Eveniment pentru etnologia din judeţ

Saloanele restaurantului „Bistriţa” au găzduit un eveniment pentru etnologia din judeţ. Într-un cadru de sărbătoare a fost lansat volumul „Popasuri şi poveşti din Piemontul Călimanilor – Eposul unui sat de munte din judeţul Bistriţa-Năsăud: Budacu de Sus”, apărut la Editura Charmides sub semnătura învăţătoarei Vochiţa Stejerean şi a etnologului Vasile V. Filip.
Au vorbit despre carte şi autori, în moderarea lui Menuţ Maximinian, Alexandru Pugna – vicepreşedintele Consiliului Judeţean, criticul George Ţâra, scriitorii Gheorghe Mizgan, Victor Ştir, Niculae Vrăsmaş, părintele Corneliu Mureşan, prof. Mihaela Iacob – şef Catedră Limba română la Colegiul „Liviu Rebreanu”.
În acest cadru deosebit, Lenuţa Purja a adus cele mai frumoase cântece plămădite de sufletul ţăranului nostru.
A fost o întâlnire în care s-a subliniat încă o dată frumuseţea tradiţiilor pe care le are judeţul nostru, care sunt aşezate, cu ajutorul specialiştilor şi prin proiectele Consiliului Judeţean, la loc de cinste. După cum spuneau vorbitorii, cartea este o premieră pentru judeţul nostru, prezentând poveşti şi legende ce aparţin bunicilor noştri şi care au fost readuse în actualitate prin ochii celor avizaţi.
Oare câţi dintre părinţii actuali le mai spun copiilor poveştile din judeţul nostru cu zâne, cu Fata Pădurii, cu ursitoare, zmei şi căpcăuni. Toate aceste poveşti vor putea, de acum, să fie cunoscute şi de generaţiile care vor veni.
Şi pentru că poveştile vin din trecut prin moştenire de la ţăranii noştri, aceştia sunt aşezaţi la loc de cinste în carte, fiind vorba de peste 20 de colaboratori care au fost intervievaţi.
O carte ce cu siguranţă va trezi interes şi în rândul specialiştilor pentru că duce mai departe frumuseţea poveştilor din Munţii Călimani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5