"Etnocritica", la Casa cu lei

Casa cu lei a fost din nou gazda Societăţii literare "Conexiuni" într-o întâlnire cu critica literară, “regina scrisului”, după cum declara în deschiderea evenimentului Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni. Invitat a fost un cunoscător al evoluţiei criticii literare, prin tendinţe, curente, metode, reprezentanţi, al nostru bistriţean Călin Crăciun, cu studiul "Etnocritica", editura Paralela 45. În discursul său, Elena M. Cîmpan a vorbit despre reîntoarcerea acasă a valorilor, Călin Crăciun fiind de loc de la Posmuş. Doctor în filologie, la Universitatea "Petru Maior" din Târgu - Mureş, tânărul critic are convingerea potrivit căreia criteriul etnic, care se resimte în opere individuale, este un important punct de pornire în evaluarea unei literaturi naţionale, nu doar româneşti.
Despre "Etnocritica" şi demersul îndrăzneţ al scriitorului, a vorbit criticul literar Andrei Moldovan, care a subliniat că volumul este scris cu rigoare ştiinţifică, cu rigoare a textologiei, având un aparat bibliografic imens. “O carte ce nu poate fi ignorată, scrisă cu fermitate şi chibzuinţă” spune Andrei Moldovan.
Călin Crăciun este redactor al revistei „Vatra” şi profesor de limba şi literatura română la Târgu- Mureş. Despre cuprinsul cărţii, autorul spune că apar trei vectori: occidental, balcanic şi arhaic.
Seriozitatea lui Călin Crăciun se vede în modul în care abordează istoria literară, cartea la care s-a lucrat timp de 12 ani conferindu-i un loc bine meritat în critica literară.
“Conexiuni” nu a avut anul acesta vacanţă. Lună de lună ne-a prilejuit întâlnirea cu oaspeţi din ţară şi străinătate. La fel de bogată precum vara se anunţă şi toamna. Cu prezenţa literaturii bistriţene la târguri din ţară şi străinătate, dar şi a venirii în burgul nostru a unor nume consecrate ale literaturii româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5