După ce a strălucit pe scene, o tragedie s-a abătut în viaţa lui. Acum a plecat la cele veşnice

Doliu în lumea artistică. A trecut la cele veşnice unul dintre cei care au revigorat activitatea artistică din judeţ, adunând, împreună cu colegii de la Ansamblul folcloric „Datina” din Prundu Bârgăului, folclorul din această zonă în actualitate.
Născut la Dumbrăviţa, profesor mai apoi la Şcoala de Artă, Clasa instructori coregrafi, unde au absolvit mulţi dintre coregrafii actuali ai judeţului, Teodor Giurgiuca s-a stins ieri din viaţă pe patul spitalului din Bistriţa în urma unor complicaţii la inimă.
De-a lungul timpului, a făcut parte şi dintre dansatorii Ansamblului „Someşul” din Beclean şi a activat la Clubul Tineretului din Bistriţa. Dar cea mai mare parte a vieţii şi-a dedicat-o Ansamblului „Cununa de pe Someş”, din 1977 până în 1995, cu care a avut turnee în nu mai puţin de 16 ţări. Apoi, a pus, împreună cu Dumitru Ciupa şi directorul Clubului Elevilor din Prundu Bârgăului – Mircea Platon, bazele Ansamblului „Datina”, care a obţinut,în perioada sa de glorie, o serie de trofee atât în ţară, cât şi în străinătate. Nicu Cioancă, Cristina Bugnar, Livia Curtean sunt câteva din numele care, alături de dansatori şi orchestră, au făcut cinste acestui ansamblu. Printre dansurile puse în scenă amintim „Cioflâncul” (dansul ţapinarilor). Avându-l ca maestru pe Corneliu Octavian Botoş, Teodor Giurgiuca a realizat, la rândul lui, o serie de montări coregrafice, inclusiv pentru celebrul Ansamblu „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
În ultima parte a vieţii coregraful a trecut prin multe tragedii. Ce poate fi mai trist pentru un coregraf recunoscut pe plan naţional decât să aibă ambele picioare amputate? Pentru visul de a merge din nou cu proteze performante a fost realizată li o ediţie “O dată-n viaţă”, prezentată de Iuliana Tudor, care a avut invitaţi speciali pe TVR 1. Ioana Crăciunescu, poeta şi actriţă de teatru şi cinema, stabilită în Franţa, este legată de bistriţeni prin interpretarea rolului Ana din filmul „ Ion: Blestemul pamîntului, blestemul iubirii”(1979). Îmbrăcată într-un costum al Valeriei Peter Predescu, alături de artistul Alexandru Pugna, Ioana Crăciunescu, venită special de la Paris, a luptat pentru achiziţionarea de două proteze performante pentru Teodor Giurgiuca, născut la Dumbrăviţa, în comuna natală a lui Alexandru Pugna. Fiind din acelaşi sat am realizat şi împreună câteva proiecte frumoase, inclusive prezenţa ansamblului bârgăuan ce îl coordona la prima ediţie a Serbărilor Satului Dumbrăviţa, prima sărbătoare de acest fel ce a avut loc pe Valea Ţibleşului.
În ultimi ani, retras din tot ceea ce înseamnă activitate culturală, însă urmărind cu atenţie modul în care se degradează folclorul, Teodor Giurgiuca a locuit în apartamentul său din Prundu Bârgăului. Vorbeam adesea despre tot ceea ce înseamnă păstrarea tradiţiilor, despre modul în care se duce mai departe această moştenire.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor ale artiştilor care ne-au înfrumuseţat viaţa prin dans, să aibă odihnă printre stele şi să trăim cu nădejdea învierii şi a reîntâlnirii.
Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 12.00, în satul natal, Dumbrăviţa.

Comentarii

30/01/18 16:57
lenuta

in data de 14 ianuarie, am vorbit cu regretatul coregraf Giurguca, in direct la emisunea "Vine Vaida pe la noi", iar vocea lui era plina de viata....nu ma asteptam sa plece atat de repede....drumul lin printre stele, Teodor Giurgiuca!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5