Filadelfia Marfă îşi dezvoltă capacitatea de transport

Cinci noi camioane de ultimă generaţie au intrat în parcul auto al companiei.

Compania Filadelfia Marfă, parte a Filadelfia Group, şi-a extins parcul auto prin achiziţionarea a cinci camioane Volvo FH de generaţie nouă, cu o capacitate de 20 de tone.

„Toate demersurile noastre sunt gândite pentru o mai mare apropiere de clienţi. Noile camioane ne vor ajuta ne extindem capacitatea de transport în beneficiul clienţilor noştri, care vor avea parte de servicii mai bune şi mai rapide. Vom ajunge mai aproape de clienţi şi prin noul portal care le va fi destinat, unde vor putea descoperi serviciile noastre. În curând, prin intermediul acestui portal, fiecare client Filadelfia Marfă va putea afla în orice clipă locul unde se află marfa şi momentul în care va ajunge la destinaţie”, a declarat directorul general al Filadelfia Group, Ioan Sighiartău.

Noile achiziţii se alătură celor 21 de camioane existente deja în parcul auto Filadelfia Marfă, dintre care 11 au standardul Euro 5. Toate vehiculele beneficiază de asigurare CASCO, iar marfa transportată este şi ea asigurată la valoarea minimă de 100.000 de Euro.

Compania efectuează anual 1.500 de încărcări, iar destinaţiile uzuale spre care se transportă marfă sunt ţările membre ale Uniunii Europene, în special Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Spania.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5