Femeie de 54 de ani din Năsăud, ajunsă în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, după ce a fost lovită de fiul său
Mar, 05/16/2023 - 10:37
În seara de 15 mai a.c., polițiștii din Năsăud au intervenit la un caz de violență în familie, sesizat prin 112. "Din primele date, o femeie, de 54 de ani, din Năsăud care se afla la domiciliu, împreună cu cei doi fii, a fost lovită cu un obiect contondent, de către unul dintre aceștia, indentificat ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din Năsăud. Femeia a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. După comiterea faptei, bărbatul de 34 de ani a plecat de la fața locului, fiind căutat de polițiști cu toate efectivele disponibile. Acesta a fost găsit în scurt timp și condus la sediul Poliției pentru dispunerea măsurilor legale. La fața locului a intervenit pentru efectuarea de cercetări o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului. Cercetările sunt continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Potrivit purtătorului de cuvânt al S CJU Bistriţa, Camelia Strungari, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă aseară, în jurul orei 22.00, o femeie de 54 de ani din Năsăud, în stare gravă, în comă, cu traumatism craniocerebral sever cu plagă craniocerebrală și extravazare de masă cerebrală, volet fronto-parietal drept multieschilos cu deplasare, pneumonie de aspirație în observație, afirmativ heteroagresiune.
Pacienta a fost operată în cursul nopții de medicul neurochirurg de gardă și a rămas internată la Secția ATI.
Momentan, este stabilizată, intubată, ventilată mecanic, sub monitorizare continuă și tratament specific.
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Glasul sângelui și dorul aprins de cei dragi, au chemat-o...
Comentarii
prof.Vasile Găurean -
Vin, 19:08
Văd și eu adesea astfel de oameni sau pe cei care adunî niște fier uitat și nu mă pot abține să mă...
un cetatean -
Vin, 15:34
Inca o dovada ca Bistrita este pe "maini bune". Pentru cine mai avea indoieli. Cu alte cuvinte "cu...
un cetatean -
Vin, 14:49
Mana lunga si valorile PSD. Nu ramane nimic de comentat, decat dezgust, furie si amaraciune. Bravo...
Nina Vlasin -
Vin, 14:19
Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu va putea șterge durerea din sufletul nostru. ÎL rog pe...
Iuliu -
Vin, 13:25
România are nevoie de reforme structurale profunde care să conducă la reducerea cheltuielilor de...
Aniversări
La ceas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Marian Bulbuc de la Galații Bistriței, gânduri senine, însoţite de urări de...
Adaugă comentariu nou