Emil Radu Moldovan: Îmi exprim solidaritatea față de poporul evreu și compasiunea sinceră față de oamenii nevinovați, sacrificați de un regim abuziv

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, transmite cu ocazia Zilei Naționale de comemorare a Holocaustului, întreaga sa solidaritate față de poporul evreu și compasiunea față de familiile de rromi și evrei sacrificați în perioada Holocaustului.

Ziua Națională de comemorare a Holocaustului este un eveniment național, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și ținut începând cu anul 2004, la data de 9 octombrie. 

„Îmi exprim solidaritatea față de poporul evreu și compasiunea sinceră față de oamenii nevinovați care au fost sacrificați de un regim abuziv. Consider că milioanele de evrei și rromi din întreaga lume, care au căzut victime în urma Holocaustului, reprezintă un element important în maturizarea unei societăți democratice, iar sacrificiul lor nu trebuie ignorat sub nicio formă. Nu poate fi ignorată suferință celor peste 7.000 de bărbați, femei și copii evrei din județul Bistrița-Năsăud care au fost concentrați în lagărele de la Auschwitz – Birkenau și din Transnistria”, precizează preşedintele CJ BN.

Comunitatea evreiască aduce un aport valoros la binele comun și la patrimoniul cultural al județului Bistrița-Năsăud, prin urmare, „consider că este firesc să răspundem acestei fidelități printr-un gest de aducere aminte față de cei care au suferit pentru asumarea propriei istorii”, conchide Radu Moldovan.

Comentarii

09/10/12 08:17
Vizitator

Culmea! Ar trebui sa invete ceva sovinul Dan Sova, referitor la Holocaust chiar si din discursul lui Raducu. Iata cum l-a caracterizat Andrei Plesu, in cateva cuvinte pe Dan Sova:"e tulburat de un adânc complex de inferioritate. Numai cineva care n-are pic de încredere în sine poate fi atât de preocupat să facă, minut de minut, pe deşteptul".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5