Episcopul Macarie i-a binecuvântat pe bistriţeni la Concertul de pricesne organizat de Răsunetul. Credincioşii şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului, la Biserica Coroana

Cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei, cotidianul „Răsunetul” şi Protopopiatul Ortodox Bistriţa au organizat Concertul de pricesne „O, Măicuţă Sfântă”. Bistriţenii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Episcop dr. Macarie Drăgoi, Episcop al Episcopiei Române al Europei de Nord.
Evenimentul a debutat cu slujba Paraclisului Maicii Domnului, oficiată de părintele episcop Macarie, alături de părintele protopop Alexandru Vidican, pr. prof. Nicolae Feier, pr. Vasile Beni, pr. dr. Emanuel Vidican, pr. Ştefan Moldovan.
„Este o onoare pentru noi ca evenimentul de astăzi să fie binecuvântat de Preasfinţitul Episcop Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, dar şi al bistriţenilor, pentru că a văzut lumina zilei pe Valea Ţibleşului, de acolo de unde vin foarte mulţi oameni credincioşi şi care iubesc şi tradiţia. Preasfinţia Sa este nu doar apărătorul credinţei, ci şi al tradiţiei, având, pe lângă doctoratul în Teologie şi un doctorat în Etnologie, cercetările fiind fructificate în cărţi speciale. Aşezăm sărbătoare noastră, ediţia a II-a a concertului de pricesne, sub patronajul Maicii Domnului, cea căreia ne rugăm şi este mijlocitoarea noastră la Tronul Ceresc. „Răsunetul” a ales să fie un ziar creştin şi aţi văzut în această perioadă, în care preoţii s-au rugat doar cu sfinţii în altare, bisericile fiind închise, cuvinte de învăţătură în paginile noastre, balsam de mângâiere pentru creştini. Mulţumesc, în numele redacţiei, preoţilor de la Biserica „Coroana”, părintelui protopop Alexandru Vidican, pr. prof. Nicolae Feier, pr. Vasile Beni, care este şi redactorul rubricii noastre de Logos, şi pr. dr. Emanuel Vidican, care ne ţine la curent cu tot ce se întâmplă în Protopopiat, pentru dragostea pe care o au faţă de noi şi de cititori şi le mulţumesc astăzi că au acceptat să ne rugăm împreună Fecioarei Maria”, a declarat Menuţ Maximinian, directorul ziarului Răsunetul.
Pricesnele, care i-au făcut pe cei prezenţi să lăcrimeze, au fost aduse prin glasurile artiştilor reprezentativi pentru tradiţia noastră – Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Oana Matei Coruţi, Vlad Sărmaş şi Alina Ceuca.
În cuvântul de învăţătură, prin pilde pe înţelesul tuturor, Episcopul Macarie a vorbit despre importanţa cinstirii Maicii Domnului: „Noi, ardelenii, rostim neîncetat, rugăciunea de la slujba Litiei „Născătoare de Dumnezeu”. Această rugăciune este inspirată din cuvintele Scripturii. Primii care s-au rugat Maicii Domnului au fost Arhanghelul Mihail, la Buna Vestire, care a salutat-o pe Fecioara Maria prin cuvintele „Bucură-te cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine”, iar apoi verişoara ei dreaptă, Elisabeta, care s-a umplut de Duhul Sfânt, iar pruncul (Ioan Botezătorul) a tresăltat de bucurie în pântecele ei. Elisabeta a zis „Binecuvântată eşti între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău”. Este o blasfemie când îi spun unii Maicii Domnului doar Maria fără să o cinstească, fără să o laude, fiindcă ea însăşi a spus „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”. Dacă i-a făcut mărire Cel de Sus, noi, pământenii cum să nu-i aducem mărire şi laudă celei Preacurate, cea care l-a adus aici între noi pe făcătorul a toate”.
Episcopul a donat Bisericii Coroana o copie a icoanei Maica Domnului hrănitoarea cu lapte, citind şi rugăciunea adresată Maicii Domnului.
Părintele Nicolae Feier a prezentat cele mai recente apariţii editoriale ale Episcopului Macarie, „Cartea de rugăciuni pentru trebuinţele şi folosul creştinului ortodox”, care conţine şi câteva rugăciuni speciale realizate de Preasfinţitul părinte Macarie şi „7 întâlniri ale Postului Mare - cum putem cultiva pocăinţa într-o lume a învârtoşării?”.
În numele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor Regina Maria”, pentru promovarea credinţei neamului românesc, părintele Nicolae Feier i-a acordat „Medalia aniversară” dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, prin semnarea Tratatului de la Trianon.
„Preasfinţia voastră, vă aducem mulţumiri. Aţi făcut şi în această seară ca Panteonul Bistriţei, centrul Bistriţei, să fie cu adevărat un loc sfânt, încărcat de rugăciune, de cântare şi de cuvânt de învăţătură. Aţi făcut ca acest loc să fie hrănit nu doar cu pâine ci şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi prin cântările care au ajuns la sufletul creştinilor. Un moment deosebit la apus de soare şi lumină lină. „Răsunetul” este ziarul care duce mesajul omului creştin, omului de omenie. Vă percepem nu doar ca un ierarh, ci ca un ambasador al românilor până sub streşina cerului, în toată Europa de Nord şi la Polul Nord. V-am văzut cu barba plină de promoroacă cum duceaţi Crucea printre zăpezi. Creştinii au venit să vă vadă acum şi să vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi”, a declarat părintele protopop Alexandru Vidican.
În final, artiştii, preoţii şi credincioşii au adus împreună slavă Maicii Domnului prin cântarea cunoscutei pricesne „O, Măicuţă Sfântă”.
A urmat o întâlnire la sediul Protopopiatului, în cadrul căreia managerul Palatului Culturii Bistriţa, dr. Dorel Cosma, i-a acordat PS Macarie monografia Palatului Culturii.
A fost o sărbătoare de care, cu siguranţă, bistriţenii îşi vor aminti şi de care se vor bucura mulţime de credincioşi, concertul fiind preluat de Radio Renaşterea, Radio Someş şi AS TV.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5