Felicitări ! Lelea Viorica Ciui, din Căianu Mic, a impresionat-o până la lacrimi, pe Iuliana Tudor: Mă înclin ! Momente emoţionante, pe scena TVR, alături de Alexandru Pugna. În culise, nepoata Mirela Retegan (Gaşca Zurli)

Ediţia de duminică a emisiunii „Vedeta populară” a adus în faţa ţării nu unul ci doi reprezentanţi ai judeţului Bistriţa-Năsăud. De altfel, ne mărturisea Elise Stan, cunoscut realizator al Televiziunii Române, că sezonul numărul opt aduce nu mai puţin de opt bistriţeni în cele şapte ediţii de concurs.
„În cei cinci ani ai acestui show, am observat că există o categorie de interpreţi pe care nu-i întâlneşti în altă parte, oameni cu o experienţă de viaţă covârşitoare care urcă pe scenă pentru că vor să-şi reprezinte zona cu cinste. Se mândresc cu tradiţiile din locul natal şi vor să le cunoască întreaga ţară. Aceasta este puterea folclorului, a tradiţiilor şi vom cunoaşte chiar în această seară un astfel de concurent”, a declarat Iuliana Tudor, la debutul ediţiei.
„Sunt oameni care vin la vedete populară cu un scop foarte clar, să prezinte românilor comunitatea din care fac parte şi ce frumos este folclorul de la ei de acasă. O să o cunoaşteţi pe lelea Viorica, o bistriţeancă de 65 ani care de abia aşteaptă să se vadă pe scena asta mare”, a adăugat Iuliana Tudor înainte de a o cunoaşte pe Viorica Ciui, cea care reprezintă cântecul popular adevărat de pe Valea Ţibleşului.

„De la 16 ani am participat la concursuri, la „Regele Brazilor”, la „Cântarea României”, dar apoi m-am căsătorit şi am mers ca toţi românaşii prin ţări străine. Cântecul mi-o rămas mereu în inimă. Lucram şi cântam, mi-o plăcut întotdeauna să cânt. Şi mama o avut glas, şi tata. Îmi spunea bunica „vai, dragul tânii, frumos cânta mama ta când era tânără, mergea la secerat de grâu, iar când se apuca ea să horească care cum trecea pe drum se oprea şi zicea: aici îi Vica lui Sandu lui Novac”. Tata mai merea la făgădău, mai bea câte un deţ de horincă, se întâlneau oamenii din sat, mai povesteau şi vinea acasă şi ne cânta. Nu particip la concurs pentru trofeu, vreau să se audă cântecele mele vechi de pe Valea Ţâbleşului care mi-au fost tare dragi. Măcar acuma să particip şi eu c-apoi o şti Dumnezeu ce a mai fi”, a declarat Viorica Ciui.
Apoi, pe scena Televiziunii Române s-a auzit o doină unică „Pa râtul gi la Caian”, de fapt o hore de cătănie specifică ţinutului ţibleşan. Curgându-i lacrimile pe faţă, cum arareori se întâmplă, Iuliana Tudor a spus: „ Lelea Viorică ne oferă o altă definiţie a vieţii, este o oglindă în care este bine să ne privim din când în când. Rădăcina sufletului vine odată cu cântecul şi cântecul care se naşte dintr-un asemenea suflet vindecă alte suflete. Este ceea ce dorim noi să transmitem şi cred că ne-am atins misiunea. Dacă astfel de oameni continuă să existe este cel mai important motor şi pentru noi. Vă mulţumesc şi mă înclin”.
Din culise, lelea Viorică a fost susţinută de nepoata ei, Mirela Retegan, fondatoarea celebrei „Gaşca Zurli”, care a declarat „Sunt dintr-o familie foarte mare, mama are opt fraţi şi unceşu Ion este soţul mătuşii Viorica. Toată familia din partea mamei suntem vreo 150 pentru că fraţii mamei au făcut mulţi copii. Ce mă bucur că a venit şi aude toată lumea cântecul ei minunat.
„Vă mulţumesc pentru felul în care aţi cântat, a fost un moment înălţător şi este motivul pentru care mă bucur că sunt privilegiat să mă aflu aici” – Bogdan Simion.
„Aţi cântat extraordinar de bine, fără să vă înveţe nimeni. Am auzit ceva ce nu am auzit până astăzi, un fel de noduri, cum se cheamă la dumneavoastră, horea în grumaz. Oricât de meşteşugite ar fi cuvintele mele n-ar putea să redea bucuria pe care o resimt acum” – Elise Stan.
