și echipa de teatru de la același club, echipă coordonată de doamna Gonda Maria, director Dorina Buia.
Dansurile tradiționale și cântecele populare tradiționale din zona Năsăudului au fost interpretate de elevii Școlii Gimnaziale Rebra spre încântarea celor prezenți.
Au urmat momente literar-artistice prezentate de astriștii talentați ai Cercului, respectiv recitări de poezie: Mircea Daroși, Filip Ana, Ioana Lăpușneanu, Lucreția Mititean, Moldovan Rodica Fercana, Catarig Leon, Pleș Floarea.
În cadrul programul desfășurat a fost evidențiată activitatea de înscriere de noi membri astriști care au primit carnete de membri în cadru festiv. Cu această ocazie, 6 noi membri s-au alăturat “marii familii” ASTRISTE, în total 256 de membri din orașul Năsăud, din care 132 de membrii activi.
Întreaga manifestare s-a desfășurat sub semnul prieteniei și al respectului pentru frumos, pentru artă, pentru tradiții și cultură românească.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5