Eugenia Horoba râvneşte la “Strugurele de Aur”

Eugenia Horoba va reprezenta judeţul nostru la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului “Strugurele de Aur” de la Jidvei. Interpreta, originară din Molişet, a trecut prin preselecţie, alături de alţi 80 de concurenţi, fiind singura din cei patru bistriţeni care este inclusă pe lista celor 24 de tineri interpreţi care vor intra, începând de mâine, în atenţia juriului de specialitate al cunoscutului festival, prezentat de Mărioara Murărescu.

După cum ne declară Floarea Pop, coordonatorul ansamblului “Glanetaşul” din Agrieş, din care face parte şi Eugenia Horoba, interpreta va reprezenta Căminul Cultural din Agrieş şi va aduce în atenţia publicului o doină şi un cântec, autentice, de la poalele Munţilor Ţibleş. Reamintim faptul că Eugenia Horoba are un glas cutremurător de autentic, fiind câştigătoarea marelui premiu al Festivalului “Pană de Păun” Bistriţa 2007, a premiului I la Festivalurile “Şezătoarea Fălticeni” 2007 şi “La poale de Ţibleş” Târlişua 2006 şi 2008 şi, de asemena, deţinătoarea premiului special al juriului la “Felician Fărcaşu” Sebeş – Alba 2005.

Manifestarea, derulată sub patronajul firmei care produce cunoscutul vin Jidvei, va avea loc între 11-13 septembrie şi va fi transmisă de Televiziunea Naţională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5