„Tot momentul dumneavoastră l-am ascultat cu lacrimi în ochi” – Cornelia Rednic.
Grigore Leşe: „Lelea Viorică a cântat cum cântă un om normal şi tinerii trebuie să înveţe de la ea. ce cântă lelea Viorică se leagă de rosturile adânci ale vieţii. Aş sta şi aş asculta-o o noapte întreagă”.
„Dumneavoastră aţi fost dumnezeiască” – Niculina Stoican.
„O fost dorinţa mea şi a unei persoane dragi sufletului meu şi-i mulţumesc frumos lui Dumnezeu că am ajuns pe scena asta minunată”, a afirmat Viorica Ciui.
Deşi nu a dat numele, este vorba de Episcopul Macarie al Europei de Nord care, în culegerile de folclor pe care le-a făcut ca doctor în etnologie, a cuprins şi cântecele Vioricăi Ciui, alături de cele ale rapsozilor de pe Valea Ţibleşului. Preasfinţitul Macarie a dăruit, de altfel, ţării, pe lângă culegerile de folclor şi patru case din vatra natală Spermezeu care vor sta peste timp mărturie asupra frumuseţii arhitecturii şi a lăzii de zestre de pe Valea Ţibleşului în cele mai importante muzee în aer liber din ţară. Preasfinţia Sa ne-a contactat la redacţie şi şi-a exprimat bucuria pentru succesul pe care lelea Viorică l-a avut la Televiziunea Română.
În partea a doua a emisiunii, Viorica Ciui a fost într-un duet cu consăteanul Alexandru Pugna cu un alt cântec superb de cătănie – „Cântă cucul pe fântână”.
În cuvântul său, Alexandru Pugna a vorbit despre recunoştinţă şi bucuria întâlnirii pe aceeaşi scenă: „Am fost de atâtea ori în Televiziunea Română şi aici, în studiourile TVR, dar de această dată, mărturisesc sincer că am avut emoţiile dublate pentru că de Viorica Ciui, de fată a chemat-o Pugna, mă leagă amintiri extraordinare. Dumneaei avea cam 17-18 ani când câştiga toate concursurile de muzică populară organizate la Bistriţa şi a luat mari premii la festivalurile de importante de folclor. Au trecut peste 45 de ani de când Viorica n-a mai cântat, s-a măritat şi pe prim plan i-a fost familia. Mărturisesc că atunci îmi spunea „Sandu, amândoi trebuie să ne facem artişti”. După ani, Viorica m-a chemat şi mi-a spus că ea nu a ajuns artistă, şi că vrea să-mi dea ceva foarte drag sufletului ei. Atunci mi-a dăruit această cămaşă la care ţin foarte mult, este cămaşa de mire a soţului ei, Ion, pe care ea a cusut-o pentru că aşa este datina la noi, mireasa coase cămaşa de mire pentru viitorul soţ. Toate cântecele pe care Viorica le-a cules de la bătrânii satului, în anii 70, mi le-a dăruit mie, să le duc mai departe pentru că sunt cântecele satului nostru Căianu Mic, de pe Valea Ţibleşului. Mărturisesc că am emoţii foarte-foarte mari, poate doar la debut, când am fost la „Floarea din grădină” am mai avut aşa emoţii mari, pentru ea de această dată, dar şi pentru mine pentru că e prima dată când după atâţia ani cântăm îmăreună. Viorică nu cântă pentru a deveni artistă sau vedetă, cântă pentru a-şi descărca sufletul, cântă pentru că aşa trebuie să cânte şi de aceea eu le spun tuturor celor ce au glas, talent, rapsozilor noştri populari, cei ce duc mai departe valorile acestea extraordinare care sunt cântecele şi, de ce nu, costumele impecabile, minunate, să vină la „Vedeta populară” pentru că au şansa ca măcar o dată în viaţă să îi vadă o lume întreagă”.
Cu Viorica Ciui ne vom întâlni în semifinală. O felicităm pentru acest moment memorabil care va rămâne în sufletul telespectatorilor şi-i mulţumim că a aşezat la loc de cinste cântecul popular ţibleşan prin prezenţa domniei sale.
În aceeaşi ediţie a fost prezentă şi Nicoleta Dornean, din Şieuţ, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa, care a fost însoţită în concurs de artista Cornelia Ardelean Archiudean care, deşi nu a trecut în etapa următoare ne-a bucurat sufletele prin prezenta ei, prin costumul scos din lada de zestre şi prin repertoriul ales.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5