Expoziţie de numismatică şi artă plastică, dedicată „Zilei Tricolorului Românesc”

În dorinţa de a reaminti românilor ce este şi ce reprezintă Tricolorul Românesc, însuşit ca steag muntenesc la 1834, Clubul Filatelic „Bisnumphila” al Cercului Militar Bistriţa a organizat în data de 24.02.a.c., o expoziţie de artă plastică şi numismatică, în Sala de expoziţii a clubului.
Expozanţi – cu numismatică jurnalistul Marius Chiuzan, care a expus piese valoroase şi de importanţă istorică, pictură pe şevalet – Angela Găurean din Năsăud, pictură - Sabo Gelu din Leşu şi Valea Mihai Lucian din Bistriţa, care au expus adevărate comori de artă şi „perle” din creaţiile personale.
An după an, la 24 februarie sărbătorim Ziua Sfântului Tricolor Românesc.
Drapelul, ca simbol al existenţei unui popor şi ulterior al unei naţiuni, vine, la români, din străvechime, din existenţa preantică. Îl regăsim în stindardul geto-dacilor reprezentând lupul zburător, adus din Valea Indului, din zona de difuziune a culturilor indiană şi chineză preantice, unde era „tigrul zburător” sau DRAGONUL. (Cf. Mircea Eliade, Istoria Religiilor şi a curentelor religioase). Populaţiile danubiene au migrat în Valea Indului prin viitoarea Mesopotamia, pe timpul glaciaţiunii Würm, când în urmă cu 12 milenii, expansiunea gheţarilor atinsese maximum de latitudine sudică. Revenirea a fost produsă în urmă cu 7-8 milenii, populaţiile danubiene revenite din migraţiune aducând cu ele, iniţial dragonul ca stindard, devenit ulterior lupul zburător (OP Cit.).
În perioada postsclavagistă şi feudală românii carpato-dunăreni au avut ca stindard prapurul înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul. În conformitate cu aserţiunile istoricului O. Drâmba, în „Istoria culturii şi civilizaţiei”, vol.III, Sf. Gheorghe de pe prapurii bisericilor româneşti nu-i nimeni altul decât „Cavalerul danubian”, suliţaşul autohton purtător de biruinţă. (OP Cit.). Tot Drâmba observă în gestul uciderii balaurului, reprezentat pe prapuri, în chip de dragon, simbolistica triumfului noului stindard românesc asupra vechiului stindard dacic – naşterea noului din cele vechi. (OP.Cit.)
Steagul roşu, galben şi albastru devine oficial simbolul Munteniei la 1834.
La 1848, pe Primăria din Paris, alături de alte drapele a fost arborat şi tricolorul românesc. Este momentul recunoaşterii la nivel european a Tricolorului roşu, galben şi albastru, ca simbol al României Revoluţionare. (Vezi Rosenthal autorul tabloului cu acelaşi nume).
Prin Legea nr. 96/20 mai 1998, ziua de 26 iunie devine Ziua Drapelului Naţional Românesc.
O altă latură a semnificaţiei acestei zile de 24 februarie este introducerea cu anasâna a unui personaj exotic, străin românilor (la care zeul dragostei este „Zburătorul”), rostit „Dragovete, scris Dragobete, arătându-ne originea slavă, sud-dunăreană a acestui personaj”, ca „zeu al dragostei tocmai în ziua Sfântului Tricolor” pare să însemne un alt moment din planul de deznaţionalizare al românilor (vezi Fr.Engels).
Beţia, curvuşagul şi dezmăţul ridicate la rang de manifestare sărbătorească a acestui Dracovete neromânesc, prind mult mai repede la o populaţie preponderent analfabetizată funcţional, decât pioasa reculegere în faţa Sfântului Tricolor.
Referindu-se la importanţa Zilei Tricolorului Românesc, Mihai Lucian Valea sublinia: Să nu ne uităm istoria adevărată, riscăm să devenim ORFANI!
Trăiască Sfântul Tricolor Românesc!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5