Economia circulară va fi studiată de elevii bistriţeni, în urma unui proiect al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud

Proiectul „Instrumente digitale de formare în economia circulară pentru inovare în antreprenoriatul ecologic – ENG@G”, finanţat din programul Erasmus+, parteneriate strategice, a ajuns la final după doi ani de implementare.

Scopul parteneriatului, format din şapte organizaţii din şase state membre - Camera de Comerț și Industrie și Industrie Bistrița-Năsăud, Prof.Dr. Asen Zlatarov University din Varna, Bulgaria; MACDAC Engineering Consultancy Burou LTD – MECB, Malta; Universitatea Politehnică din București; Lawton School, Gijon, Spania; Drosostalida, Atena, Grecia; The Glasgow Caledonian University, Glasgow, Marea Britanie - a fost de a contribui la  îmbunătățirea nivelului culturii  antreprenoriale ecologice, în Europa, prin furnizarea de cunoștințe și concepte în domeniul economiei circulare.

„Prin proiectul implementat  s-a  dezvoltat un pachet de instrumente moderne care este pus la dispoziţia  cadrelor didactice, trainerilor, tutorilor, mentorilor VET care doresc să introducă acest concept în propriul program de formare sau să creeze un program de formare cu un grad ridicat  de noutate și inovativitate. Pilotarea materialelor de formare a avut loc în Bistrita şi 15 profesori din judeţ au avut oportunitatea de a se pregăti pe perioada unei săptămani. Pachetul de instrumente este disponibil tuturor grupurilor ţinta, şi nu numai, la adresa http://www.engage-ce.eu/toolbox-main/. Noile cursuri introduc si notiuni de realitate augumentată care pot reprezenta o atracţie pentru cursanţi şi un nou mod de a învăţa. Impactul acestui proiect se materializează, cel puţin în Romania, prin introducerea in prortofoliul de cursuri a unui nou program, Formarea formatorilor VET în economie circulara, deschis cadrelor didactice VET şi incurajarea liceelor de a derula programe în baza curriculum la dispoziţia comunităţii, introducand astfel elemente de economie circulară în şcoli », a explicat managerul proiectuluI, Monica Mureşan.

În cadrul conferinţei de încheiere a proiectului, aceasta a menţionat faptul că aceste pachete de instrumente moderne au fost transmise către toate inspectoratele şcolare din ţară, iar mai mulţi profesori au accesat online aceste cursuri, obţinând un certificat în urma unui examen. În plus, remarca managerul de proiect, Casa Corpului Didactic are în oferta pentru acest an şcolar pentru formarea de formatori pe economie circulară. Mai mult, prin Centrul Europe Direct, anul viitor va fi promovat un proiect prin care să fie elaborată o broşură, o carte despre economia circulară, pe înţelesul copiilor, de ciclu primar sau gimnazial, care să pornească de la ideea „să nu mai aruncăm nimic, să refolosim totul”.

         Participantă la conferinţă, inspectorul şcolar Speranţa Unciu a precizat că, din acest an şcolar, elevii claselor a XI-a din învăţământul tehnic şi din învăţământul profesional, vor avea două ore/săptămână de „economie circulară”, încadrate în Modulul „Dezvoltare locală”. De altfel, suportul de materiale oferit de CCI B-N a fost tradus în limba română şi urmează să fie adaptat.

  ***

Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5