Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a sfințit clopotele Bisericii „Sf. Pahomie de la Gledin”

Sâmbătă, 13 mai 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Bistrița, cu prilejul sfințirii clopotelor noii biserici parohiale.
La demisolul lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: secretarul de cabinet al ierarhului – diaconul Sergiu-Iustin Pop, egumenul Schitului Pocrov (locul unde s-a nevoit Sf. Ier. Pahomie de la Gledin) – protosinghelul Ambrozie Ghinescu, duhovnicul Mănăstirii Cormaia – protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, preotul paroh Marius Dan Cîrcu, precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat că vom avea parte de liniște, pace și binecuvântări în viață doar dacă ne încredem mereu în Bunul Dumnezeu și în cuvântul Lui.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna Mărioara Ciocan.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a sfințit cele două clopote din turnul-clopotniță al bisericii. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş.
La slujbă, alături de credincioși a participat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și managerul Spitalului Clinic de Urgență Bistrița - ec. Gabriel Lazany.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5