Festivitatea de absolvire a primei promoţii

Extensia Năsăud - UBB Cluj-Napoca - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Sala de festivităţi a Primăriei oraş Năsăud a găzduit festivitatea de absolvire a primei promoţii a Extensiei Năsăud a Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - specialitatea Contabilitate şi Informatică de Gestiune.

Profesori, studenţi, părinţi, rude sau prieteni au umplut până la refuz sala de la etaj a Primăriei oraşului în care se desfăşoară în aceste zile sărbătorile urbei, pentru a fi alături de absolvenţii fericiţi, mândri a fi prima promoţie a facultăţii năsăudene.

Pe acordurile imnului studenţilor “Gaudeamus igitur” (Să ne bucurăm, aşadar), absolvenţii de toate vârstele, printre ei fiind chiar şi bunici, au păşit cu emoţie pe podiumul amenajat special pentru ei, pentru festivitatea lor de absolvire. Moderatorul - prof. dr. George Pleş - vizibil emoţionat, dar şi cu un uşor regret pentru că se despărţea de studenţii săi - după un scurt “spici” a dat cuvântul edilului oraşului - primar Dumitru Mureşan - care i-a felicitat călduros pe cei 35 de absolvenţi, urându-le baftă şi la examenul de licenţă. De asemenea, cuvinte de mulţumire şi laudă a adresat şi profesorilor care, timp de trei ani, au făcut naveta la facultatea năsăudenilor, trecând peste toate greutăţile şi inconvenientele, fiindu-le acum munca răsplătită atât lor cât şi studenţilor.

Cuvinte frumoase la adresa absolvenţilor, dar şi unele sfaturi şi urări, au avut şi senatorul Dănuţ Prunea, deputatul Ioan Oltean, prof.univ. Pop Atanasiu - şeful Catedrei de contabilitate, prof. univ. Dumitru Matiş, preşedintele Consiliului Judeţean - Liviu Rusu, prof. Mărioara Secheli - insp.şc.gen.adj. al ISJ BN, precum şi decanul facultăţii năsăudene - prof.univ.dr. Sorin Achim.

Şeful de an - proaspătul absolvent Leon Ilovan - a mulţumit profesorilor, spunând că sunt mândri că au fost instruiţi de dumnealor, asigurând că vor duce mai departe prin profesionalismul şi învăţăturile primite, mândria şi faima acestei facultăţi. Apoi a înmânat cheia unei studente din anul II care, la rândul ei, a promis că se vor ridica la înălţimea aşteptărilor.

Decanul facultăţii năsăudene a adus mulţumiri conducerii urbei şi, în special, prof. dr. Gheorghe Pleş pentru implicarea şi profesionalismul lui fără de care ar fi fost mai dificil în atingerea performanţelor.

În încheiere spunem şi noi “Gaudeamus igitur”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5