Eminescu şi tinerii la Năsăud

Spectacolul de muzică şi poezie „Eminescu şi tinerii”, organizat de Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, director Silviu Rus, cu colaborarea conducerii Colegiului Naţional „George Coşbuc”, director prof. Dorel Alexandru Coc, care a pus la dispoziţie aula unităţii de învăţământ, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură BN – director Gavril Ţărmure, a adunat toţi iubitorii liricii eminesciene năsăudene.
Au încântat asistenţa soprana Daniela Păcurar, solistă a Operei Române Cluj-Napoca, actriţa Elena Ivanca de la teatrul Naţional Cluj-Napoca, pianista Meda Nemeti şi elevele de la Şcoala de Muzică din Cluj – Ioana Sima, Cristiana Cenean, Delia Mihali, Roxana Sabadoş şi Emanuela Popoviciu.
Spectacol a cuprins lucrări din creaţia compozitorilor T. Bredinceanu, Gh. Dima, A. Bena, F. Doceanu, Gh. Stephanescu, C. Rossini, Fr. Schubert şi versuri din creaţia poetului nepereche – Mihai Eminescu. La final, în aplauzele spectatorilor, artistele care ne-au încântat cu talentul lor, au fost răsplătite cu flori oferite de Silviu Rus, managerul Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”, promiţând că vor reveni la Năsăud cu multă plăcere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5