Elena M. Cîmpan: Toate zilele sunt internaționale.Cititul împreună

Motto: „Că nu este alta mai frumoasă, și mai de folos în toată viața omului zăbavă,  decât cetitul cărților...”

              ( Miron Costin, în „De neamul moldovenilor” )

 

     Să fie accentul pe citit? Să fie pe împreună?

      În 1 februarie, se sărbătorește Ziua Internațională a Cititului Împreună ( prescurtat, ZICI, deși ar trebui să fie ZICÎ ) și este ziua de naștere a lui Ion Luca Caragiale, deși, în calendarul meu cu scriitori, 30 ianuarie este data pentru cel ce-a scris „O scrisoare pierdută”. Cum ziua lui Caragiale este doar la două săptămâni distanță de cea a lui Eminescu (dacă uităm de cei care susțin că Eminescu s-ar fi născut în a doua jumătate a lui decembrie ), 15 ianuarie, ar avea suficiente argumente  (ancorate în realitate ) de-a fi și ea zi națională a culturii.

      Dar, ca să nu ne încurcăm în zile și cifre, asemănându-le, să des-cifrăm ce e cu cititul acesta împreună, o figură de stil încă neinventată ( sau „de dânșii inventată” ).

      Pentru a citi cu cineva, celălalt-ul ar trebui să consimtă și el aceeași întâmplare, să fie de acord, să se lase cuprins de vraja lecturii, să fie numai ochi și urechi, nu să se gândească în altă parte sau să butoneze altceva decât ( la figurat ) literele unei foi de carte.

      După coordonatele  acestei zile internaționale ( ca atâtea altele și e clar că toate zilele sunt universale, cum altfel?!..., cum internațional e anul, e calendarul, e viața ), ea „este o zi în care se sărbătorește puterea de a citi cu voce tare, împreună. Astfel, copiii și adulții sunt încurajați să ia o carte, să găsească audiență și să citească cu voce tare.” ( sursă, Internet ) Așadar, este vorba despre putere și despre încurajare, cuvinte des întâlnite, și în stare de pace, și în stare de război. Nu știu dacă mă gândesc la ele când citesc, dar știu că există o putere a lecturii și că e nevoie de încurajare când activitatea este una educativă.

       „Cititul”, acest substantiv provenit din participiul verbului „ a citi”, care o mai are ca soră și pe varianta „citirea”, un infinitiv lung, frumos nuanțat la Nichita Stănescu, „a citi- citire”, „ a iubi-iubire”, decodează simboluri grafice, le dă sens și înțeles. „Cititul”, altfel decât „citirea”, e întâlnit și în structuri din alte domenii, decât cel literar. Astfel, auzim despre „cititul în cafea”, „în cărți”, „în stele”, dar și despre banalul „citit al contorului” ( de apă, de curent, de gaz... ). „Citirea” se apropie  de Cartea de citire, atunci când învățăm prima dată să citim, pentru o viață. Și „citirea” e auzită cu referire la „a citi un om”, a-l înțelege. Cititul/ citirea noastră evoluează de-a lungul timpului, capătă greutate, se transformă în funcție de acumulări, de cunoștințe. Ca adjectiv, „citit” a devenit des folosit pentru un text ( mai rar se folosește „lecturat”, în exprimare prețioasă ), dar și pentru un om, căruia îi conferă un statut de „învățat”, „erudit”, „deștept”. De la „citit” până la „citat” nu este decât un pas mic ( și pentru noi, și pentru omenire ), doar că, pentru a fi citat, așteptăm și examenul timpului, care certifică o valoare, așază în ierarhie.

       „Cititul” și „citirea” încap în noțiunea mult mai modernă de „lectură”. Iar „lectura” ( care nu se mai face doar la „sala de lectură” ) e și una de profesie, și una trans-disciplinară. Odată, l-am auzit pe un teolog vorbind despre „lectura lumii”.

     De fiecare dată când am citit, când citesc, citesc singură. Mi se pare că este o condiție de bază a cititului. Eventual, în visările mele, sunt împreună cu scriitorul citit. De aceea, pot spune că am citit împreună cu Borges, cu Proust, cu Kafka. Suntem împreună, în cadrul cărții care ne unește. Unii chiar spun că din „drumul cărții” face parte și cititorul.

       Au rămas în istoria literară lecturile de la Junimea. Acolo au citit, cu glas tare, Eminescu, Creangă, Caragiale... Lecturile dintr-un cenaclu ar trebui să se supună unui spirit critic și astăzi ( atât cât mai există ).

      Când unul citește/ vorbește, ceilalți tac și ascultă. Așa este norma de bună creștere, în civilizație, și așa îi învățăm pe copii, să nu vorbească deodată. O cugetare germană spune: „Wenn jemand spricht, die anderen schweigen!” ( „Când/ Dacă cineva vorbește, ceilalți tac.” ) Ar mai fi și exemplul cu muzele care cântă, în timp ce armele tac, dar e o altă temă. Citind împreună ( și cu voce tare ), după cum ne îndeamnă Ziua Internațională a Cititului Împreună ( ZICÎ ), ne-am apropia de atmosfera de la Turnul Babel. Cititul în cor e de clasa întâi.

      Caragiale are astăzi 171 de ani. Să-l / să-i sărbătorim cum se cuvine.  Să deschidem o carte de Caragiale. Ion Luca, nu Mateiu. Cel care s-a născut la 30 ianuarie, 1 februarie/ 13 februarie, în localitatea Haimanale, Prahova, și s-a stins la 60 de ani, în Berlin, Germania. Ales post- mortem membru al Academiei Române. Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet. A scris la multe ziare, semnând și cu pseudonim, a fost coleg cu Eminescu la „Timpul”, cu Slavici și Coșbuc, la „Vatra”, a înființat „Moftul român”. A publicat și la Viena, în ziarul „Die Zeit” ( „Timpul” ). Caragiale vede gazetăria „ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei, pentru îndreptarea tuturor relelor.” La moartea lui Eminescu, scrie „În Nirvana”, care conține un frumos portret al poetului: „O figură clasică încadrată de niște plete mari, negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru, un zâmbet blând și adânc, melancolic. (... ) Acest Eminescu... era un om dintr-o bucată, și nu dintr-una care se găsește pe toate cărările.”

      Caragiale crede că „cinste și gramatică”, „acestea sunt cele dintâi condițiuni ale unei prese bune”, că „opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii”, că „celebru este unul care începe să trăiască după ce a murit.”

      La rândul său, Ioan Slavici, în „Amintiri despre I.L. Caragiale, scrie: „Una din marile mulțumiri ale vieții e să fii om și să stai în toată tigna de vorbă cu alt om. Aceasta o vor fi simțit toți cei ce au avut din când în când mulțumirea de a fi stat de vorbă cu el, o adevărată grădină de frumusețe.”

       Sunt nenumărate beneficiile cititului. El ne poate aduce împreună, și peste ani...

    

 

     

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5