Faţă în faţă cu şoferii fără permis

Spre bucuria tuturor participanţilor la trafic dar şi a poliţiştilor , persoanele care nu deţin premis de conducere sau cele care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice şi care se aflau pe drumurile publice la acest sfârşit de săptămână, au fost depistate înainte de a provoca accidente de circulaţie. Vineri noaptea, la ora 23.20, a fost depistată în trafic, pe DJ 151, în localitatea Blăjenii de Jos, Elena Ş. de 18 ani , din Bistriţa, conducând un autoturism marca fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie. Autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere pe drumul public de către Alin G. de 25 ani, domiciliat în Bistriţa. Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliţie Şintereag. Sâmbătă, de la ora 15.10, pe strada Drumul Cetăţii din municipiul Bistriţa, a fost depistat Marian I. de 30 ani , din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală. Cercetările continuă de Serviciul Poliţiei Rutiere Bistriţa - Năsăud. În noaptea de sâmbătă la ora 1.30, pe DN 17 în localitatea Reteag, a fost depistat Ion H.,de 32 ani din Tîrlişua, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, având şi autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 01.01.2009. Pentru că o faptă penală uneori nu vine numai singură, acesta se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcooltest, rezultatul a fost de 0,49 mg/l şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Celui în cauză i-a fost întocmit dosar de cercetare penală. Tot sâmbătă, la ora 17.00, pe DJ 173 în localitatea Teaca, a fost depistat Adrian B. de 26 ani, din comuna Teaca, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcooltest, fiola s-a înverzit în proporţie de 80% şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de Poliţia Comunală Teaca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5